Dacă ucrainenii vor continua să ne sfideze şi vor înainta cu lucrările de adâncire a canalului Bâstroe, România riscă să rămână fără apă pe braţele Tulcea, Sulina şi Sf. Gheorghe. Consecinţele nu vor fi legate doar de distrugerea Deltei Dunării, ci şi economice, pentru că va fi anhilat cel mai important canal de navigaţie, cel de pe Sulina. Specialiştii din zonă ne spun că cel mai periculos moment va fi dacă Ucraina va intra cu săptăturile pe braţul Chilia, unde sunt ape comune şi s-ar trece la încălcarea frontierelor.
După ce ne-am autosabotat economic, blocând portul Constanţa pentru agenţii economici români, pentru a asigura cale liberă navelor ucrainene, după ce tirurile supraîncărcate din Ucraina ne-au distrus drumurile, după ce le-am acordat refugiaţilor bani şi drepturi de care românii nici nu visează să beneficieze, iată că ne primim răsplata. Ucraina profită de susţinerea SUA şi a UE în conflictul cu Rusia şi forţează un proiect la care lucrează din 2000. Deschiderea pentru circulaţia navelor mari a canalului Bâstroe. Care sunt consecinţele pentru România? Dezastruoase. Pe lângă distrugerea Delei Dunării, România va rămâne fără apă pe braţele Tulcea, Sulina şi Sf. Gheorghe, iar taxele percepute pentru navigaţia pe canalul Sulina se vor muta în Ucraina. ”Acum ucrainenii folosesc această situaţie nefericită a războiului în avantajul lor. Joacă o carte. Prin canalul Bâstroe ucrainenii ajung unde ar ajunge şi când navigau pe braţul Sulina, dar prin braţul Sulina costă bani. Există statistici care arată că, la deschiderea navigaţiei pe braţul Bâstroe, chiar după faza I, la 5 metri şi un pic adâncime, mare parte din traficul pe Sulina s-a mutat pe Bâstroe, pentru că ucrainenii percepeau taxe mult mai mici la tranzitarea canalului”, ne-a declarat Marian Tudor, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării Tulcea (INCDDD). În plus, România are proiecte pe care le dezvoltă la Sulina, cu zona liberă, cu zone de acostare, şi ar însemna o lovitură economică foarte grea pentru ţara noastră. Dacă lucrările la canalul Bâstroe vor continua, riscul va fi ca România să aibă mai puţină apă pe braţele Tulcea, Sulina şi Sf. Gheorghe, iar factorul de control al Deltei Dunării este apa, fără care vor fi afectate şi flora şi fauna. Şi aşa au început să apară din ce în ce mai des ani secetoşi, care au condus la scăderea debitelor Dunării, susţin specialiştii.
Conflict periculos
Şi totuşi, directorul general al INCDDD Tulcea, Marian Tudor, nu crede că ucrainenii vor putea să sape braţul Chilia. Acesta aminteşte că aşa a fost şi la primul diferend. Ucrainenii au făcut lucrările pe braţul Bâstroe şi a răbufnit în public abia când au ieşit pe braţul Chilia, adică pe ape comune. ”Că nu-i tot aia ca atunci când sapi la tine în curte şi vecinul doar te înjură peste gard. Lucrările de adâncire pe care le-au făcut şi le mai fac încă la canalul Bâstroe nu sunt suficiente pentru scopul lor. Următorul pas necesar este să adâncească pragurile de pe braţul Chilia până la adâncimea care să permită navigaţia cu vase mari. Dar aici se intră pe teritoriu comun şi este deja mult mai complicat pentru că şenalul, porţiunea cea mai adâncă, nu este totdeauna pe mijloc, ci depinde de sinuozitatea braţului. Deci săpăturile ar trebui făcute câteodată mai spre un mal, altădată mai spre celălalt mal, iar asta presupune acordul total al vecinului. Iar la o eventuală încălcare a frontierelor, nivelul la care se discută este altul”, ne-a precizat Marian Tudor, directorul general al INCDDD Tulcea.
Comisia Europeană, complice?
Scandalul a început, de fapt, pe 16 ianuarie 2022. Filiera folosită de ucraieni, de data aceasta, a fost Ministerul Transporturilor, nu Ministerul de Externe, cum ar fi trebuit. În mod obişnuit, când se discuta despre problema Bâstroe, tot schimbul de documente, studii, orice, se făcea prin Ministerul de Externe. De data aceasta, la Reprezentanţa permanentă a României la UE, a venit o solicitare din parte Ucrainei pe transporturi, de includere a canalului Bâstroe în coridorul European TEN-T, semn că aranjamentul s-a făcut deja la Comisia Europeană. În 18 ianuarie solicitarea a plecat spre România şi în 7 februarie a reacţionat Ministerul Transporturilor, trimiţând o informare la Ministerul Mediului. Iar termenul impus de Comisia Europeană pentru a primi un punct de vedere era de o lună, adică 17 februarie.
