http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1068 - 27.07.2026

Prin Republicuţa noastră, circulă aşa un zvon, ca un ecou ale cărui reverberaţii îţi produc frisoane, te lasă mut şi spui că mare e grădina lui Dumnezeu, plină de minuni pe măsură, că mare e puterea LUI.
Astfel, se spune, inclusiv pe surse, că un mare om de afaceri şi ministru, de la PDL, actualmente PNL, ce a plecat şi e „membru” în capitală, şi-ar fi împrumutat cumătrul, şi el un aşa-zis om de afaceri de succes, cu patru milioane de euroi într-o zi, iar a doua sau a treia zi, la insistenţele acestuia cu încă vreo patru milioane de euroi. Problema e că de unde are ”naşul” atâţia bani, nu e treaba noastră, iar dacă îşi permite să dea atâţia împrumut, vă imaginaţi cam de câte zeci de ori are omul „în buzunar”. Repetăm, dacă e adevărat, nu e treaba noastră, ci a organelor de forţă ale statului, inexistente la noi, în Republicuţă, în a verifica.
Cert este că după aceasta, firma lui „hinu’” a fost băgată în insolvenţă, iar de aici ne apucă fandacsia. Unde s-au dus, s-au sifonat banii, i-a tras-o lui NAŞU’?, ce aranjament ocult sau ingineresc este acesta?, şi tot aşa.
Gurile rele spun că pe vremea PDL-ului, a băieţilor deştepţi cu gulere albe, când vindeau curent cu „găleata”, alde Ninel Comşa, la cifre de afaceri de zeci de milioane de euroi, raporta profituri cu linguriţa. La acea vreme se presupunea că banii aveau destinaţia „marilor tunuri date” spre partid, gaşca aia mare cu Băselu, cu Udrea, cu Blaga, cu… Acum poate s-a compensat puţin din ce s-a dat, dar nu avem cum să ştim, doar presupunem, pe baza gurilor rele, a zvonurilor şi bârfelor din oraş.
Ce-ar fi ca voi organe ale statului să vă suflecaţi mânecile, să vă apucaţi de treabă şi să ne spuneţi care e adevărul pe care ne angajăm să-l publicăm în gazeta noastră.

Ochiul şi timpanul 17 - ianuarie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Avertismentele Mosco

Tensiunile dintre Rusia și Occident continuă să crească. Iar de această ...

Mondialul la care am

Există Campionate Mondiale pe care le ții minte pentru goluri. ...

Modernizarea Falezei

[video width="624" height="352" mp4="https://impact-est.ro/wp-content/uploads/Modernizarea-Falezei-Dunarii.mp4"][/video] https://www.facebook.com/reel/2184858738965965

Comunicat DIICOT

Comunicat de presa 23.07.2026 La data de 22 iulie 2026, procurorii ...

Ce face el personal,

Eroare. Îi privește în primul rând pe cei 44.767 de ...