http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1053 - 16.03.2026
Să știți că acest lucru este cu atât mai uimitor cu cât peste Prut nu există resurse minerale, iar acest stat mic din Europa de Est nu este vreun centru comercial ori financiar la nivel global.
Și totuși… reușește cumva.
Desigur, este vorba mai mult de cercurile doi și trei de putere de la Washington, dar acestea contează enorm. O să vedeți imediat de ce.
Să definim mai întâi interesul. Să vedem elementele concrete.
Cea mai importantă reușită de până acum pare să fi scăpat complet atenției publice din România.
Prieteni, Republica Moldova este singurul stat din Europa de Est și Eurasia, menționat în National Security and Department of State Appropriations Act. Acest lucru este cu adevărat impresionant.
Legea a fost adoptată de Congresul SUA și semnată de președintele Donald Trump.
Nu este totul. Mai departe este și mai interesant.
Toată lumea spune că administrația Trump este una tranzacțională, care pune accent pe resursele financiare, mai ales unde are interese clare.
Așadar, interesul SUA nu s-a limitat doar la menționarea într-o lege. Americanii au alocat deja peste 36 de milioane de dolari americani pentru securitatea națională a Republicii Moldova.
Ambasadorul Republicii Moldova la Washington spune că banii vor fi folosiți printre altele pentru securitatea energetică, securitatea cibernetică.
Iată cum după ce la începutul mandatului Trump a tăiat banii din USAID pentru Republica Moldova, acum revine cu sprijin financiar.
De altfel, agenda publică a ambasadorului Chișinăului la Washington este plină de întâlniri cu oamenii politici americani, fie că este vorba de republicani ori democrați. Se întâlnește și cu reprezentanți ai administrației Trump.
Un alt element de interes concret al SUA pentru Chișinău s-a consumat acum o săptămână.
Republica Moldova a reușit o întâlnire cu totul surprinzătoare la Munchen.
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu și Secretarul de Stat al SUA Marco Rubio au discutat la Conferința de Securitate. (poză)
”Întâlnirea a arătat că relația bilaterală este una matură și orientată spre rezultate. Moldova își asumă responsabilitatea de a rămâne un partener credibil pentru securitatea regională”, spune din nou ambasadorul Vlad Kulminski.
Desigur, este un limbaj specific diplomației. Greu să distingi ceva concret în spatele cuvintelor oficiale.
Singurul lucru pe care îl spunem cu certitudine, interesul SUA pentru Republica Moldova este în creștere.
Stați, mai există și alte exemple.
Un grup de senatori americani, de data asta din opoziția democrată, a venit recent la Chișinău.
”Republica Moldova joacă un rol strategic și crucial în vecinătatea Ucrainei, așa că trebuie ajutată mai departe de Statele Unite”, au spus aceștia.
Tot la Chișinău a ajuns recent și asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Christopher Smith. În înțelegerea noastră europeană, ar fi un soi de vice-ministru ori secretar de stat în ministerul de Externe. Deci, un funcționar înalt.
”Președintele Trump este un promotor al păcii. El a stabilit ca prioritate pentru administrația sa identificarea acelor domenii în care Statele Unite își pot folosi influența pentru a avansa pacea și unitatea în Europa”, a declarat Smith într-un interviu pentru agenția IPN.
Este interesantă precizarea ”promotor al păcii”. Nu este vorba doar de Ucraina. Este vorba inclusiv de regiunea separatistă Transnistria.
Spun asta pentru că în 2024 Smith a vizitat regiunea separatistă unde s-a întâlnit cu liderii separatiști.(poză)
Probabil că știți deja fraza preferată a luit Donald Trump. Că a oprit multe războaie.
Acum să urmărim următoarea succesiune. Un interes pentru regiunea separatistă transnistreană unde a existat un război, o eventuală implicare în negocierile dintre Chișinău și Tiraspol, iar apoi o nouă declarație despre cum a mai oprit un conflict în Europa, l-ar mulțumi pe liderul de la Casa Albă?
Ar face o conferință de presă în care să anunțe că a oprit al 9-lea ori al 10-lea război în lume?
Răspundeți voi.
Noi revenim la ce știm sigur. Știm că Maia Sandu a fost mereu împotriva rezolvării problemei transnistrene cu forța. În plus, regiunea separatistă este într-o situație economică extrem de proastă.
Însă nu doar noi observăm interesul american. O fac și rușii. Presa rusă este foarte atentă la tot ce spun americanii despre Chișinău și Tiraspol. Stă cu ochii ca pe butelie. Mai ales după ce americanii s-au implicat în Nagorno Karabah.
Rușii au forțe militare și armament în zona separatistă, iar această activitate a americanilor în Republica Moldova crează deja nemulțumire la Moscova.
Jurnaliștii ruși au scris despre asta. Citez dintr-o analiză publicată pe blogul Râbari: ”în republică locuiesc peste 200 de mii de cetățeni ruși. Nu se știe dacă poziția americanilor va fi constructivă.”
Textul a apărut și în ”Cronica lui Vitalie”, de la RFI Romania.
Acestea sunt informațiile despre interesul american la Chișinău și Tiraspol. Părerile vă aparțin!
Vitalie Cojocari 26 - februarie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Legământul dintre

Drumul mai mult l-am ghicit, decât l-am găsit pe hărțile ...

Aleea care vindecă

Într-o lume în care copiii petrec tot mai mult timp ...

Războiul din Iran

Dacă planificatorii războiului din Iran ar fi studiat la tablă ...

Adevărul zdrobitor

Miza închiderii strâmtorii de către Gardienii Revoluției nu este atât ...

ANAF va verifica con

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să își schimbe ...