– femeilor care au uitat cum mergeu la remaiat ciorapii și dresurile, obținute cu greu, de pe unde se putea
– bărbaților care lingeau multe beri la rând la 500 ml cu gust de ulei, din sticle nespălate bine
– fumătorilor, care, dacă aveau șansa unor mizerii de țigări ”Carpați” și ”Mărășești” fără rădăcini, bucăți de sfoară sau cuie mici, exultau când primeau pachete de Timișoara sau Sfântu Gheorghe
– celor care furau sau erau complici la furtul de inox pentru sifoanele mari sau pentru grătare de picnic
– celor care spălau, uscau și recilau pungile marcate cu Kent etc, pentru a se făli când mergeau într-o vizită importantă
– celor care își făceau cruce când obțineau o brichetă consumată din afară și o reușeau să o încarce printr-o supapă cu un un gaz oribil
– celor care furau sistematic, uneori zilnic, din ”avutul obștesc” (carne, brânză, vin, tablă, orice)
– celor care băteau covoarele afară, în locuri special amenjate, în orele permise
– celor cărora li se înnegreau buzele suflând în jigloarele Daciilor strămoșești și relgau la săptămână, cu lira, bujiile mașinii
– celor care au frecat menta și au păcălit sistemul, care nu prea au avut contracte de muncă și nu au cotizat legal, ca și după 1990, și care acum au pensii mici, dar urlă că de ce
– celor care oferau damigene și produse alimentare diverșilor lideri de sindicat și directoriuor pentru a obține o casă, o angajare, o repartizare de locuință
– celor de la cozile zilnice, de la Alimentara, Gostat și Aprozar pentru a prinde rația și ceea ce era peste rație (ulei vărsat, zahăr, făină, unt, mălai, carne, lactate)
– celor care mergeau să vândă sticle goale și borcane și cărora li se refuzau obiectele ”ciupite” la gură
– celor care plecau, obligați, din orice locație, la ora 22.00, când se stingeau luminile, când se închidea ”Mira”, deschisă abia la ora 10.00!
– celor care erau fericiți să cumpere la negru țigări Kent și Assos, săpunuri Fa, deodoreante 8 X4, blugi, discuri și cafea Alvorada
– celor care își făcuseră antene proprii și parabolice interzise, de prins bulgarii, moldovenii, sârbii și ungurii, celor care făcau trafic de țigări BT, VK, Arberia, chinezești etc.