În această lună, de post, așezată sub semnul „Bunei-Vestiri” a Maicii Domnului, pe 9 martie, creștinii ortodocşi îi prăznuiesc pe Sfinţii 40 de Mucenici. Au fost soldaţi în cetatea Sevastiei.
Sărbătoarea este marcată printr-o frumoasă tradiţie care se împleteşte cu istoria creştinismului.
Cei patruzeci de mucenici au trăit în vremea împăratului Lucinius (308-324), în ţinutul Capadochiei, Turcia de astăzi.
La vremea când s-a petrecut mucenicia lor, toţi erau ostaşi şi slujeau în localitatea Sevastia din Armenia de astăzi. Căpetenia lor era Agricola, un păgân, rău din fire. Când Agricola a aflat că sunt creștini, le-a cerut soldaților să se închine idolilor, însă cei 40 de Mucenicii au ales să-L mărturisească pe Hristos.
,,Cum v-aţi arătat ascultători către mai-marii voştri în războaie, aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”.
La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor patruzeci, a răspuns: ,,Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi pentru împăratul pământesc, tot aşa voim să luptăm şi pentru Împăratul Ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui”.
Drept pedeapsă, împăratul a dat ordin ca soldaţii să fie dezbrăcați și aruncaţi în apa Lacului Sevastia, care era aproape înghețată, în speranţa deşartă că vor ceda.
Dintre cei 40 de „soldaţi ai lui Hristos”, unul a cedat presiunilor împăratului păgân, dar şi-a găsit sfârșitul imediat, într-o cadă cu apă fierbinte. Cei 39 de iubitori ai lui Hristos au primit moarte mucenicească, fiindu-le zdrobite gleznele. Trupurile lor au fost aruncate în apa lacului Sevastia, iar mai târziu au fost adunate şi cinstite ca Sfinte Moaşte.
După nume, ei sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Părticele din Moaştele Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia se găsesc astăzi la mănăstirile „Neamţ” şi „Antim” din Bucureşti.
Tradiţia spune că una din mamele unui soldat venit să-şi îngrijească fiul, i-a dat să mănânce pâine cu miere şi nucă. De atunci a rămas frumosul obiceiul ca în ziua prăznuirii celor 40 de Mucenici, creştinele noastre să modeleze din aluat (de post) „mucenici” sau „sfinţişori”. Fierţi sau copţi, mucenicii din aluat sunt daţi de pomană de sufletul celor din veac adormiţi.
Tot în această zi este și Ziua celor care L-au mărturisit și au pătimit pentru Hristos, în închisorile comuniste.
Ideea potrivit căreia, în această zi bărbații e musai „să bea 40 de pahare” este un păgânism… Nu are nimic în comun cu credința, nici tradiția bisericii.

9 - martie - 2025