http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXII – 2022, nr. 921 - 27.09.2022

Pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop aproape că îl uitasem. Nu o spun spre laudă…
Nu aveam de gând să scriu despre acest Cuvios, numai că, aseară, îmi trebuia ceva din bibliotecă şi, dintre mai multe manuscrise, îmi cade „Viaţa şi acatistul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop”. Demult nu am mai adunat cărţile de pe jos… Fac ochii mari; mă uit în calendar şi văd că mâine e 13 septembrie, zi când îl prăznuim pe acest Cuvios român – „Sfânt îmbrăcat în haina smereniei”, cum reiese din Acatist… Am luat întâmplarea ca pe o tragere de mână, am deschis mica broşură, cumpărată de la Prislop în 2018, pe când eram în trecere prin zonă, şi…
Tânărul Ioan s-a născut în satul Silvaşul de Sus, în apropierea oraşelor Hunedoara şi Haţeg, aşezare situată în preajma Mănăstirii Prislop, la poala Parângului, considerată ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana.
Reiese din acatistul său că Ioan îşi ajuta părinţii la lucrul câmpului, dar nu a stat mult pe lângă ai săi. De tânăr a luat drumul rugăciunii şi al mănăstirii, cu acordul tatălui său. S-a nevoit la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Prislop, unde a îmbinat rugăciunea, cu lucrul şi cu fapta bună.
După ani de vieţuire în mănăstire, a dorit să se retragă într-o peşteră, aflată cam la jumătate de kilometru de mănăstire, pe râul – Silvuţ sau Slivuţ – apă cu maluri prăpăstioase. Se spune că, în pustie, şi-a săpat, în piatră, singur chilia. Pe când cioplea piatra, în dreptul ferestrei, a fost „ucis de vânătorii, care n-au cunoscut taina vieţuirii sale în peşteră”. Ciudată vânătoare…
Faptele sale bune fiind cunoscute „peste munţi”, monahii din Ţara Românească au venit la rudele sale şi i-au cerut trupul, pentru a-l înmormânta. Nu se cunoaşte locul, dar faptul că mai bine jumătate de mileniu s-a păstrat vie icoana Cuviosului Ioan de la Prislop, trebuie să ne dea şi motiv de reflecţie… Că vedetismul, popularitatea cu orice preţ nu te fac nemuritor. Dimpotrivă. Rugăciunea, gândul şi cuvântul bun, fapta bună fără prea mult zgomot te ridică în icoană.
Nu se ştie exact când s-a născut. Vrednicul de pomenire – părintele Mircea Păcurariu avansează idee că s-a nevoit la frumoasa Mănăstire Prislop, prin secolul al XV-lea, posibil începutul secolului al XVI-lea. Spre deosebire de sfinţii foarte cunoscuţi nouă, viaţa acestui Cuvios este tainică şi tot aşa a şi plecat dintre pământeni, în mare taină. Cu toate acestea, sunt convinsă, Cuviosul Ioan de la Prislop – „locuitorul cel ales al pustiei” – este „un apostol” al românilor care a ţinut trează credinţa românilor din zona vechii Sarmisegetuza…
Un Sfânt care a fost canonizat după multe veacuri de la adormirea sa în Domnul şi care este, pentru noi, „icoană însufleţită a vieţii celei curate”, „stâlp de sprijin în primejdii”.
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop a fost canonizat în 20 iunie 1992, cu dată de prăznuire în 13 septembrie.
Poporul l-a socotit „sfânt” încă din timpul vieţii sale, iar neaşteptata ucidere a Cuviosului a întărit şi mai mult evlavia contemporanilor săi faţă de Cuviosul Ioan de la Prislop, evlavie care a dăinuit sute de ani, până la canonizarea din vara lui 1992. Este cinstit mai ales în zona Hunedoarei şi în Ţara Haţegului, fiind Ocrotitorul acestui ţinut.
La „Prislop”, chilia acestui „locuitor ales al pustiei” este cunoscută drept „Casa Sfântului”, iar pilda sa este cea a unui „pom răsădit lângă izvoarele apelor”, la izvoarele credinţei.
Tradiţia reţinută mai sus este amintită în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea de o cronică în versuri, intitulată „Plângerea sfintei mănăstiri a Silvaşului, din eparhia Haţegului, din Prislop”, scrisă de ieromonahul Efrem.
Cuviosul Ioan nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, cel care s-a aflat în fruntea Mănăstirii Prislop în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, şi care – în 1585 – a fost ales Mitropolit al Transilvaniei, cu scaunul la Alba Iulia, păstorind, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, până prin anul 1605.
În curtea mănăstirii este şi mormântul părintelui Arsenie Boca, fapt ce face ca aşezarea monahală să fie mereu plină de pelerini.
Cât îl priveşte pe Cuviosul Ioan de la Prislop, cred că „vânătoarea” aceea nu a fost întâmplătoare, în condiţiile în care fraţi monahi din Ţara Românească au trecut munţii şi i-au luat trupul adormit, ca să-l ascundă bine… Am mai auzit astfel de istorii adevărate, cu alţi sfinţi martiri. E adevărat, lipsesc sursele, dar poate tocmai această moarte violentă a fost motiv de tăcere printre urmaşi…

Maria Stanciu 15 - septembrie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

We will never forget

Am urmărit funeraliile Reginei de la început, până la sfârşit, ...

Gorbaciov

Democraţia îşi are virusările ei. Este, printre altele, dreptul păduchilor ...

Avocatul spune şi c

“- Notificăm în scris furnizorul de energie şi contestăm întinderea ...

Derută în exprimar

Paronimele constituie o categorie semasiologică (formată în funcţie de forma ...