Acolo unde copilul nu e crescut să gândească, ci să memoreze mecanic și să tacă atunci când ar trebui să întrebe. Locul unde curiozitatea moare sub manuale inutile și unde obediența e ridicată la rang de virtute.
Și voi, părinții, cu emoție vă trimiteți progeniturile la școală ca la paradă. Vă puneți în ei toate frustrările și eșecurile voastre, îi împovărați cu speranțele pe care nici voi nu le-ați atins. Îi cărați cu ghiozdane pline de maculatură, cumpărați cadouri învățătoarei de parcă ar fi vreo zeiță locală, îi trimiteți la meditații încă din clasa întâi „pentru că așa fac toți”. Vă mințiți singuri că le construiți un viitor. În realitate, tot ce clădiți este resentiment: când vor fi mari, copiii voștri nu vă vor ridica statui, ci vă vor reproșa că i-ați băgat de bunăvoie în cușca dresajului colectiv.
Școala nu educă, școala domesticește. Produce copii cuminți, buni executanți, buni de folosit într-un sistem care are nevoie de mase ascultătoare, nu de minți libere. Nu pregătește oameni, ci rotițe. Și, mai grav, nu scoate la lumină ce are unic fiecare copil, ci strivește tot ce e viu în el.
Dar voi aplaudați, faceți poze cu „prima zi de școală”, postați pe Facebook ca să adunați like-uri și să demonstrați că sunteți părinți model. Și totuși, adevărul e simplu: în loc să le deschideți copiilor drumuri, îi băgați într-o capcană din care vor ieși mai goi decât au intrat.
Și când, peste ani, veți privi în ochii lor și nu veți mai găsi recunoștință, ci reproș și distanță, să știți că nu viața i-a făcut așa. I-ați făcut voi, cu propria voastră naivitate.
8 - septembrie - 2025
