Ucraina a intrat în Uniunea Sovietică cu granițele sale istorice din 1922. Restul teritoriilor – Crimeea, Donbasul, Lugansk, Harkovul de est, sudul Basarabiei și nordul Bucovinei – nu făceau parte din Ucraina istorică. Acestea i-au fost transferate de către RSFSR (Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă) și ulterior de autoritatea centrală de la Moscova ca gesturi administrative sau politice, nicidecum ca suveranitate deplină și ireversibilă.
Crimeea a fost transferată în 1954 printr-un decret al Sovietului Suprem – nu prin referendum, nu prin tratat bilateral. A fost un gest simbolic între republici socialiste frățești, fără valoare juridică în contextul disoluției ulterioare a URSS.
Donbasul a fost dăruit parțial Ucrainei pentru a-i crește ponderea industrială în anii 1920–1930.
Bucovina de Nord și sudul Basarabiei au fost smulse de la România în urma pactului Ribbentrop-Molotov, iar apoi anexate de URSS și date Ucrainei.
Niciunul dintre aceste teritorii nu a aparținut istoric Ucrainei. Ele au fost administrate de Ucraina în cadrul URSS, dar nu pot fi revendicate automat ca parte din statul ucrainean post-sovietic.
Când URSS s-a destrămat, Ucraina și celelalte republici au semnat acordurile de la Belaveja, prin care anulau tratatul de unire. Ei bine, în dreptul internațional există o regulă fundamentală: anularea unui tratat produce efecte. Nu poți ieși dintr-o uniune, dar să păstrezi tot ce ți-a oferit acea uniune, ca și cum ar fi avut caracter ereditar.
Adevărul juridic este următorul: Ucraina, ieșind din Uniunea Sovietică, avea dreptul doar asupra teritoriilor sale din 1922. Orice altceva – Crimeea, Donbasul, Herson, Zaporojie, Bucovina de Nord etc. – trebuia renegociat cu celelalte părți ale tratatului dizolvat. Nu putea fi păstrat de facto doar pentru că se întâmpla să fie în administrare temporară.
Această confiscare tăcută de teritorii a fost tolerată o vreme de Rusia, într-un spirit de calm și reconstrucție post-sovietică. Dar ea nu a fost niciodată consfințită juridic, iar Moscova a avertizat ani de zile că un stat care nu își respectă neutralitatea și își militarizează teritoriile moștenite abuziv, va declanșa reacții.
Ce vedem astăzi este exact efectul acestui abuz juridic și istoric. Ucraina vrea să păstreze toate teritoriile pe care nu le-a avut niciodată, dar le-a administrat datorită URSS, și în același timp să pretindă că este o victimă a istoriei.
Nu, domnilor. Din punct de vedere juridic, Ucraina nu are un drept de proprietate asupra acestor teritorii. Are cel mult un drept de revendicare negociabil. Restul este retorică politică, propagandă occidentală și mitologie naționalistă.
Dacă s-ar respecta dreptul internațional, Ucraina ar trebui să revină la granițele din 1922, iar restul teritoriilor să fie supuse negocierii multilaterale, nu bombardamentelor și armelor NATO.
18 - august - 2025
