logoImpact EST nr. 886 - 18.09.2021

Românii cheltuie pentru alimente şi băuturi răcoritoare cel mai mult din Uniunea Europeană, 27,8% din totalul cheltuielilor lor de consum, ponderi mari fiind consemnate şi în Lituania (20,9%) şi Estonia (19,6%), cu mult peste media europeană de 12,1%, potrivit datelor aferente anului 2018 publicate luni de biroul european de statistică Eurostat.
Ponderi de sub 10% din totalul cheltuielilor de consum ale gospodăriilor au fost înregistrate în patru state membre: Marea Britanie (7,8%), Irlanda (8,7%), Luxembourg (9,1%) şi Austria (9,7%).
În 2018, gospodăriile din Uniunea Europeană au cheltuit pentru alimente şi băuturi răcoritoare peste 1.047 de miliarde de euro, sumă echivalentă cu 6,6% din PIB-ul UE.
Ponderea de 12,1% a cheltuielilor pentru alimente şi băuturi răcoritoare în totalul cheltuielilor de consum pe gospodările este a treia mare categorie de cheltuieli la nivelul Uniunii Europene, după ”îngrijirea locuinţei, apă, electricitate, gaze şi alţi carburanţi”, care au reprezentat anul trecut 24% din total, şi ”transporturi”, care au reprezentat 13,2% din total.
În perioada 2008-2018, ponderea alimentelor în totalul cheltuielilor pe gospodărie a scăzut sau a rămas stabilă în majoritatea statelor membre pentru care au fost disponibile date în 2018. Cea mai mare scădere a avut loc în Lituania, de la 24,8% din totalul cheltuielilor pe gospodărie în 2008 la 20,9% în 2018 (-3,9 puncte procentuale), urmată de Polonia (-3,4 puncte procentuale) şi Malta (-3 puncte procentuale).
În schimb, cheltuielile pentru alimente ale gospodăriilor au crescut în 10 state membre pentru care au fost disponibile date în 2018. Cele mai mari creşteri au avut loc în Cehia şi Slovacia (în ambele cu +1,4 puncte procentuale), Olanda (+1 punct procentual) şi Ungaria (+0,8 puncte procentuale).

(R.I.) 13 - decembrie - 2019

One Response so far.

  1. Anca C. spune:

    Normal să cheltuim cei mai mulţi bani pe mîncare în condiţiile în care salariile sunt atât de mici şi mîncarea atât de scumpă.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Aceşti habarnişti

Indivizii aceştia, care, cică, sunt ai noştri şi care hotărăsc,în ...

Gala premiilor PIMM

Mereu reuşeşte Marian Filimon, acum pentru a 20-a oară, să ...

Cică se vrea veceu

Aflăm că în laboratoarele Primăriei Galaţi s-a pus la copt ...