Armand Jean du Plessis (Richelieu) s-a născut în 1585 în Poitou, printre săbii ruginite și datorii. Visa la armură, dar soarta i-a dat o sutană.
La 21 de ani, a devenit episcop de Luçon; la 39 de ani, cardinal, nu din credință, ci prin calcul. În 1624, Ludovic al XIII-lea avea un regat divizat, nobili care erau regi în castelele lor, hughenoți cu propriile orașe și Spania care îi sufla în gât.
Richelieu a intrat în Consiliu și a rostit o singură propoziție: „Majestatea Voastră, dacă îmi permiteți, Franța nu va avea rivali.”
Tânărul și nesigurul rege a fost de acord și a comis cea mai strălucită greșeală a vieții sale. Franța era un mozaic de puteri; își dorea un bloc unificat.
Două sute de castele demolate, dueluri scoase în afara legii sub pedeapsa cu moartea, intendenții regelui în fiecare provincie, războinici mândri… i-a transformat în simpli figuranți la Versailles.
Ultima fortăreață hughenotă, înconjurată de mare, era imposibil de cucerit. Dar
Richelieu a ordonat construirea unui dig, un zid de piatră peste apă. A durat 14 luni; foamea a făcut restul. Când a căzut, nu a vărsat mai mult sânge decât era necesar.
„Le-am luat puterea. Nu și sufletul.”
În șase ani, a șters 400 de ani de feudalism.
Aici se află cel mai rece geniu al său:
Franța, Spania și Austria: toți catolicii, Spania și Austria au dominat Europa.
Apoi Richelieu a făcut inimaginabilul: i-a finanțat pe protestanții din Suedia cu aur francez, astfel încât aceștia să poată arde Imperiul Catolic.
Scandal la Roma, groază la Madrid. El a răspuns pur și simplu: „Nu sunt teolog, sunt ministru.”
Astfel, a târât Franța în Războiul de Treizeci de Ani.
A sângerat, a cheltuit, a mințit…
Așa că atunci când va muri, Ludovic al XIV-lea să găsească o Franță gata să fie soarele Europei.
Era bolnav, avea cancer, corpul îi ceda. Spionase, cenzurase și trimisese mai multe persoane la ghilotină. Îl numeau tiran și „Cardinalul Roșu”.
Dar a fondat și Academia Franceză și a construit Palatul Cardinalului, acum Palatul Regal.
L-a protejat pe Corneille și a înțeles că un stat fără artă este doar o mare închisoare.
Pe 4 decembrie 1642, la Paris,
Ludovic al XIII-lea s-a dus să-și ia rămas bun.
Richelieu, cu vocea frântă, a spus:
Maiestate, las Franța mai mare decât am găsit-o.
A murit șase luni mai târziu, la fel și regele. Au lăsat pe tron un băiat de patru ani și o țară care știa deja cum să fie un imperiu.
Armand Jean du Plessis, un episcop fără vocație, un cardinal fără scrupule, francez până în măduva oaselor. I-a distrus pe lorzi, i-a îmblânzit pe eretici, i-a umilit pe Habsburgi și a inventat statul modern cu condei, praf de pușcă și răbdare.
Dumas l-a făcut un ticălos; Istoria l-a făcut indispensabil. Richelieu, sutana roșie care a îmbrăcat Franța în putere ..
Sursa : Curiozități și glume 2.
9 - iulie - 2026
