În anii ’70, România nu avea nevoie să cumpere totul din străinătate.
Uneori, încerca să construiască singură lucrurile de care avea nevoie.
Iar una dintre cele mai spectaculoase povești a început la Galați.
În 1976, o structură uriașă din oțel era pregătită să ajungă în Marea Neagră.
Numele ei?
„Gloria”.
Nu era un vapor.
Nu era nici o platformă obișnuită.
Era o adevărată instalație industrială destinată forajului marin, proiectată să lucreze în condiții în care orice greșeală de calcul putea deveni extrem de costisitoare.
Aproape 90 de metri de oțel.
Patru picioare masive.
Echipamente pentru foraj.
Și o singură misiune: să caute resurse sub fundul Mării Negre.
Partea care spune cel mai mult despre România acelor ani este însă alta.
Platforma nu a fost pur și simplu cumpărată din străinătate.
A fost realizată la Galați, implicând specialiști și muncitori din industria românească.
Ingineri.
Sudori.
Electricieni.
Constructori navali.
Oameni care trebuiau să transforme planurile și calculele de pe hârtie într-o structură capabilă să înfrunte largul mării.
Pentru că în port este una să construiești o structură uriașă.
În larg este cu totul altceva.
Acolo apar valurile.
Vântul.
Coroziunea.
Presiunea.
Iar o platformă de foraj trebuie să rămână stabilă în mijlocul tuturor acestora.
„Gloria” a devenit astfel una dintre imaginile importante ale începutului exploatării petroliere offshore românești în Marea Neagră.
Și poate că cea mai interesantă parte a poveștii nu este dimensiunea ei.
Ci faptul că, în urmă cu aproape 50 de ani, România încerca să își construiască propriile soluții pentru exploatarea resurselor din mare.
Astăzi, numele „Gloria” nu mai spune foarte multe celor mai mulți români.
Dar pentru industria românească de atunci, platforma a reprezentat mult mai mult decât câteva zeci de metri de oțel.
A fost dovada că România putea construi și pentru mare.
Câți dintre voi știați povestea platformei „Gloria”?
10 - septembrie - 2026
