logoImpact EST nr. 843 - 22.10.2020

AFIS_MO dovadă a votului telecomandat al consilierilor locali s-ar putea desprinde din şedinţa de joi, 27 august. Atunci cică ar urma să se decidă încheierea acordului de parteneriat între municipiul Galaţi şi Federaţia Română de Kempo, în vederea desfăşurării Kombat Fest în perioada în perioada 27 august – 1 septembrie 2015.

Peste trei zile, joi 27 august, ar urma, aşadar, să se discute şi să se voteze punerea la dispoziţia Federaţiei de Kempo a Patinoarului Artificial “Dunărea” şi Sălii Sporturilor “Dunărea”. Kombat Fest va cuprinde Gala de Box din 28 august şi spectacolul de Arte Marţiale Mixte (MMA) RXF Fight Night 19, pe 31 august. Primăria se va angaja, de asemenea, să asigure necesarul de energie electrică în zonele convenite pentru desfăşurarea evenimentului, curăţenia şi salubrizarea zilnică sau de câte ori este nevoie a locaţiilor de desfăşurare a evenimentului, dar şi suplimentarea de pubele pentru deşeurile menajere. Tot în sarcina municipalităţii cade paza, prezenţa Jandarmeriei, serviciile de asistenţă medicală şi cele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Bani publici pentru profitul unui s.r.l.?

Practic, sub umbrela Federaţiei Române de Kempo, o organizaţie non-profit, la Galaţi se va întâmpla o adevărată afacere din care unii scot bani buni. Circuitul din care face parte Kombat Fest este organizat de Real Xtreme Fighting Promotion un SRL reprezentat, din câte se pare, de Sebastian Vieru. Acesta a început în urmă cu 3 ani să organizeze evenimente de arte marţiale mixte (MMA), la început într-o discotecă din Braşov. Iniţial era vorba de Asociaţia Sportivă Xtreme Fighting, dar văzând probabil cât de rentabile pot fi asemenea lupte, braşoveanul a înfiinţat un SRL în care mai apar alţi trei acţionari şi niciun angajat.

Kombat Fest nu este un eveniment unicat, asemenea gale de pe urma cărora RXF lui Vieru face încasări frumuşele s-au ţinut în multe alte oraşe, dar în Moldova numai la Botoşani. Unde a fost dealtfel, încă de anul trecut, remarcată prezenţa exclusivă a liderilor PSD laolaltă cu interlopi sau măcar posesori de dosare penale, inclusiv în ring/cuşcă.

Pe scurt, avem de-a face cu o asociere între o unitate administrativ-teritorială, recte Primăria Galaţi, şi o societate cu răspundere limitată, RXF Promotion din Braşov, cod fiscal 32645072, număr de înmatriculare J08/29/2014, organizată potrivit Legii 31/1990 în scopuri de profit. Deci, o entitate ordonatoare de credite pe bani publici contribuie la cheltuielile prilejuite de organizarea unor evenimente sportive/comerciale pentru a asigura profitul unei societăţi private. Bun aşa!

Să nu scăpăm însă din vedere un lucru. Patinoarul, dar şi Sala Sporturilor (la fel ca şi Baia Comunală, stadioanele Dunărea şi Gloria),  au fost date fundaţiei „Sportul Gălăţean”, condusă de consilierul primarului, Mihai Istrate, secondat de viceprimarii Radu Cosca şi Florin Popa. Prin urmare, cum se va face asocierea, cu fundaţia pe post de plătitor al facturilor pentu curent electric, salubritate, pază şi ce alte necesităţi mai apar ca urmare a organizării bătutelor de la patinoar şi sala sporturilor? Se vor plimba banii din bugetul local prin fundaţie?

Şi celelalte cheltuieli cine la va suporta? Fiindcă vor trebui plătite ambulanţa şi echipajul medical permanent, forţele de jandarmerie dislocate în zonă, paza cu bodyguarzi, echipajul de pompieri etc. Le va plăti Primăria? În baza a ce, dacă locaţiile de desfăşurare a Kombat Fest sunt în administrarea fundaţiei „Sportul Gălăţean”?

Prosteala unei cafteli anunţate?

Principalul cotidian al Galaţiului şi-a pus subtil întrebarea cum de apare Primăria pe toate afişele, pe toate bannerele spânzurate de stâlpi încă de acum două săptămâni şi pe biletele puse în vânzare, deşi consilierii locali nu au votat încă parteneriatul dintre municipalitate şi SRL-ul braşovean!

Alţii s-au făcut că plouă şi au promovat bucuroşi evenimentul (probabil că nu gratis) uitând că ar avea datoria să pună şi nişte minime întrebări vizavi de implicarea financiară a stăpânilor banului public… Vezi Presa Galaţi, care a trântit trei articole de două săptămâni încoace, sau Presa Galaţi-Brăila.

Ideea este că joi, 27 august, când este programată şedinţa de Consiliu Local în care să se voteze asocierea dintre Primărie şi RXF Promotion, este chiar ziua când începe festivalul de cafteală! Adică, de la 5 la 7 seara aleşii vor vota, iar de la 8 se vor deschide porţile patinoarului pentru prima serie de meciuri. Măi să fie? Apucă într-o oră să se şi publice HCL-ul ca să intre în vigoare?

Adevărul este că asemenea situaţii penal de penibile doar la Galaţi se pot întâmpla. Să se voteze ceea ce era decis încă de la sfârşitul lui iulie şi cu bilete puse în vânzare de pe 12 august.

Consilierii, cu toate mâinile sus sau sucite la spate?

Noi lansăm o provocare, să vedem dacă aşa-zisa declarată opoziţie din Galaţi există. Oricum nu ar face diferenţa, contând pentru maxim o treime din scor. Dar vrem să vedem dacă are curaj să se opună joi hotărârii de parteneriat cu RXF Promotion, ratând ocazia de a sta cu toate mânile sus şi, cine ştie, câştigând poate şansa de a nu a le avea apoi sucite la spate. Că poate unii ar trebui să-l întrebe pe viceprimarul care se tot fâţâia pe la organizarea galelor din anii trecuţi, Radu Cosca, de ce s-a întristat brusc de la o vreme, ba era să dea şi bir cu fugiţii din Primărie, de parcă i-ar fi strâns vreunii degetele pe pix…

Nu degeaba insistăm pe independenţa, ba chiar şi bunul-simţ al consilierilor. Să nu uităm că recent ei au votat fără nicio remuşcare creşteri de tarife de 30-40% la patinoar, baia comunală etc., iar acum vor fi chemaţi să-şi dea girul pentru punerea la dispoziţie pe de-a moaca a unor active de sport şi sănătate pentru nişte şmecheri plini de bani, nu pentru cetăţeni amărâţi cărora nu le-au crescut veniturile nici cu 3-4%.

Un alt amănunt hilar este iniţiatorul hotărârii de CL care se va vota joi, însuşi Ilie Zanfir, nemuritorul din fruntea bibliotecii V.A. Urechia. Dar, la trecutul său de fost şef de personal la SIDEX, ulterior iniţiator de afacere pe bază de bar cu striptease şi bară pentru dansuri lasciv-acrobatice, la ce te-ai putea aştepta? La vreo iniţiativă culturală sau una culturistă?

Mihai ANGHELUȚĂ www.madeingalati.ro 27 - august - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...