Se împlinesc, la 16 noiembrie, 130 de ani de la nașterea pictoriței Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, artistă al cărei nume are pentru cultura gălăţeană o rezonanţă deosebită, nu numai pentru faptul că s-a născut, a trăit, a creat şi a activat în cei mai mulţi ani din viaţa sa în cetatea dunăreană, că a contribuit alături de Nicolae Mantu şi alţi câţiva artişti la înfiinţarea în 1951 a Cenaclului Artiştilor Plastici, nucleu din care s-a dezvoltat actuala filială locală a plasticienilor gălăţeni, dar ca profesoară de desen și istoria artei la Liceul Israelit, la Liceul „Mihail Kogălniceanu” şi la alte şcoli din oraş, ea s-a dăruit cu generozitate muncii didactice, contribuind din plin la realizarea educaţiei plastice a elevilor, la cultivarea gustului şi dragostei acestora pentru frumosul artistic. Mai mult, ea a îndrumat şi a încurajat primii paşi în artă ai unor copii şi adolescenţi care au îmbrăţişat ulterior cariera artistică şi sunt astăzi valori notorii ale picturii şi sculpturii româneşti: Lucia Cosmescu-Vasiliu, Gheorghe I. Anghel, Ion Dumitriu, Napoleon Tiron, Aurel Vlad, Alexandra Hanagic-Drăguțescu ș.a. În cadrul Clubului „Șalom Alehem” a ţinut chiar un cerc de pictură, frecventat de mulţi tineri gălăţeni.
Artista a fost al treilea copil al familiei Ludwig Leopold Schmierer şi al Sylviei Schmierer (n. Tiktin). Tatăl era comerciant şi consul onorific al Ţărilor de Jos la Galaţi, iar mama, cunoscută în epocă prin acțiunile cu caracter filantropic organizate, președinta „Societății de binefacere a Doamnelor israelite pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor din Galați”, în anul 1899, cu aprobarea Ministerului Culturii şi Instrucţiunii Publice, a înfiinţat la Galaţi Şcoala Particulară Israelito-Română de Fete (a funcţionat în clădirea în care astăzi se află Şcoala Gimnazială nr. 16 „Nicolae Bălcescu”, Strada Arieşului nr. 
, pe care a condus-o timp de 47 de ani şi care, din 1929, i-a purtat numele.
, pe care a condus-o timp de 47 de ani şi care, din 1929, i-a purtat numele.Bunicul după mamă al artistei era marele lingvist Haimann (după încreştinare, Hariton) Tiktin, autor al unor lucrări de mare valoare pentru cultura noastră, ales în 1919 membru de onoare al Academiei Române. În compania acestuia, pictoriţa va călători mult la tinereţe prin ţările Europei, având posibilitatea să cunoască arta marilor muzee, să ia contact direct cu creaţia unor mişcări de avangardă.
În casa părintească din Galaţi, care aşa cum apare în fotografiile rămase de la artistă era un adevărat monument de arhitectură, cu terasă la nivelul acoperişului, de pe care se putea admira Dunărea şi Munţii Măcinului, ca şi valea oraşului, Dorothea şi fraţii săi, Lothar şi Michael (Miko), se vor bucura de o educaţie aleasă, având posibilitatea să înveţe mai multe limbi străine, să cânte la pian, să citească ore întregi din cărţile aflate în biblioteca atât de bogată a familiei.
Dorothea Schmierer începe să deseneze încă de la vârsta de nouă ani. Studiază mai întâi, împreună cu prietena sa cu trei ani mai mică, Jeanne Helder (Coppel, după căsătorie), cu Antonio Zumino, pictor academist, originar din Veneţia (a expus în 1914 şi la Salonul Societăţii Tinerimea Artistică), urmează cursurile Institutului secundar superior Filipide din Galaţi, apoi, la Viena, în 1911, frecventează atelierul pictorului, gravorului şi criticului de artă Hermann Struck. În anul următor, 1912, urmează un stagiu de două luni, alături de Jeanne Helder, la Academia Julian din Paris. În decembrie 1913 participă la expoziţia „Pictorul Antonio Zumino şi elevii săi”, deschisă la Grand Hotel din Galaţi. Pentru o scurtă perioadă, aflându-se la Berlin, este eleva lui Lovis Corinth şi Johannes Lippmann la Academia de Artă din capitala Germaniei (1913-1914). Are posibilitatea să vadă expoziţiile patronate de gruparea Secession. În timpul primului război mondial, la Galaţi, cele două prietene, Dorothea şi Jeanne, au prilejul să lucreze cu pictorul Ion Theodorescu-Sion, prin intermediul căruia pătrund principiile artei lui Paul Cézanne, acelea de a „trata natura prin cilindru, sferă şi con”. Între 1919-1922 o întâlnim pe artistă din nou la Berlin, studiind cu pictorul şi gravorul expresionist Willy Jaeckel, profesor la Staatliche Kunstschule. Expune la Graphisches Kabinett. Este influenţată de creaţia lui Ludwig Meidner şi a austriacului Oskar Kokoschka. La 8 iunie 1924, aflată la Galaţi, se căsătoreşte cu Wilhelm Roth, comerciant, cu care va avea două fiice: Ruth şi Anne-Louise. Ruth, arhitectă de profesie, a fost soţia criticului, istoricului literar şi prozatorului Ovid S. Crohmălniceanu (pe numele adevărat Moise Cohn), şi el originar din Galaţi.
După ce între 1930-1932 studiază la Academia Ranson din Paris, între 1932-1935 pictoriţa frecventează, cu unele întreruperi, atelierul lui André Derain, artist care după experienţe foviste şi cubiste, nemulţumit, se orientează spre sintaxa tradiţională a vechilor maeştri, practicând o pictură caracterizată ca realistă.
În expoziţiile româneşti Lola Roth debutează în 1933, când expune la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură din Bucureşti tablourile: „Portret”, „Fetiţa cu pelerină”, „Natură moartă” şi „Autoportret”. Pentru acesta din urmă primeşte Premiul Anastase Simu. Tabloul îi este achiziţionat pentru muzeul cu acelaşi nume. În 1934 prezintă patru nuduri şi un portret la Salonul Oficial de Desen şi Gravură , iar la 14 aprilie 1935 îşi deschide prima sa expoziţie personală în sala librăriei Hasefer din Bucureşti.
După cel de-Al Doilea Război Mondial pictoriţa rămâne definitiv la Galaţi, dedicându-se activităţii didactice. Funcţionează ca profesoară de desen şi istoria artei la mai multe şcoli (Liceul Comunitaţii Evreieşti, Liceul de Fete „Mihail Kogălniceanu”, Şcoala Elementară Nr. 1 Fete, Şcoala Elementara Nr. 1 Băieţi, Şcoala Medie Băieţi Nr. 3) şi participă la viaţa culturală a oraşului şi a mişcării plastice de aici, prezentând lucrări în cadrul expoziţiilor organizate de Cenaclul Plastic şi mai apoi de Filiala Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici în Bucureşti sau în alte oraşe ale ţării. În februarie-martie 1972 Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană Românească îi organizează prima expoziţie retrospectivă, manifestare care va fi găzduită în 1975 şi de Muzeul Simu din Capitală.
Deşi s-a numărat printre cei care în 1951 au pus bazele Cenaclului Galaţi al U.A.P.R, abia în 1975 a fost admisă în rândul membrilor Uniunii Artiştilor Plastici. În același an primește Premiul revistei „Arta”. O recunoaştere foarte târzie a valorii creaţiei unei pictoriţe de o profundă originalitate şi complexitate. A încetat din viaţă la 3 aprilie 1981 la Bucureşti.
În 2003, fiica sa Anne-Louise Roth şi soțul acesteia, prof. univ. Alexandru Cezar Ionescu, au donat Muzeului de Artă Vizuală un număr de 74 de lucrări de pictură și grafică ale artistei, Muzeului Naţional de Artă al României – 210 picturi, desene şi gravuri (unele dintre acestea, cu câțiva ani în urmă, au fost clasate în categoria juridică TEZAUR), iar Muzeului Național Brukenthal din Sibiu – 49 lucrări. Cu lucrările primite, instituția gălățeană i-a organizat expoziții în 2004, 2014 și 2023.
Studiile făcute la Viena, Berlin şi Paris, desele călătorii făcute cu bunicul Heimann Tiktin, nu au rămas fără rezultat pe planul creaţiei artistice. Pictoriţă sensibilă, cu o vădită vocaţie pentru desen şi culoare, Lola Schmierer-Roth a trăit cu intensitate înnoirile artei moderne. Aşa se şi explică de ce în creaţia sa vom întâlni mai multe etape distincte, corespunzătoare unor modalităţi de exprimare specifice postimpresionismului, cubismului, expresionismului sau artei abstracte, modalităţi care, aşa cum subliniază criticul de artă Mariana Vida, la maturitate „s-au contopit şi s-au sublimat într-o concepţie unitară şi originală, îndatorată, surprinzător, Noului clasicism, promovat teoretic ca agent regenerator al artei franceze de criticul Waldemar George, pe care artista l-a cunoscut în 1936 şi cu care a corespondat”. O serie de lucrări realizate între 1917- 1919, ca cele intitulate „Conversaţie”, „Cană verde”, „Glastră”, „Autoportret”, „Lalele”, „Strada Sf. Gheorghe”, „Fată cu beretă”, „Soare după furtună” stau sub influenţa picturii lui Van Gogh. Linia care închide conturul obiectelor este contorsionată şi puternică, tuşele sunt aşezate într-o aglomerare ce evidenţiază zbuciumul interior al artistei. Întâlnirea cu Ion Theodorescu-Sion va avea drept urmare crearea unor lucrări în care dovedeşte o adâncă înţelegere a lecţiei cézanniene. Pictoriţa renunţă la liniile zbuciumate, inspirate de pictura maestrului olandez, în favoarea unei construcţii elaborate a formelor, în spiritul mişcării cubiste. Acum elementele compoziţionale ale lucrărilor sunt ordonate în forme geometrice, volumele sunt descompuse. Şi aceasta se întâmplă nu numai în naturile statice, temă favorită cubiştilor („Pahare de cristal”, „Natură moartă”), dar şi în cele în care figura umană este pe primul plan („Portret”, „Băiat în faţa sobei”, „Băieţel cu căciulă”, „Studiu, fetiţă văzută din spate”). O scurtă perioadă din creaţia artistei (1919-1922) poartă pecetea expresionismului („Portretul mamei”, „Natură statică cu lămâie”, „Autoportret cu plantă”, „Studiu de expresie”). Câteva tablouri din aceeaşi perioadă subliniază şi preocuparea acesteia pentru compoziţia abstractă. Ecouri din Wassily Kandinsky şi Paul Klee răzbat în lucrări în care elementele componente iau forma simplificată a unor pete de culoare de o discretă şi suavă poezie („Omagiu lui Botoşanski”, „Confruntare”, „Compoziţie abstractă”, „Peneş Curcanul”, „Sentimente nesigure”, „Noapte sfântă”). În manieră abstractă Lola Roth va lucra şi alte tablouri mult mai târziu, cum sunt, de pildă, „Benjamin Britten” sau unele peisaje realizate după 1970, în care ea mizează pe forţa sugestivă a culorii, a unei culori diluate până la obţinerea unor tonuri de un deosebit rafinament. Studiile făcute cu André Derain, ca şi frecventarea asiduă a muzeelor au îndemnat-o pe Lola Roth să se îndrepte către arta realistă, creând o serie de lucrări în care preocuparea către peisaj se împleteşte în aceeaşi măsură cu aceea pentru natura statică şi portret. În peisagistică, lucrările ei stau sub semnul poeziei, a unei poezii contemplative, melancolice, care în sugestiile ei cromatice exprimă mai mult stări ale sufletului decât secvenţe recognoscibile ale unei anume realităţi. Multe peisaje conţin imagini ale Galaţiul de altădată. Aici pictoriţa îşi păstrează în unele tablouri lirismul, mai ales în acuarele („Uliţă spre Brateş”, „Casa Roth”, „Pe lângă plopi”, „Sere din Grădina Publică”), dar în cele mai multe adoptă o notă gravă, sobră („Vedere din port iarna”, „Furtună peste Galaţi”, „Stradă din Galaţi”, „Biserica Sf. Haralambie”, „Zid cu contraforturi”, „Strada Braşoveni”, „Galaţi văzut din insula Cocuţa”) sau chiar dramatică („Case părăsite”, „Ruine I, II, III, IV”, „Dărâmături în spre Dunăre”, „Strada Braşoveni după pârjol”). Portretele, foarte multe la număr, confirmă pasiunea artistei pentru figura umană, răbdarea cu care s-a aplecat asupra sondării psihicului copiilor, tinerilor şi adulţilor. De la „Profil de femeie cu basma” sau „Cap de fată”, portrete de frumuseţea picturii renascentiste, „Colega”, tablou în care personajul este puternic luminat din faţă şi construit pe baza unor contraste puternice, până la portretele de copii şi adolescenţi executate în cărbune, sau la multele „Autoportrete”, Lola Schmierer-Roth demonstrează mari calităţi în abordarea chipului omenesc.
Aducând o contribuţie importantă la îmbogăţirea patrimoniului artei româneşti, pictorița Lola Schmierer-Roth a lăsat moștenire o operă bogată și diversă, care se înscrie în rândul celor mai bune acumulări ale plasticii noastre moderne şi contemporane. „Etapele evolutive ale artistei, notează criticul de artă Octavian Barbosa, numai la o privire retrospectivă lasă să se întrevadă constantele de stil şi de viziune fidele unei tradiţii figurative de cea mai bună calitate. Realismul său, cu puternice accente expresioniste, se situează într-o zonă a solidităţii şi clarităţii de factură clasică”.
16 - noiembrie - 2023
