logoImpact EST nr. 887 - 26.09.2021

Se cunosc în general ecourile faptelor şmekerilor din Combinatul Siderurgic, care de-a lungul timpului au devalizat unitatea punând-o pe chituci, ca mai apoi să fie vândută pe nimic indienilor. Noi am tot auzit în diferite medii şi cu diverse ocazii că vinovaţii pentru acest dezastru şi mai apoi pentru vânzare, ar fi nişte politruci ai vremurilor acelea, sau că de vină e „străinătatea” care a dorit să ne îngenuncheze, să ne ia Combinatul, ba că „oculta” mondială ar fi… şi tot aşa, de ne-am certat şi contrazis unii de dimineaţă până seara. Mai puţini însă, chiar foarte puţini, dar cunoscători au fost cei care au pus degetul pe rană spunând adevărul, că vinovaţi în fapt au fost acei care au condus Combinatul, toată şefimea şi directorimea care după ’89 s-au pus pe furat cu o poftă şi o hărnicie cum nu s-a mai văzut. Şi, uite aşa, au şi apărut legendele, poveştile, bârfele, zvonurile şi ecourile, cu grămezile de bani făcuţi de către aceştia din furatul a orice din Combinat.

Zorlescu de la neferoasele din Sidex şi-a scos banii în lumina sediului ING

Astfel, se spune că majoritatea care nu mai sunt în Combinat sau unii care încă îşi mai fac mâna pe Platformă, dacă ar fi luaţi la bani mărunţi (de către instituţiile STATULUI care au dormit în bocanci şi au fost complici) ar vedea ce avere fără just temei au acumulat năpârcile acestea. Apartamente fără număr, terenuri, vile, case de vacanţă, maşini scumpe, copchiii la studii în afară pe bani mulţi, ce au proprietari şi părinţi foşti combinişti, alţii mai fricoşi, mai neiniţiaţi în afaceri cică şi acum ţin valizele cu bani îngropate în pământ.
Iată, prin târg, aşa ca o adiere, ca o boare, s-a răspândit vestea că unul din foştii directori (din zecile şi sutele) s-a săturat să-i mai ţină îngropaţi de douăzeci de ani, aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a cumpărat sediul Băncii ING de pe strada Brăilei, cu câteva milioane de euroi. Cică pe individ îl cheamă Zorlescu şi că, tot aşa se bârfeşte, nevastă-sa a fost directoare pe la fosta Alimentara, cea cu spaţiile comerciale cele mai multe din Galaţi, care au fost prăduite (chipurile privatizate) cu dedulcirile de rigoare. Tot ăştia cu bârfele prin cafenele, birouri, pe la colţuri, spun că amândoi au fost oameni de casă ai pesede, dacă asta are vreo importanţă. Tot aşa se zice că hoţ la hoţ trage, ban la ban şi păduchea la ţigan (este o vorbă), că terenul a fost atribuit în buricul oraşului, pe Broadway-ul acestuia, celor de la Camera de Comerţ, pe un aşa zis motiv de despăgubire a unui teren din Port, ce ar fi fost donat de un boier înainte de război acestora (tare, nu?!) după care în loc ca aceştia să-şi construiască sediu, vagabonzii l-au vândut pe milioane de euroi unuia Buduru, nume celebru, fost pe la Dinamo, om cu grade, ce a construit clădirea cu pricina. Dar de vreo cinci ani cică se chinuie să o vândă, aşa că până la urmă şi-a găsit în sfârşit clientul. Deci noul proprietar poate să nu schimbe destinaţia clădirii şi bineînţeles să trăiască el şi neam de neam din chirie, care nu poate fi decât babană.
Acum, noi ce să mai spunem decât că ar trebui ca toţi să-şi scoată banii la vedere, dar să se apuce să facă ceva care să creeze plus valoare. Iar dacă bârfa din târg nu e adevărată, ne obligăm să-i dăm drept la replică domnului Zorlescu şi să ne cerem scuze. Totuşi nu ies fum fără să faci foc.
Dar nu putem să încheiem fără a nu ne aduce aminte că ne povestea cineva acum câţiva ani în urmă, că un personaj celebru din Combinat umbla disperat în lipsă de idei şi întreba personaje de TOP în Galaţi, ce să facă el cu banii adunaţi, după ce a plecat sau a fost dat afară din Combinat. Omul chiar era disperat şi obsedat de porcoaiele de bani adunaţi. Fusese ani şi ani ZEUL ZEILOR pe Platformă, cel ce aproba orice livrare de tablă. Cică, arăta ca un câine speriat, părăsit de stăpân, în jungla vieţii.

Ochiul şi timpanul 12 - martie - 2021

3 Responses so far.

  1. Hunedorean spune:

    Când era la hunedoara făcea bănuți din fierul vechi!
    Îți amintești zoro cum te intalneai noaptea la 1 cu karatistu?
    Erați doar anchetați de parchet…

  2. Gigi spune:

    Dar tatucu Bors ce mai învârte?
    Ești tot în gașca cu el?

  3. Basil spune:

    Un anume MUNTEANU VIOREL [ ICPPAM ] a tras si domnia sa cateva tunuri cu ceva,, tabla laminata ”si s-a ales si cu dosar la Toma Craciunel .Pe atunci fica ,,piscupescului ”studenta la dreptul Romano- American a facut practica la parchetul Craciunului .Drept urmare s-a evaporat dosarul pe motiv de geanta diplomat cu cash verde .Acum piscanul a iesit la inaintare cu o casa in Gencea ,o fosta ambasada pe o strada cu nume de pictor in Capitala Patriei si o alta casuta in Montreal Canada .Galati un oras cu posibilitati nelimitate.Las deschisa lista cu alti exportatori de capital in North AMERICA din frumosul oras dunarean dupa grosu v , beschea ICH , sindile Bujor ,etc

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

16 universităţi di

În total, România este prezentă cu 16 universităţi în topul ...

Întreruperile de en

Ca urmare a sesizărilor venite din partea cetăţenilor, dar şi ...

Incidenţa judeţul

INCIDENTA JUDETUL GALATI 23.09.2021

COMENTARIU Marius Op

PNL-ul i-a deziluzionat, rînd pe rînd, pe mulţi. Personal, mi-am ...