logoImpact EST nr. 840 - 25.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif
  • Ciocu mic în târgu mare? E titlul unei emisiuni perpetue, în care doctorul Baca îşi face vânt spre noile funcţii de aburire a electoratului, unde se schimbă doar decorul şi sigla televiziunii, ca să nu fie acuzat că este şi demnitar de CJ, şi cu funcţie babană la Partid, şi moderator de televiziune şi viitor candidat în locul lui Pucheanu. Din acest punct de vedere, PSD este un partid masochist, va jubila din nou pe cadavrul Galaţilor, dar asta sigur nu se discută la emisiunile de tv.
  • Doctorul Baca e în misiune particulară (în timpul concediului legal de odihnă, desigur) în Sicilia. Hopa, am spus Sicilia? Ce coincidenţă, tocmai am fost sesizaţi de colegii din Enna că procurorii au pus sechestru pe nişte clădiri şi că cei trei rectori ai universităţilor siciliene cer oprirea cursurilor universitare medicale girate de Facultatea de Medicină din Galaţi. Ce să însemne asta? Ehe, nu e un show de televiziune, e ceva cu nişte spaţii, cu încasări de taxe de şcolarizare, cu Ministerul Educaţiei din Italia şi cu chestii-socoteli, cu cursuri postuniversitare pentru medici, cursuri de limba română şi două acorduri cu Asp Enna şi fundaţia Proserpina, care nu pare a fi o fundaţie, ci o societate cu răspundere limitată, prin urmare, o companie de profit. Paradox desigur, cu Universitatea Dunărea de Jos, cu rectorul Bârsan şi cu doctorul preşedinte Baca, plecat la oleacă de relaxare la Sicilia.
  • Sute de gălăţeni care locuiesc în cartierul Dunărea nu mai primesc căldură şi apă caldă, din cauza unei noi avarii înregistrate la o magistrală a Electrocentrale (CET). Ce e asta? Un fleac, e doar a cincea sau a şaptea cedare de magistrală, e în programul de cedări de conducte. Spuneţi bogdaproste că nu sunt scoase din circuit decât trei puncte termice şi 24 de blocuri. Data viitoare, Electrocentrale poate să defecteze mult mai mult.
  • Acest jegos numit Liviu Dragnea insistă să rămână în istorie ca groparul presei. Acest avorton al politicii pesediste a reuşit ce n-a reuşit nici Plătică, maiorul-senator revoluţionar – să dea un picior în trompa presei, să-i bage pe gât o lege a presei. Deputaţii din Comisiile Juridică şi pentru Drepturile Omului au dat aviz favorabil, cu amendamente, pe legea „defăimării sociale” a lui Liviu Dragnea, prin care amenzile prevăzute iniţial în proiectul de lege au crescut. La propunerea preşedintelui PSD cuantumul amenzilor a fost mărit până 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi. Legea a trecut în Comisiile comune din Camera Deputaţilor, deşi deputaţii PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă ”un pumn în gură dat ziariştilor din România”. Cum, numai un pumn? Singura revoluţie a României scăpată din comunism – libertatea presei – este anulată de un fiu de miliţie de Teleorman? Slabă revoluţie. Data viitoare s-o facem şi cu toporul.
  • Nu putem rata ediţia şi cronica fără o ştire din cariera de piatră de granit a Primăriei. S-a deschis şi deja s-a şi închis (eh, un bonus!) extragerea şi valorificarea de granit din jurul statuii soldatului de la Gară. Ce se pune în loc? Un splendid asfalt, marca Stan, ce la anul va fi gata jerpelit şi numai bun de înlocuit.
CroniCariul de serViciu 12 - februarie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...