logoImpact EST nr. 871 - 17.05.2021

România – Macedonia de Nord 3-2

Referitor la această partidă (subliniez asta, pentru că surprizele, plăcute sau ne, pot apare când nu te aştepţi), lăsând la o parte pe acei care au înscris şi care nu-şi pot aroga integral reuşitele, aşa-i când este un joc de echipă, cu excepţia lui Mihăilă, care se anunţă ca un viitor mare fotbalist, în faţă au mai ieşit Răzvan Marin şi Andrei Burcă. Despre Florin Tănase, pe care, majoritatea părerologilor îl vedeau un Messi sau Ronaldo, dacă nu primea acea pasă de la Chiricheş care l-a lăsat singur cu portarul, şi pe care a trimis-o la risc, dacă e, e, dacă nu, nu trebuie, tot cunoscătorul fenomenului a observat că se învârtea ca un pinion fără dinţi. Punctul cel mai vulnerabil a fost linia de fund. Cu excepţia, cât de cât, a lui Burcă, restul au fost pe post de jaloane, alcătuind, indubitabil, veriga foarte slabă. Iar acum vom evidenţia câteva dintre multele erori comise de Rădoi.
La cest meci principala greşeală s-a numit Niţă, care a avut mari emoţii, confundând pasa de la coechipier cu cea de la adversar, deci strângând cu patimă mingea la piept, în careu. O altă nefericită tâmpenie care, încă o dată nu-l recomandă pe Rădoi pentru această meserie, a fost plantarea cu rădăcină cu tot, a fluctuantului Ovidiu Popescu, pentru postul de fundaş dreapta. Să fim serioşi! Chiar dacă naşu i-ar fi impus asta, atâta timp cât şi la FCSB este migrator cu cort cu tot, cu rezultate aproape de zero, să-i dai viză permanentă pe postul pe care altădată evolua Dan Petrescu sau Contra, s-ar putea traduce că îţi baţi joc de meserie. Ca să nu mai spun despre Chiricheş, care a fost pe post de pensionară cu pătrunjel la legătură, în spatele blocului. Denis Man (mare plasă a mai luat Parma) s-a aruncat ca broasca-n perete de câteva ori, şi parcă-l ruga pe Rădoi să-l schimbe. Bancu de la Craiova, a mai evidenţiat încă odată că Rădoi nu are ochi de selecţioner.

România – Germania 0-1

Al naibii nemţii ăştia. Nici măcar un meci „amical” nu vor să piardă. Poate o să vă miraţi, dar după zâmbetul ambiguu şi lejeritatea (miştoul?) cu care jucau, nu puteau sugera altceva.
Aş mai putea spune că rezultatul este unul mincinos. Dar, în parte, nu este adevărat. Am beneficiat de doi factori extrem de importanţi: ziua de excepţie a portarului nostru, Florin Niţă (ehei, să fi avut cu vreo 10 ani mai puţin…), şi imprecizia aproape enervantă a jucătorilor nemţi. Niţă a primit nota 9. Rădoi 5. Edificator, nu? Ceilalţi, note de trecere. La limită. Au fost şi câteva excepţii care vor veni „la toamnă”: Mario Camora, care n-a vrut să facă Portugalia de râs, aşa că a preferat România.
Ians Hagi, nota 4. Tot timpul lăsa impresia că se autodriblează. Despre acest băiat putem spune că are o scuză! Este prea grea povara pe care o poartă în raniţa cu inserţii de aur, care este imensul nume al tatălui său. Denis Man-4, Keşeru-4. N-ar fi puţini. Ca să mai discutăm despre incompetenţa lui Rădoi, ar fi pierdere de timp. Acesta are o scuză infantilă: România stă pe loc de 15 ani. S-ar putea. Dar pe domnul Mirel cine l-a obligat să preia această funcţie ingrată? Păi, când îl vezi pe Ovidiu Popescu, care joacă peste tot şi nicăieri în acelaşi timp, dar i-a un cartonaş galben în minutul 14, ca apoi să dispară total din joc, pe Florin Tănase, care dacă n-a mai primit o pasă norocoasă, se învârtea pe fostul „23 August”, ca o muscă fără cap, Camora, care era cu gândul mai mult la însorita Portugalie etc.
Selecţia? O problemă imposibil de descifrat pentru Rădoi. Vreţi să vedeţi că la următorul meci Denis Man şi cu Ovidiu Popescu (dispoziţie de la naşu) vor zăbovi 90 de minute pe partea dreaptă a terenului de joc? Atâta timp cât fostul imens fotbalist de la renumita echipă Jiul Petroşani, Stoichiţă Mihai, este teribil de încântat de selecţioner şi echipa lui, cum aţi vrea să fie fotbalul românesc?
Şi acum o chestie destul de controversată, dacă nu ridicolă! Gazeta Sporturilor dă România pe locul trei după cele două meciuri, iar cifrele clasamentului o arată clar pe locul patru. Qui prodest?

Armenia – România 3-2

În urma acestui rezultat catastrofal, prea multe n-ar mai fi de spus. Câteva observaţii pertinente ar exista totuşi. În primul rând, un gest urât, ca să nu-i spun grav, din partea lui Mirel Rădoi. Acesta aruncă măgăreaţa, cu dizinvoltura disperării, în cârca jucătorilor. Fără să-şi dea seama de gravitatea celor spuse. Păi, dacă el le-a spus una, iar ei au făcut ce le-a trăsnit prin cap, înseamnă că în vestiar există nereguli mari. Sau Rădoi nu ştie să explice pe înţelesul lor, sau pe ei îi doare la bască de ce spune Rădoi. Ceea ce îmbracă acelaşi aspect pestilenţial. Ar mai fi titularizarea jucătorilor. Că despre selecţie, treaba este absolut a antrenorului. Că au fost bune sau rele, asta s-a văzut. Schimbările, însă, şi timpul în care s-au făcut acestea, dezastru total. Lipsa de experianţă a antrenorului s-a arătat în toată splendoarea ei. Cu toate astea, deşi oameni de fotbal, profesionişti, insistă ca Rădoi să ia o pauză, acesta parcă s-ar mai juca de-a selecţionerul.
Curios că acoperitul Stoichiţă n-a mai ieşit în faţă să spună că lui meciul i-a plăcut, şi că totul a fost excelent. Şi că îl susţine în continuare pe Rădoi.

Ioan Dan PINTILIE 23 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

În dosarul penal di

Gălăţenii au sfidat din nou instanţa Săptămâna trecută a avut loc ...

Şeful Casei de Pens

Încercăm să plafonăm cuantumul mare şi să creştem pensiile mici, ...

Funcţionar de prim

Funcţionarul public al unei primării, condamnat în trei dosare penale. ...