logoImpact EST nr. 844 - 26.10.2020

La ora când scriem articolele noastre (în zilele de luni şi marţi, pentru că miercuri se tipăreşte, iar apoi se distribuie ziarul nostru) cunoaştem faptul că Durbacă şi Stan s-au retras deja de pe locurile alese prin contribuţia populimii votante “chioare”.

Cică Marius Stan vrea să plece din oraş, că oricum nu mai are unde să se întoarcă după ce a falimentat prin vânzare şi prăduire echipa “Oţelul”, iar ca să mai dea cu piciorul în minge, profesia sa de bază, nu mai este cazul la aproape şaizeci de ani. Inginer nici atâta, că doar a profesat câteva luni, aşa că … valea, pe aici ţi-i drumul, iar noi o să-i spunem “cale bătută, cine…”. celălalt individ, pe nume Durbacă, rănit de moarte în suflet după 14% nu se mai vrea decât musai încă o dată în Parlament. Or, pentru aceasta este în stare să facă orice, să-şi calce în picioare mândria, orgoliul şi tot ceea ce a mai rămas din MARELE DURBBY. Omul vrea să se mai protejeze cu orice preţ încă cel puţin patru ani, să-şi protejeze afacerile, familia şi aplaudacii pupincurişti care i-au ciugulit din palmă şi care îl ling toată ziua, ducându-l spre pierzania a ceea ce a fost şi ajuns în prezent, ridicându-i statuie şi dedicându-i ode de preamărire şi frumuseţe mai ceva ca fostului Kim Ir-sen.

Astfel, Durby ar fi în stare de orice numai să-i rămână Transurbul cu eterna Jenica, sau Gospodărire Urbană, sau copilul minune Subprefect de Judeţ, nu mai vorbim de alde Sandu director de Zătun, în fapt o şleahtă de atârnaţi de banul public.

18 - iunie - 2016

One Response so far.

  1. stanciu anton spune:

    Nu mai dati in Durbaca fratilor!, nu mai dati…ati uitat ca tocmai el, fiul pesaedeului a creat institutia PRESEDINTELE primarilor din Romania? Ati uitat ca el a creat la Galati Partidul Apa Rece? ca el, anume el,l-a sfidat
    pe Presedintele Ion Iliescu lasandu-l fara scaun in incinta tetrului Fani
    Tardini unde primarul reales, Durbaca, se daddea rotunnd pe topogan numa sa-i faca in ciuda tatucului Ilici?

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...