logoImpact EST nr. 889 - 17.10.2021

Răzvan Burleanu acuză LPF: „Vor control pe arbitraj, pentru a-l transforma şi tranzacţiona în interesul unei echipe.”
La finalul Comitetului Executiv, la conferinţa de presă, Răzvan Burleanu a oferit informaţii despre proiectul implementării sistemului VAR în România şi a lansat un atac dur la adresa Ligii Profesioniste de Fotbal.
„Pentru cheltuielile de arbitraj, FRF primeşte doar 100.000 de euro de la UEFA, pe an. Cheltuielile FRF în schimb depăşesc 350.000 de euro, bani care sunt folosiţi pentru pregătirea arbitrilor. De anul trecut am preluat şi testarea pentru toţi arbitrii, inclusiv cei din Liga 1. (Observaţii: Dar erorile flagrante şi extrem de grave, nu le-aţi preluat, dom Burleanu?) Principalele surse de venit ale Federaţiei: cele 10 meciuri ale echipei naţionale, meciurile din Liga 2 şi cele din cupa României. Palavragii de la LPF vor să îşi asume acest proiect al VAR, şi vor să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF. Dacă Liga nu va recunoaşte autoritatea CCA (!), atunci FRF nu va mai acoperi niciun cost pentru implementarea VAR-ului în Liga 1, şi ne vom ocupa noi, separat, doar de Cupa României”, a concluzionat Răzvan Burleanu. La atacul direct al preşedintelui FRF, Gino Iorgulescu, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, face următorul comentariu: „Mă deranjează atacurile venite dinspre FRF, mai ales că Liga a arătat mereu disponibilitatea pentru dialog şi pentru rezolvarea problemelor. Introducerea VAR trebuie să fie pentru toată lumea, o prioritate. Nu înţeleg cui îi folosesc aceste contre între noi şi FRF. Mi se reproşează apariţiile sporadice în mass media. Să lămurim şi subiectul ăsta. Justin Ştefan este Secretarul General al LPF, şi este o persoană care se bucură de tot sprijinul meu. (O persoană, fost fotbalist de primă mărime, se întreba retoric, unde şi când au jucat fotbal atât Burleanu cât şi Justin Ştefan. Dar când sunt numiţi miniştri care nu au nici o legătură cu ceea ce conduc, ăştia doi sunt pantaloni scurţi). Cine îşi închipuie că Justin vorbeşte fără să se consulte cu mine, se înşeală. Noi, de multă vreme suntem pregătiţi să implementăm sistemul VAR”. I-auzi brâul! Părerea noastră, a chibiţilor, a celor ce iubesc necondiţionat acest sport, o vom spune la momentul oportun. Proverbul cu „Atunci când doi se ceartă, câştigă al treilea”, în situaţia de faţă, nu prea se regăseşte. Şi, în acest timp, greşelile arbitrilor abundă, viciind rezultatele partidelor de fotbal, la modul grosolan. Iar pe cei doi protagonişti (FRF şi LPF) îi doare în cot. Ei se luptă pentru interesele proprii sau de grup, pentru banii pe care să-i pună la teşcherea, uitând că aceşti bani provin tocmai de la fotbalul pe care ei îl tratează cu cel mai adânc dispreţ. Nu mai departe decât la meciul dintre Chindia şi Craiova, arbitrul sătmărean Istvan Covacs a refuzat celor din bănie un 11 metri, mai clar decât VAR-ul pe care cele două entităţi nu-l doresc. Şi-acum, un ochi prin faimoasele noastre meciuri de fotbal:

F.C Botoşani – FCSB 0-2
Nimic nu este surprinzător pe lumea asta! Dacă cineva şi-ar fi închipuit că Valeriu Iftime va strica socotelile lui Gigi Becali, este un mare şi ireversibil naiv. Când Botoşaniul îi livrează patronului din Pipera jucători pe bandă, la alegere, care cu bani, care gratis, când patronul moldovenilor recunoaşte fără comentarii că este fan FCSB şi Gigi Becali, când de exemplu Haruţ se dă în leagăn când la Botoşani, când la FCSB, ce logică mai trebuie comentată? Şi-apoi, am urmărit meciul Botoşaniului cu CFR Cluj. Am crezut că mulţi dintre echipierii din nordul ţării îşi vor da ultima suflare pe teren. De asemenea, am văzut şi meciul cu FCSB-ul. Diferenţa, mare! Lăsând la o parte arbitrajul nefast, şi aceste cumetrii decid ca suporterii să privească cu scârbă la meciurile din campionatul intern. Altminteri, există o opinie clară, în ceea ce priveşte confruntarea echipelor ce vor să câştige campionatul. Cel mai bun de pe teren. Iar vrăjeala cu Becali, care „la mişto” spune „i-am dat 50.000 de euro lui Iftime”, sau revolta rizibilă a boss-ului de la Botoşani, întăreşte circul din fotbalul nostru.

CFR Cluj – FC Argeş 5 – 0
După cum se vede, scorul ne scuteşte de prea multe comentarii. Deocamdată, fie că echipa lui Iordănescu junior a început să joace ceea ce doreşte să implementeze antrenorul, fie Argeşul a avut un fundaş, Luca Maric, care, s-ar părea că a jucat pentru CFR. Păi, când produci în două minute două penalty-uri, când îţi dai autogol imediat după începerea reprizei secunde, când Costache trece pe lângă tine precum acceleratul prin halta Crevedia, şi marchează şi câte şi mai multe, ce mai poţi spune?
În rest, FC Argeş, arată ca o echipă, ceva gen Sepsi, şi recunosc că mi-a plăcut. Indiferent de situaţia de pe tabela de marcaj, ei au atacat susţinut, şi au încercat să înscrie, fără să bage autocarul în poartă, ceea ce, alte echipe, mai mici, n-au făcut.

Ioan Dan PINTILIE 12 - martie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg