logoImpact EST nr. 840 - 01.10.2020

Iarăşi reprezentanţii instituţiilor abilitate ale statului acţionează cu tardivitate sau deloc într-un nou caz de rapt, de devalizare a două societăţi comerciale intrate pe panta fără de sfârşit a insolvenţei. Gheorghe Dumitru, patronul Autogării şi al SC Dumony, cel care şi l-a adus la sân pe practicianul în insolvenţă, M.A., a lansat aceste acuzaţii scrise în spaţiul public, dar poliţiştii de la Serviciul Investigare Fraude şi procurorii (Dumitru e abonat la audienţe şi la P.C.Ap. Galaţi) se cramponează de cercetări, investigaţii, proceduri, iar cine este la butoane îşi face meandrele, îşi desăvârşeşte ţintele, premeditările. Iar practicile în insolvenţă ale lui M.A., nu sunt noi, sunt patentate şi xeroxate de la marii devalizatori ai economiei acestui ţinut, cărora le-a mers totul uns, atâta timp cât politicul i-a susţinut, iar autorităţile au acţionat lent, deloc, sau, mai grav, i-a consiliat şi s-au înfruptat ei înşişi din rodul acestor furturi. Îl invităm pe M.A. la dialog, la replică, dacă are acte acoperite de fapte, şi argumente să contrazică acuzaţiile lui D.Gh. (R.I.)

„Angajat de către Constantin Onica, de milă, la Finanţele Publice Galaţi şi adunat de pe drumuri, acest economist mediocru a început să aducă celui care l-a angajat injurii, invective, alăturându-se unui grup care prin anonime şi reclamaţii l-au sabotat pe Onica. Având o minte diabolică, a început să facă anumite ilegalităţi (vezi livada de la Slivna), a fost mutat disciplinar la AFP Tecuci. Aici nu a putut să-şi schimbe vechile apucături (vezi livada de la Iveşti, peste 100 ha pe care i-a făcut-o cadou împreună cu un lichidator din Galaţi soţiei acestuia, cu care se află în relaţii apropiate), motive pentru care, pentru infracţiunile comise, a fost sfătuit să se pensioneze. Pensionarea sa a avut loc în data de 01.08.2011, culmea, pe caz de boală.

A intrat în Uniunea Naţională aPracticienilor în Insolvenţă din România, Filiala Galaţi (UNPIR) ca practician în insolvenţă în data de 25.02.2012. Conform Art. 27 al. 5 din OG 86/2006, acest practician în insolvenţă trebuia să se abţină, să nu ia dosare pe raza Curţii de Apel Galaţi timp de doi ani (fiind salariat al DGFP). Conform Art. 29 al. 2 din OG 86/2006, această faptă se pedepseşte cu suspendarea pe viaţă din UNPIR.

Furturi substanţiale şi dese de la bogata falită

În data de 05.04.2012 (la nici 6 luni), a intrat ca practician în insolvenţă în dosarul 1354/121/2012. În foamea nebună după bani a început să trateze societatea falită ca pe un bun personal:

  • Nu a recuperat întreaga sumă din 300.000 ron, a recuperat doar 255.000 ron încercând să închidă falimentul societăţii, rămânând să-şi ÎNSUŞEASCĂ 45.000 ron.
  • Din suma totală, conform extraselor de cont, a încasat suma de 255.000 ron, iar în Planul de Distribuire (semnat şi depus la dosar) a declarat suma de 208.000 ron, deci furând 47.000 ron.
  • Din suma încasată corect, de 255.000, şi-a transferat ABUZIV 11.500 în contul CIIMA (cont personal).
  • A ridicat numerar din contul falitei suma de 70.500 sub forma de plăţi către diverşi creditori (nu a făcut nici o plată către aceştia).
  • A transferat FĂRĂ NICI O JUSTIFICARE către o altă societate, la care este tot lichidator judiciar, SC DUMONY SRL, suma de 2000 ron.

 

În conformitate cu art. 27 al. 5 şi Art. 29 al. 2 din OGU 86/2006 a fost declarat INCOMPATIBIL, conform Sentinţei 254/17.03.2014 a Tribunalului Galaţi, în dosarul 1354/121/2012. Pentru aceste fapte, DELAPIDARE ŞI GESTIUNE FRAUDUROASĂ, conform Art. 295 şi art. 242 din Noul Cod Penal fac obiectul Dosarului Penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În dosarul 4717/121/2012, lichidatorul (DISTRUGĂTORUL) Marian Alexandru s-a dovedit a fi şi mai CĂLĂU pentru că la această falită averea era de peste 5.000.000 de euro. La intrarea societăţii SC DUMONY SRL în insolvenţă, debitul era de 3.200.000, iar în momentul actual datoriile s-au ridicat la 6.200.000, după cum afirmă chiar acest PERFORMER în spaţiul de publicitate cumpărat pe banii falitei în ziarul Viaţa Liberă.

 

Închirieri către senatorul râmelor, în dauna falitei

 

  • Şi-a cumpărat opt anvelope pentru maşinile personale, în numele falitei, achitându-le cu OP din contul falitei, în valoare de 10.000 ron;
  • A refuzat să includă în averea falitei piese şi materiale în valoare de 219.720,22 ron conform Punctului 43 din Balanţa de Verificare, din data de 31.08.2013.
  • A refuzat să includă în averea falitei obiecte de inventar şi mijloace fixe (staţie carburant, instalaţie gaze, bariere acces, camere de supraveghere, calculatoare şi imprimante, obiecte de mobilier, fântâni arteziene, sisteme de aer condiţionat, centrale termice, mobilierul şi aparatura din cantină), toate în valoare de 310.420 ron. Menţionez că acestea erau cuprinse în Balanţa de Verificare de la 31.12.2012, şi nu am semnat sau făcut Procese Verbale de Casare. Aceste bunuri au început să fie ÎNSTRĂINATE (DATE DE POMANĂ) de Marian Alexandru la diferite persoane apropiate, motiv pentru care am făcut plângere la Poliţie şi Parchet.
  • A închiriat 22 de autobuze, cu o capacitate de 54 locuri pe scaune şi 41 în picioare, către SC STEFU ION SRL, societate ce aparţine familiei senatorului Marin Nicolae, prieten şi veşnic susţinător al lui Marian Alexandru. Suma pentru 22 de ABZ-uri este de 6.000 ron/lună cu TVA, deci cu 272,72 ron/ABZ/lună, sau 9,09 ron/zi cu TVA.
  • Închirierea celor 22 ABZ s-a făcut începând cu luna octombrie 2013, dar înregistrarea contractului s-a făcut cu 01.04.2014 (vezi convenţiile la ArcelorMittal executate de SC ŞTEFU ION SRL), FĂCÂND O DELAPIDARE DE 36.000 ron în dauna creditorilor.
  • Tot acest lichidator – inimă largă a dat cu TITLU GRATUIT DE FOLOSINŢĂ, tot senatorului Marin Nicolae, garajul falitei din str. Dogăriei nr. 129, în suprafaţă de 8.500 mp, unde senatorul îşi repară maşinile, iar utilităţile sunt plătite de falită.
  • Pentru maşinile închiriate de SC ŞTEFU ION SRL nu a plătit nici un ban, creând un prejudiciu de 72.000 ron.
  • A închiriat Autogara la o firmă din Constanţa cu suma de 55.000/lună + TVA (din decembrie 2013 şi până în iunie 2014) şi timp de 6 luni, până la rezilierea contractului, nu a încasat nici un ban, creând un prejudiciu de 431.200 ron.
  • Nu a luat măsuri de conservare a parcului auto predat în stare de funcţionare în procent de 85% ,lăsând la discreţia şi bunul plac al diferitelor persoane (SC ŞTEFU) să facă dezmembrări şi vânzări de agregate. Conform valorii de inventar din balanţă, parcul auto valora 5.000.000 ron, iar în starea actuală, în care l-a adus acest PERFORMER, nu mai valorează nici 250.000 ron.
  • Nu a încercat să recupereze toate creanţele pe care le avea falita SC DUMONY SRL în momentul intrării în faliment. Exemplu – de la Grupul Şcolar Eremia Grigorescu Târgu Bujor, suma de 45.000 ron, contravaloare transport elevi (aici contabil şef este fina lui de cununie);
  • A încasat drept onorariu de performanţă suma de peste 250.000 din încasările restante pe care falita le avea la Ministerul Transporturilor (veterani şi pensionari), fără a face măcar o notificare în acest sens. Acest onorariu de performanţă i-a fost acordat de d-na Lili Dodan, fosta colegă de la DGFP, dar şi prietenă. Precizez că d-a Dodan reprezintă DGFP Galaţi în Adunarea Creditorilor cu un procent de 85%, şi i-a acordat lui Marian Alexandru onorariu de performanţă de 10% din încasări, faţă de alte societăţi unde DGFP era creditor majoritar şi onorariul era de cel mul 1-2%. Deasemeni, d-na Dodan a ignorat cu bună ştiinţă ordinul ANAF 742/28.06.2013, semnat de actualul preşedinte Gelu Ştefan Diaconu, prin care Marian Alexandru nu era AGREAT – deci RESPINS la poziţia 158.

 

Această persoană, MARIAN ALEXANDRU, are următoarele venituri:

  • pensie de handicap;
  • practician în insolvenţă unde are peste 30 de dosare (cel puţin 1.000 ron/dosar/lună);
  • consilier local;
  • ONORARII DE PERFORMANŢĂ;
  • Membru în AGA şi CA la diferite societăţi ale Consiliului Local.

Cu toate aceste venituri ZILNIC SERVEŞTE MASA LA CANTINA SĂRACILOR.”

 

Gheorghe DUMITRU 19 - septembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...