http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1069 - 02.08.2026

Ultimul concurs pentru admiterea în avocatură, pentru absolvenţii de drept, ne relevă încă o realitate tristă la Galaţi. Dintre competitorii absolvenţi ai Universităţii Danubius, au fost admişi trei inşi, reprezentând un procent de 0,39%. Absolvenţii de la Universitatea de stat-privat „Dunărea de Jos” s-au dovedit şi mai slabi, de aici promovând examenul doar doi absolvenţi, procentajul fiind de … 0,26%! Este clar că nu poţi scoate absolvenţi cu pretenţia de ştiinţă de carte când ai în corpul profesoral un fost miliţian ca Oprea Răducan (fost şi decan) şi nişte conferenţiari doctori ca Gh. Ivan şi Mihaela Agheniţei, ambii dovediţi soluţii imorale în DNA-ST Galaţi, primul aşteptând verdictul Inspecţiei judiciare pentru Procurori a CSM, pentru a o putea urma, până la capăt, pe Agheniţei.

Revenim şi vă spunem care sunt universităţile pe care merită să le absolviţi. Pe primele trei locuri, ca număr de admişi în avocatură, s-au clasat universităţile de stat din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, cu următoarele procente: 37,4%, 17,22%, respectiv 10,54%.

(G.C.) 6 - decembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

În această seară

Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, 2-2, cu Levski Sofia ...

Apărarea antiaerian

Apărarea antiaeriană (AA) și antidronă pe aliniamentul Sulina – Tulcea ...

Armata rusă continu

În noaptea asta, dronele ucrainene au atacat centrul logistic Wildberries ...

Puterea vrea să com

Raportul Grupului de Reflecție Strategică „România în UE” propune soluții ...

Argumente pentru o i

Exclava spaniolă Ceuta de pe teritoriul regatului alauit al Marocului ...