19 octombrie 1960. Prin decizia nr.1600/1960, a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Galati, se reconstitue Comisia pentru Studierea propunerilor de atribuire si schimbare a denumirii unor strazi, institutii etc. Printre strazile cu denumiri schimbate se numara si Strada Deciana care devine din 1960 George Enescu. Se compunea inca de la inceputurile ei din doua parti; plecat de pe platou, aproape de centru, langa Biserica Sfantul Nicolae, mergea in jos spre Dunare pana la capatul de vest al strazii Cuza Voda, si de aici pe vadul cu acelasi nume se prelungea pana in strada Portului. Vadul, ultimul al partii de pe mal, a fost cel mai apropiat de centrul orasului si cea mai scurta cale spre port. Nostalgia lui ii mangaie si astazi asfaltul menit parca sa-l transforme din inefabil in utilitarist.
In anul 1850, cand arhitectul Rizer contura principalele institutii din centrul targului, vadul marginitor al partii de est marcat pe planurile lui puta denumirea KARACADA, nume ce vrea sa mosteneasca din turca o situatie, neagra, prafuita, neamenajata a coborarii spre apa Dunarii. Odata cu trecerea timpului si cu nestatornicia oamenilor, denumirea turceasca KARAKADA se banalizeaza in cotidian si in uitare trecand spre CARACUDA, numele pestelui gasit la indemana saracilor locului.
In anul 1868, un anume Anastasi Conduri, se obliga sa faca o bina(constructie) solida si aratoasa in locul ce-l ocupa pe o mare parte de vad, in ..suburbia din vale.”Marimea proprietatii si personalitatea, mare comersant, membru al administratiei locale, au facut ca o anumita perioada, fosta KARAKADA sa poarte si numele Conduri.
Denumirea oficiala a vadului si strazii ce pornea de la Biserica Sfantul Nicolae si confluenta cu strada Mare, ,,coboratoare pana in portului,”se confirma in 1884, Deciana, fiind folosita insa cu mult inainte. Denumirea vine probabil tot de la numele unui proprietar de vaza ce a locuit o perioada prin aceste locuri.
In anul 1894, septembrie 03, Aglae Merisescu ce isi avea zidul casei langa zidul Bisericii Sfantul Nicolae, roaga primaria sa permita ridicarea schelei pentru reparatii urgente deoarece in imobilul sau functiona atunci ,,Oficiul Telegrafului Postal” din oras, ultimul inainte de a se muta in Palatul de pe Lahovari.
Tot in anul 1894, se ridica aici, intr-o zona cum nu se poate mai potrivita la baza vadului, una dintre constructiile cele mai interesante din targul Galatiului, cel putin din zona vamii si a portului. Cu frumoase elemente grecesti si o maretie ce o echilibreaza pe cea a vadului Deciana, constructia a ramas in picioare si astazi. Reabilitarea ei ar confirma probabil, blazonul aristocratiei grecesti boema si poema, ce a populat candva targul nostru. A fost ridicata de familia Pollachis, autorizatia fiind eliberata de primarie in intai martie 1894. Familia H.Pollakis si A. Pollato, a fondat inn 1872 una dintre primele, daca nu cea mai veche fabrica de rahat, tahan, dulceata si bomboane din targul nostru.
Casa Pollachis din strada Deciana nr. 14(10), a ramas in proprietatea familiei pana in anul 1950. A fost preluata de stat cu decretul 92/1950 de la Dunitru Pollachis si Pollachis H.
26 - februarie - 2026
