http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 979 - 20.04.2024

Liderii PNL sunt nemulţumiţi de Stelian Ion. Supărat că partidul pe care îl conduce nu a fost consultat, Orban a anunţat că va cere coaliţiei rediscutarea modificărilor propuse la legile Justiţiei. La rândul ei, ministrul Muncii, Raluca Turcan, s-a plâns de avizul negativ dat pe legea salarizării de către Ministerul Justiţiei.
Întrucât Stelian Ion a elaborat proiectele şi nu le-a prezentat în Guvern şi nici în Coaliţie, nu a făcut o minimă consultare nici cu preşedintele Iohannis, trimiţând proiectele direct la CSM. A susţinut că a anunţat Comisia de la Veneţia, dar a minţit. Asta, deşi referendumul a stabilit că pentru itervenţiie la legile justiţiei, nu se pot da OUG, ci toate se fac numai prin proiecte de lege. În acestă situaţie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că va solicita în şedina coaliţiei constituirea unui grup de lucru, din care să facă parte membri din toate partidele aflate la guvernare, dar şi reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale. În discuţie a intervenit şi preşedinta comisiei juridice a senatului, Iulia Scîntei, care l-a acuzat pe Stelian Ion că în proiectele elaborate de acesta „sunt soluţii legislative cu impact negativ”. Ludovic Orban a subliniat că proiectul de modificare a legilor justiţiei va fi supus dezbaterii în coaliţie, în societate, în organizaţiile profesionale din domeniu. Întrebat dacă la nivelul coaliţiei există o problemă de comunicare cu ministrul Justiţiei, Orban a răspuns răspicat, Nu! Am vrut să transmit că PNL este profund preocupat de reforma justiţiei. Sîc.
Păi, bre nea Sică, şi Liviu Dragnea zăcea de aceeaşi boală. Restul e vrăjeală. Ministrul Justiţiei , Stelian Ion, a explicat că modificările propuse la legile Justiţiei vizează reducerea influenţei politicului în numirea procurorilor-şefi ai celor mai importante parchete, întărirea rolului procurorilor şi judecătorilor, iar puterea să nu mai fie concentrată în mâinile unui singur om, dând exemplul Inspecţiei Judiciare. Stelian Ion a mai declarat că prin schimbările aduse cadrului legislativ se urmăreşte şi eliminarea evaluărilor abuzive dând exemplul fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, cu toată tevatura creată în jurul acesteia.
Ion a mai spus că viitorii membri ai CSM vor fi numiţi de toţi procurorii şi judecătorii din ţară, pentru o mai bună reprezentativitate a instituţiei. Şi a continuat:
• Sunt modificări importante a legilor Justiţiei. Procedura de numire a procurorilor de rang înalt a suscitat mult interes în ultima vreme, GRECO, Comisia Europeană, au sesizat şi ele nereguli.
• Este vorba despre scăderea rolului politic în procesul de numire. Este important ca procurorul general, şefii DNA şi DIICOT să se bucure de mare credibilitate.
• Dacă propunerea Ministerului Justiţiei primeşte aviz negativ de la secţia de procurori a CSM, atunci procedura se opreşte şi se reia cu altă persoană.
• Pe de altă parte, vrem să înlăturăm „ievaluările” abuzive făcute în ultima vreme. Trei ani este puţin pentru un procuror să îşi exercite mandatul, să facă schimbări.
• Nu, în niciun caz (dacă are în plan să schimbe şeful DNA). La DIICOT va trebui să declanşez procedura, pentru că este un interimat. Inspecţia Judiciară este o instituţie cheie în sistemul judiciar.
• Inspecţia Judiciară poate fi comparată cu sistemul imunitar al justiţiei. O inspecţie judiciară puternică şi corectă poate curăţa sistemul judiciar de elementele care nu sunt conforme cu legea.
• În ultimii ani, toată puterea din I.J. a fost pusă în mâinile unui singur om, iar lucrul acesta este de principiu greşit. Inspectorul şef nu trebuie să deţină puterea absolută.
• Toate lucrurile acestea vor fi corectate astfel încât puterea să fie împărţită în mod echilibrat. Rolul politicului a fost, din păcate, foarte important.
• Membrii CSM vor fi aleşi de toţi procurorii şi judecătorii din ţară, ca să aibă o mai mare reprezentativitate. Dacă membrii CSM vor fi pe „contrasens” şi în contradicţie cu procurorii şi judecătorii, împotriva a ceea ce se arată clar, Orban bagă mâna în foc (aceasta după ce au trecut pompierii pe acolo) că în coaliţie n-ar exista disensiuni. Minciuni, iar chestia cu strugurii copţi, după cum am mai spus, rămâne în picioare.

DIP - DIP 30 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Exercițiu tactic cu

Militari din Divizia Aeropurtată 101 au desfășurat, săptămâna trecută, la ...

Primele 15 mașini e

Primăria municipiului Galați continuă acțiunile pentru un transport modern și ...

FOARTE BUNĂ...

Foarte bună prestația Doctorului Cârstoiu, la B1, aseară! Da, așa ...

Derută între Faceb

Nu sunt de acord cu utilzare datelor mele din telefon ...

Am avut dreptate?

Citiți și comentați! Ucraina , dincolo de tragedia în care este ...