Statul n-a fost în stare să reducă risipa, să elimine sinecurile și să recupereze marile fraude. În schimb, s-a gândit la o soluție mai simplă: să stimuleze inspectorii ANAF și ai altor organe de control în funcție de cât aduc la buget. Adică transformă controlul într-o cursă după încasări.
Oricine conduce o firmă știe ce înseamnă asta. Când performanța se măsoară în bani aduși la buget, contribuabilul devine ținta. Ce credeți că vor merge la marile corporațiil care au armate de avocați, juriști și consultanți fiscali? Nu! Vor merge tot la firmele mici și mijlocii, la antreprenorii români, la cei care deja au fost sufocați de taxe și impozite și care încearcă, în ciuda tuturor piedicilor, să țină oameni în câmpul muncii.
Sunt multe corporații care declară mereu profit zero, dar nu observă nimeni..
Cine a trecut printr-un control ANAF știe că nu trebuie să fii evazionist ca să ai probleme. Ți se cer documente peste documente, explicații peste explicații, iar legislația este atât de complicată încât aproape orice poate fi interpretat. Chiar și cu o armată de contabili buni, poți ajunge să te lupți cu interpretări diferite ale acelorași reguli.
În schimb, marile corporații își permit firme de avocați și consultanți fiscali și au resurse să conteste orice decizie ani de zile. Firmele românești nu-și permit acest lux. Un stat care își motivează inspectorii prin încasări riscă să transforme controlul într-un abuz. Economia nu se dezvoltă prin amenzi și controale permanente, ci prin reguli clare, predictibile și aplicate egal pentru toți.
30 - iulie - 2026
