Este consilier de stat în cadrul Departamentului Securității Naționale și Director al Oficiului Informații Integrate din cadrul Administrației Prezidențiale. Oficiul Informații Integrate nu are atribuții executive în negocieri economice sau contracte de energie. Rolul său este să compileze rapoartele SRI, SIE și DGIA și să le pună pe masa președintelui și a CSAT.
Vlădică nu avea ce să caute în epicentrul conspirației MAGA împotriva României de la Isoletta, numai dacă joacă rolul conjuratului principal. Complotul de la Isoletta a fost instrumentat de o coterie de pungași americani, prin intermediul escroacei internaționale Kimberly Guilfoyle, ambasadorul MAGA în Grecia și gestionarul potlogăriilor șarlatanului Trump în sudul Europei.
Escroaca Guilfoyle s-a întâlnit cu cozile de topor Sorin Grindeanu și Bogdan Ivan, care urmau să vândă România pe nimica toată unor bandiți americani, în numele Parteneriatului Strategic cu SUA. Le-a stat Bolojan în cale și pentru asta trebuia nimicit. Prezența lui Vlădică la o întâlnire informală cu liderii PSD, într-un moment în care se pregătea debarcarea guvernului Bolojan, arată că a acționat mai degrabă ca trimis special al lui Nicușor Dan, decât ca un tehnocrat neutru.
Într-un scenariu de culise, prezența lui Vlădică, cel care controlează suma fluxului de informații secrete din România oferă garanții și greutate taberei complotiștilor. Și confirmă scenariul că Nicușor Dan a stat informal în spatele demiterii cabinetului Bolojan.
Vlădică și-a făcut mâna în Africa în sectorul resurselor minerale și petroliere pentru companii controlate de Ovidiu Tender și Frank Timiș. Tender a fost condamnat la 12 ani și 7 luni de închisoare în dosarul Carom pentru înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra propriei persoane, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.
Timiș a fost cercetat, arestat și condamnat de două ori în Australia pentru trafic și posesie de heroină. Bursa din Toronto și apoi cea din Australia i-au interzis la un moment dat să ocupe funcții de conducere în compania International Petroleum, considerându-l inadecvat din cauza faptului că a încercat să ascundă condamnările.
Din anturajul interlopilor Tender și Timiș, Vlădică a fost numit direct secretar de stat în MApN-ul condus de Leș și șef al Departamentului pentru Armamente, printr-o decizie semnată de prim-ministrul Sorin Grindeanu, publicată în M.O. pe 29 martie 2017. Numirea sa s-a făcut pe filiera cercurilor de influență ale lui Tender și ale avocatului traficant de influență Gabriel Biriș.
–––
Félicien Rops, Satan semănând neghină, National Gallery of Art, Washington, D.C.

1 - octombrie - 2026

