Presarii, unii ostili altii umili, glasuiau tiptil din tastaturi, ca problema turismului devine cheia fermecata cu care turistii descarcati in porturile Galatiului, vor umple visteria targului de valuta forte. Fermecat de albul zapezii ce le mangaie la unii inimile, amintindu-le de prima dragoste pe faleza, m-am trezit zbuciumat.
Stai omule ca si eu am probleme amoroase cu Badalanul. Satenii mei de la Sivita, au fost proprietarii terenului pe care s-a ridicat prin anii *20 Bazinul de Lemnarie. De unde il aveau si cum le-a fost luat, nu se incumeta nimeni sa lamureasca. Din intamplare, dau astazi peste un plan schematic al orasului din anul 1954, plan pe care erau marcate fostele si din fericire si actualele mahalale ale orasului. Bucuros, dupa o fugara uitare pe harta, ma hotarasc s-o iau spre est. Poate au ramas ceva resturi istorice din pamanturile consatenilor mei.
Cu interes turistic crescut, o iau la vale pe Calea Prutului. E incantator. Ce grozavie, ce aventura, ce surprize surprinzatoare. O adunatura artistica de gropi, care de care mai zambitoare si generoase. Am citit promisiunile cu instalatia moderna si economica ce va lumina curand Calea Prutului. Asa cum arata si cum se vrea, tinand cont de incarcatura istorica a acestor locuri, fosta granita cu Imperiul Otoman, o adunatura de faclii de pe vremea viteazului Stefan cel Mare ar fi mult mai nimerita. Drumul merita totusi parcurs si pe jos. Luminita de la capatul tunelului e unica si cu reflexe mai surprinzatoare decat marmura belgiana. Doua resturi de sat, populate generos de o turma de caini oblgatoriu negri, asteapta turistii. Pe vechiul plan din 1954, o schita privind inceputurile refacerii orasului dupa razboi, sunt notate aici doua mahalale; Cartierul Nordului si Mahalaua Brates. Dincolo de bariera. Vulpasin si domnisoara Nastasia, in maniera moderna, sunt la ei acasa.
26 - februarie - 2026
