logoImpact EST nr. 844 - 29.10.2020
  • Hopa! Avem şi raport al  comisiei speciale care a fost învestită prin dispoziţie să verifice situaţia economico -financiară a societăţii Transurb SA. În urma analizei făcute, comisia specială de control a propus mai multe măsuri de îmbunătăţire a activităţii societăţii de transport public, în sensul rezolvării problemelor invocate de salariaţi după oprirea spontană a lucrului din 31 martie 2014. Foarte interesant, nu? Şi urmează măsurile: să se facă organigramă nouă, adaptată la condiţiile reale(adică fără clienţi de partid pe post de lipitori la banul public?); să se reducă TESA (Dumitru Lungu, veşnic lider de sindicat pesedist este şi el TESA!?); directorul general al societăţii nu va mai încasa premierea anuală cuprinsă între 29.000 şi 58.000 lei, pentru că nu au fost stabilite şi aprobate criteriile de performanţă (cum dracu să nu fie, doar se lucrează pe contract de mandat!); vor fi externalizate mai multe activităţi care grevează fondul de salarii(ohoho, aici e rost de clienteleală, sifonarea devine oficială şi directă, fără intermediar); Consiliul de Administraţie al SC Transurb SA va proceda de urgenţă la alegerea unui preşedinte, care să asigure conducerea societăţii(va să zică avem un Transurb necondus, deşi sunt sute de şoferi acolo). La final, dar nu ultima ca importanţă, măsura şoc şi groază: CA-ul va aproba în regim de urgenţă completarea parcului auto cu mijloace de transport de capacitate medie şi mică (midibuze şi microbuze), cu care se va executa orarul regulat de transport pentru rentabilizarea traseelor, care nu au flux de călători pe toată durata zilei sau care deservesc cartierele de la periferia oraşului. Uau! Deci, e oficial, Transurb-ul e pe făraş, Galaţii trec pe un fel de transport -şuşanea, toată lumea să meargă cu microbuzul. În loc să se civilizeze, transportul „manageriat” de-alde experţii Hristache Bogatu şi compania PSD se manelizează. Cică na şi tralala!
  • De Paşti s-a milostivit Primăria Stan să dea(doar dă de la noi) apă la toată populimea cu datorii. Deci, ai mari restanţe la plata facturilor, ia apă de-aci, dă-te dracu de pârlit! Şi se dădu la pachet şi gargară cu agheasmă de campanie electorală: ”Este un gest creştinesc pe care îl facem cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Am discutat cu conducerea societăţii Apă Canal şi am căzut de acord că nu îi putem lăsa pe oameni fără apă de sărbători. Ne-am gândit în primul rând la bunii platnici din asociaţiile cu datorii mari, dar şi la copiii şi bătrânii familiilor care au debite restante. Ei nu au nicio vină şi vrem să aibă parte de sărbători cum se cuvine. Vrem însă ca gestul nostru creştinesc să fie interpretat ca atare şi să nu se înţeleagă că încurajăm neplata facturilor. Orice serviciu de care beneficiem trebuie plătit”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan. În momentul de faţă, potrivit site-ului  Apă-Canal, sunt restricţionate total 39 de asociaţii şi primesc apă cu program 23 de asociaţii.
  • Dacă e apă, să fie şi ceva demolări la Combinat, nu? Ne sare la plăceri Dorian Dumitrescu de la Combinatul ArcelorMittal, da tot fără diacritice în texte, că Arcelor nu le are şi pe astea în inventar. Să mai detonăm deci ceva, băi nene! De data asta doar demolarea unor piloni de sustinere de la buncarele goale ale fostului Furnal 6. „Operatiunile – realizate de o companie specializată – se desfăşoară respectând reglementările de sănătate, securitate şi cele de protecţie a mediului. Furnalul 6 a fost dat în folosinţă în 1981, dar producţia s-a oprit în 1994, din cauza unei avarii majore. De asemenea, Compania subliniază faptul ca toate operatiunile de demolare realizate pâna în prezent au vizat echipamente învechite, care reprezentau un pericol atât pentru angajaţi, cât si pentru mediu. Fierul vechi rezultat din demolari este reciclat intern. Doar Furnalul 5, recent modernizat ca urmare a unei investiţii de 80 de milioane de euro, poate produce volumul necesar cerut de piaţă, la calitate ridicată, având costuri variabile competitive şi parametri reduşi de poluare.” E clar, nu? Hai, cioc, boc la ouă şi să nu vă stea pasca-n gât!
  •  Ce scrie cu litere mici,mici, de nu le vezi, pe spatele unei aşazise ciocolăţi zisă Delicacy(evident, cu gust de balegă de cal)? Tabletă amăruie. Ingrediente:zahăr, grăsime vegetală hidrogenată, pudră de cacao cu conţinut redus de grăsime 14%, zer praf din lapte(!), emulgator, lecitină din soia, arome. Poate conţine urme de arahide(!!), alone de pădure, migdale, grâu şi ouă. Proteine, glucide, lipide, etc. Produs în UE pentru SC Lidl Discount srl, sat Nedelea, comuna Ariceştii Rahtivani, DN 72, Crângul lui Bot, km 73+810, jud. Prahova, România. Vă daţi seam ce fâs şi praf este şi Europa?
CroniCariul de serViciu 25 - aprilie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Topul naţional al f

Stimate Doamne / Stimaţi Domni, De 28 de ani, Consiliul Naţional ...

Trăiește Halloween

6 filme de neratat pe marile ecrane De Halloween, cel mai ...

Două inculpate au f

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul ...

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...