logoImpact EST nr. 866 - 15.04.2021

Albert Einstein, maternitatea și paternitatea motto-ului care este axa ideologiei Impact-est („Nu fura, Guvernul urăște competiția!”), mai spunea și că „Al treilea război mondial va fi cu praștia, sau nu va fi deloc!”

Dar iată că aici s-a înșelat. Mințile politicienilor, aburite de grăsime, putere, averi și de cretinitudine originală, ne-au aruncat într-un război mondial biologic. Desigur, scăpat de sub control, căci nu creaseră antidotul pentru a putea limita caracterul pandemic, or își văd de norma de a muri măcar un miliard de persoane vulnerabile, care consumă resurse umane și financiare cu bolile lor cronice, denumite generic și cretin „comorbidități”.

Apoi s-au apucat de implementat psihoza planetară, dictând prin ordonanțe care mai de care mai militare și de securități naționale, pentru a limita drepturile și libertățile cetățenești, multe dintre ele controversate, pentru a ne uniformiza, nivela și depersonaliza. De aici, până la nesupunere civică, dusă până la fronda încălcărilor normelor elementare de igienă personală, nu a mai rămas nici un pas, revoltele anti-reguli și sistem luând locul minimei civilizații sanitare clamată de medicii specialiști în domeniu. Și ce fac aceștia, instigați de persoane cu vizibilitate publică îndoielnică, dominată de petarde și parașute deschiloțate?  Dreptul lor nu se oprește acolo unde încalcă dreptul nostru de a respecta igiena minimă, a distanțării fizice, purtatul corect al echipamentelor de protecție personală în spațiile închise și aglomerate, răscolitul cu mâinile nedezinfectate și fără mănuși, a alimentelor ambalate din supermarketuri, vectori perfecți pentru transmiterea infecțiilor cu virusul Sars-Cov-2, mulți fiind purtători asimptomatici.

Iară noi, ceilalți, pe care arma biologică ne prinde cu organismul slăbit de o răceală, cu garda anticorpilor lăsată jos, aglomerăm spitalele, acceptăm tratamentele medicale standardizate prin protocoale și transformăm ATI-urile în morgi naționale. Că așa vrea rânza unor jeguri umane, care mai și pleacă de pe patul de reanimare sub semnătură, ca să apeleze din nou la 112, după ce, ajunși în palatele personale, intră în comă.

Ion Rațiu, acest monument românesc, spunea în 17 mai la TVR 1 unui Ion Iliescu pe care voi, triștii mei contemporani, l-ați votat în proporție de 87%, în loc să aveți măcar un minut disponibil, un minut de luciditate, pentru a rumega cu creierele voastre care duhneau și duhnesc și acum a naftalină comunistă, ca să pricepeți ce a rostit acest om educat până în adânca lui fibră țărănească, românească și rafinată de culturi civilizatorii: „VOI LUPTA PÂNĂ LA ULTIMA PICĂTURĂ DE SÂNGE, CA SĂ AI DREPTUL SĂ NU FII DE ACORD CU MINE !”

Eu, după un contact cu o persoană pozitivă, la trei zile distanță testele au ieșit negative. Dar iată că după 17 zile de izolare totală la domiciliu, timp cât virusul SARS-COV-2 a incubat, au apărut simptomele clasice ale infectării, testul rapid ieșind pozitiv. Am fost imediat ridicat de echipajul de pe salvare pe care îl apelasem la 112, și iată-mă consumând timp de 12 zile resursele patriei cu tratarea mea, care a debutat cu doze de atac ajunse până la înghițirea a 23 de pastile pe zi, plus dexametazonă, antibiotic și vitamine prin perfuzie. Total cheltuieli cu spitalizarea, hrana, medicamentele, materialele sanitare, analizele de laborator și alte investigații, egal fix 3.970,60 RON. Numai cheltuielile aferente spitalizării au însemnat din suma totală 2.497,14 RON. Iar izolarea mea de 17 zile, plus 12 zile de spitalizare, ambele adăugate altor două luni de blocare la domiciliu, din cauza unui puseu inflamator al articulațiilor, m-au scos din normalitate, din viața socio-profesională, timp de 3 luni de zile.

Și asta din cauza frondei chiloțărești a acestor târtani fără de educație, fără de igienă și de reguli adecvate, care au dus lumea într-o zonă a deformării caracteriale, sociale și profesionale, de la educație școlară, până la cultură, izolarea deformând caracterele, spiritul de solidaritate, creând egoisme și monstruozități aflate la pândă în fiecare dintre noi.

Vom avea două generații care au ratat școala temeinică, dezastrul urmând să se etaleze în toată splendoarea lui psihologică și chiar psihiatrică, în doar câțiva ani, când nu vom mai ști să revenim la firescul primit în dar de la CEL în care CREDEM, cerul și pământul umplându-se de Dumnezei și evangheliști ticăloși și avizi după bani și putere.

Gelu CIORICI - ȘIPOTE 2 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Pelicanii de la AJVP

Un grup de membri ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi ...

SIDEX-Liberty Galaţ

Din nou presa internaţională alocă prima pagină combinatului Liberty Galaţi. ...

Terenul ELNAV nu put

Aflăm că terenul de circa 11,4 hectare (nu nouă hectare) ...