logoImpact EST nr. 850 - 03.12.2020
logo

logo

Editorial

 

Suntem siguri că o să pară titlul nostru cam îndrăzneţ, ba chiar periculos pentru unii, iar pentru alţii, ca un act de „lezmaiestate”, respectiv cum vă permiteţi măi, „găozarilor”, măi, scârţa-scârţa pe hârtie? Iar noi o să vă demonstrăm cauzalitatea şi circuitul producerii „disoluţiei”, cu implicaţiile imense asupra vieţii economico-sociale. Se cunoaşte că orice structură administrativ-teritorială, are înfiinţate instituţii care să asigure buna funcţionare a unei comunităţi, acestea sunt bugetare şi coordonează reglementând anumite domenii de activitate care, la noi în Republicuţă avem cu mult peste 100 de astfel de unităţi. Ori, principalele boli de care suferă acestea şi care fac ca societatea noastră să fie în continuă suferinţă de peste 25 de ani, sunt birocraţia excesivă, corupţia economică, deturnarea rolului ca obiect de activitate, ceea ce ne-a determinat pe noi, dar şi pe unii analişti de specialitate să afirmăm că necesitatea numărul unu a României constă în restructurarea fundamentală a STATULUI, a instituţiilor sale, a modului de organizare şi funcţionare a acestuia. Cineva, cu o viziune mai radicală, afirma că ar trebui folosit „aruncătorul de flăcări”, că ar trebui pârjolit totul (comică modalitate) şi luat de la capăt, de la zero, pentru a ieşi din actualul impas de ineficienţă dovedită a STATULUI. Ori, acest lucru ar presupune urmarea procesului de depolitizare a instituţiilor şi instaurarea profesionalismului şi responsabilităţii, destructurarea relaţiilor de nepotism care au cuprins fiecare entitate instituţională.

Ar trebui să existe o voinţă politică în acest sens, unanim acceptată, în stabilirea unor reguli clare şi precise, în stabilirea unui nomenclator de funcţii ce pot fi „atinse” de politic ori de câte ori se impune, prin rezultatul alegerilor şi rotirea la putere. Slabe speranţe, însă, în condiţiile în care, vorba unui politician de marcă,: „partidele din România sunt ele însele nişte structuri de tip mafiot.”

Scriem şi iar scriem, săptămână de săptămână, în fiecare număr despre fapte de corupţie, sesizăm fapte de nedreptate crasă, venim cu dovezi privind şmenul, raptul, abuzul unor indivizi sau instituţii din Republicuţă, scriem de ne doare mâna, iar rezultatul? DEGEABA. Nici măcar la nivelul opiniei publice, al cititorilor, rezultatele nu sunt cele pe care le aşteptăm, de manifestare a indignării, de acţiune civică.

Suntem „câini de pază” ai DEMOCRAŢIEI!, care DEMOCRAŢIE?, ce fel de DEMOCRAŢIE am instaurat noi în douăzeci şi cinci de ani? Scriem despre neregulile din Primărie. S-au întâmplat ceva lucruri pe temele supuse atenţiei dumneavoastră, cititorule sau organelor? NIMIC. Scriem despre ineficienta Poliţie Comunitară, ei şi? Sunt tot la fel ca înainte, se plimbă câte doi, cu un caiet în mână, trecând pe lângă cei care încalcă legea, întorcând capul.

Am scris despre termoficare, despre apă, despre gropi, despre mizerie, despre nedreptăţile din Justiţie, despre mafioţii din agricultură. S-a întâmplat ceva? NU.

Recent, s-a prezentat în presă ce măsuri normale au luat cei de la Garda de Mediu faţă de o sesizare cu privire la funcţionarea cu zgomot a unei cârciumi de la Faleza. Dar ce? Zilele trecute ne-a vizitat o delegaţie de cetăţeni din zonă care ne-a spus că lucrurile în fapt au rămas al fel.

Am scris despre transportul public tomuri întregi de hârtie, transformate în tot atâtea articole, toate de POMANĂ. Şi putem continua aşa la nesfârşit. Toate, dar absolut toate demonstrează disoluţia, ineficienţa şi jemanfişismul instaurat ca un „dat”, ca o marcă a instituţiilor STATULUI şi a conducătorilor săi vremelnici. La noi în Republicuţă totul este de CUMETRIE”, un cuvânt care sintetizează melanjul şi putregaiul instaurat de o clasă politică de rahat.

Observator 20 - iunie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cristian Dima (PRO R

    În momentele de cumpănă pe care le trăim, guvernarea actuală ...

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...