1. In 1918 au dorit anexarea Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forţat retragerea acestei cereri;
2. În 1945 au dorit anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forţat eliminarea acestei pretenţii;
3. În 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor româneşti, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru ei;
4. Din 1992 până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;
5. În mod permanent au susţinut poziţia Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile sa fie formale si sa eşueze;
6. Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni si nu de ruşi; aceştia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova sa eşueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălti, Cahul si Gagauzia sunt ucraineni si nu ruşi; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identităţii româneşti din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. In mod arbitrar, Ucraina deţine următoarele teritorii româneşti: patru cincimi din Maramureşul istoric (ţinuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Şerpilor, cu toate dăruite lor de foştii sovietici.
8. Timp ce câţiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăţi pe noi pentru pierderea platformei continentale;
9. Una din problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state româneşti este tocmai Ucraina, ce manifesta o opoziţie mai mare chiar decât Rusia;
10. Ea vede în aceasta reunire eventuale pretenţii teritoriale ale ţării noastre asupra teritoriului ucrainean;
11. Prima măsura luata de „europeniştii ucraineni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba româna
12. Crimeea nu a aparţinut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita Hruşciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si niciodată efectiv;
13. În Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparţine, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel internaţional) din moment ce aceasta era un inel de nunta;
14. Sper ca nu aţi uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok.
UCRAINA NAZISTA
Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanţilor Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federaţiei Rusiei) au început sa apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse. Preşedintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.
Documentele descriu crimele si atrocităţile săvârşite de către naţionaliştii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populaţiei ucrainene si sunt înfricoşătoare în adevăratul înţeles al cuvântului. Ele arata un naţionalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.
În comparaţie cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor naţionalităţilor conlocuitoare, în primul rând exterminarea ruşilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.
Documentele despre atrocităţile săvârşite de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva ruşii sa se revolte aflând conţinutul lor si sa ceara exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareşalii ruşi i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovaţi de genocid si sa-i execute. Ei l-au atenţionat pe Stalin ca ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulţumindu-se sa aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioşi, care au fost judecaţi si spânzuraţi.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hruşciov au menţinut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, fireşte, nu voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârşiseră ruşii.
Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara larga, aşa ca preşedintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista si mai odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât
Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populaţiei civile de alte naţionalităţi. Se exterminau sate si oraşe întregi de ruşi. Voluntarii erau extremişti de dreapta si cruzimea lor era înfricoşătoare. Când prindeau ruşi ori evrei îi schingiuiau înainte de a-i omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocităţi au fost comise de naziştii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Doneţk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si oraşele ruşilor, aşa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publica indusa azi în eroare de o propaganda mincinoasa nu ştie ca ruşii din Republica Populara Doneţk si Republica Populara Lugansk si-au declarat independenta în acest an si cer ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu se repete si ruşii sa fie exterminaţi de ucraineni.
Fasciştii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5.200.000 (cinci milioane doua sute de mii) de civili din Ucraina (naţionalităţi conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au omorât aproape 900000 (noua sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor ucişi a fost de 200.000 (doua sute de mii). Au fost executaţi peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luaţi prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârşite de bandele naţionaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german si plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.
Cuprinşi de fanatism si de admiraţia pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbaţi ucraineni în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru nemţi în fabricile si pe ogoarele nemţilor, numai ca Armata Germana sa poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonţ în ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de ştiinţa cunoscuţi pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de şapte mii de ruşi compus din femei, bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau executaţi prin tăierea gâtului cu cuţitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ţinea un serviciu divin de mulţumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste ucrainene „Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduşi în septembrie 1941 peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de tigani si circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruşi (mare parte femei si fete) pe care SS-iştii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început sa violeze femeile si fetele neţinând cont ca parintii si rudele lor erau de fata. După violuri s-au dedat la scene de coşmar. Rusoaicelor si evreicelor le tăiau sânii si le presărau sare pe râni, iar pe bărbaţi îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau braţele care apoi erau fripte pe grătar.
Atrocităţile au atins o asemenea culme abominabila ca soldaţii germani, revoltaţi, au refuzat sa mai participe la masacru si s-au retras, lăsându-i pe călăii ucraineni sa duca la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâţi la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca sa moara în chinuri) sau loviţi în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpa si râpa acoperita cu pământ.
Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruşi în marea majoritate femei si copii si peste 160.000 (o suta şaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor ţăranii ucraineni fascişti si muncitorii ucraineni fascişti care aveau o ura atât de mare fata de evrei si ruşi încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germana.
Ucrainianul Sutnevici care ucisese si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germana.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii ruşilor si polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i si dându-i cu capetele de pereţi. Daca erau prea mulţi copii, aceştia erau aruncaţi de vii în fântâni si părinţii erau aruncaţi după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur judeţ 15.000 (cincisprezece mii) de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva ruşilor si a evreilor era aşa de mare încât daca o fata ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilinţă au alergat si s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse si spintecate de cei care le violaseră (adică de taţii si fraţii lor) în felul următor: li se baga vârful cuţitului în vagin si erau spintecate de jos în sus.
Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista. Adică în mijlocul unui popor care deşi trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de primitiv si sălbatic precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de existenta sub deviza valorilor europene si în spiritul european al promovării minorităţilor naţionale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marşurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârşit asupra evreilor, polonezilor si ruşilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuinţe, în şcolile si spitalele din oraşele ruseşti din sud-estul Ucrainei.
Este limpede ca indiferent sub ce deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga noastră clasa politica si toţi conducătorii noştri fraternizează azi cu clasa politica ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între graniţele ei teritorii româneşti care totalizează încă o Republica Moldova pe care ea, Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu binecuvântarea politicienilor din Bucureşti, aserviţi Occidentului.
Oare de ce nu sufla politicienii noştri români nici o vorbuliţa despre acest teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime si genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui sa ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar aşteaptă ca apele sa se limpezească în Ucraina. Adică sa vadă cine va rămâne între graniţele Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea, Doneţk si Lugansk si-au declarat independenta si au devenit republici ruse libere. Acestea nu se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu vor plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru politicienii din trecut ca si din prezent.
Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă iar noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc.
7 - februarie - 2022
