logoImpact EST nr. 880 - 30.07.2021

• Dar nu e de glumă, chiar vine un val de două milioane de şomeri. Peste 1,2 milioane de bugetofagi şi 5,3 milioane de pensionari! Plus 3,55 de milioane de elevi şi studenţi!
• Cei de la vârful Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) ne avertizează că România va crăpa din punct de vedere economic şi financiar. Iar cifrele nu îi contrazic.

500.000 de contracte de muncă suspendate!

Da, până la 30.03.2020 au fost înregistrate oficial la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), 500.000 de contracte de muncă depuse de antreprenori ca fiind suspendate şi intrarea acestora în plată de la bugetul de stat, sub forma şomajului tehnic. Aceşti salariaţi urmează să stea acasă cel puţin până la finele acestui an, urmând să fie plătiţi cu 75% din salariul de încadrare pe care l-au avut. Estimările celor de la butoanele IMM-urilor arată că după Paşte numărul celor cu contracte de muncă suspendate şi cu plata de la bugetul de stat a şomajului tehnic se va cifra la peste un milion de persoane…
Tot conform estimărilor acestor specialişti, ţara-mamă va fi re-populată după sărbătorile Pascale, de peste un milion de compatrioţi, care sunt rejectaţi economic din ţări ale UE, unde nu mai există nici frunză de tăiat şi nici câini! Ei vin să se adauge celor circa 1,2 milioane de bugetari, precum şi celor 5,2 milioane de pensionari şi a 345.000 de şomeri aflaţi în plată la finele anului 2019. An în care au murit 13.000 de pensionari, spre satisfacţia guvernanţilor.
Din populaţia activă, estimată la jumătatea aceluiaşi an trecut la 8,8 milioane de oameni, 345.000 sunt şomeri aflaţi în plată, cum am mai spus. Lor li se adaugă 3,55 de milioane de elevi şi studenţi, în scădere cu 31.300 faţă de precedentul an şcolar. Elevii şi studenţii „consumă” 234.000 de cadre didactice, încât am ajuns la o încadrare de 15 elevi / studenţi pe un cadru didactic.
O primă soluţie pentru aceste vremuri de criză ar fi înjumătăţirea numărului de bugetari, încât să ajungem la cifre rezonabile, realiste, în armonie cu numărul de bugetari din ţări ale Uniunii Europene. Sigur, ei ar fi tot o povară pentru bugetul de stat, dar doar una de 75%, urmând să fie absorbiţi în mediul privat, secătuit de forţă de muncă adecvată. În acest mod, s-ar face economii în cheltuirea banului public de circa 50 miliarde de lei, bani numai buni de băgat în investiţii, pentru a reporni IMM-urile.
Dar oare au guvernanţii de acum sânge în instalaţie, că oricum electoral nu mai au ce pierde? Căci sigur nu se pot face alegeri locale în lunile mai-iunie ale acestui an.
Cel mult vor fi cuplate cu cele parlamentare, dar când? Căci această pandemie va redeveni activă la drumul mare după vară, adică în anotimpul rece, când vor reîncepe şi şcolile.

Gelu CIORICI 2 - aprilie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Util pentru contribu

INFO - formulare facilitati fiscale

Viorica Sandu, deput

PSD respinge vaccinarea obligatorie a medicilor și a profesorilor! Statul ...

Diminuarea risipei a

Material de opinie de Camelia Malahov, Director Taxe Directe, Deloitte ...

Directorul Magearu s

Jupân Pucheanu se încăpăţânează să termine în ultimul său mandat ...