http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 981 - 24.05.2024
În logica înţelegerii sale, lui Pilat îi este indiferentă acuzaţia că lisus este regele unei împărăţii „care nu este din lumea aceasta” – într-un astfel de caz l-ar pedepsi oarecum -, el are nevoie de o simplă negaţie din partea învinuitului că nu este regele iudeilor, pentru că, altfel, conotaţiile politice vizează crima de lez-majestate, singura care îl obligă să facă pe voia duşmanilor Mântuitorului. Dialogul se desfăşoară în planuri diferite, în sensul exprimării sale cu atributele eternităţii, lisus răspunde: „Tu zici, fiindcă sunt împărat. Eu spre aceasta sunt născut şi spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr; oricine care este în adevăr ascultă de glasul meu.” (loan). Ca orice pigmeu efemer, incapabil să-şi depăşească în vreun fel condiţia, Pilat îngână enorma întrebare: „ce este adevăr?” -jalnică formă de neputinţă umană şi disperare, ca un alt păcat esenţial. „Lui Pilat îi fu hărăzită soarta, doar în acea zi a vieţii sale, să contemple chipul Adevărului, supremul Adevăr schimbat în om; şi n-a fost în stare să-l vadă. Adevărul viu. Adevărul care l-ar putea învia, care ar putea face din el un om nou, îi stă în faţă, întruchipat în carne omenească, acoperit de nişte straie sărace, cu faţa pălmuită şi mâinile legate.” (G. Papini – „Viaţa lui Isus”). Cum exista obiceiul ca, la sărbătoare, să fie eliberat un deţinut, Pilat supune voinţei publice să aleagă între Barabba şi lisus. Îndemnaţi de duşmanii învăţătorului, gloatele cer eliberarea lui Barabba şi condamnarea nevinovatului. „Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă îşi spală mâinile înaintea gloatei zicând: nevinovat sunt de sângele acestui drept, voi veţi vedea… Atunci dete pentru ei drumul lui Barabba, iar pe lisus biciuindu-l îl dete ca să fie răstignit.” (Mateiu).
„A se spăla pe mâini, ca Pilat din Pont” sugerează evitarea asumării unei răspunderi de mare gravitate.
Pentru întreaga poveste citiți „Dicționarul enciclopedic de expresii celebre”.
Dacă v-am stârnit interesul și vreți să aflați mai multe despre expresii celebre, lăsați un comentariu și vă contactăm pentru mai multe detalii sau sunați la 0751051314.
Comandă acum „Dicționarul enciclopedic de expresii celebre”, vol I și II, la numai 500 lei și o carte cadou!
Atenție! Stoc limitat!
Teodor Parapiru 3 - mai - 2024

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Astăzi, despre un d

Acest film este făcut de mine în data de 29 ...

Galaţiul meu!

[video width="640" height="360" mp4="https://impact-est.ro/wp-content/uploads/Danut-Lungu-Galatiul-meu.mp4"][/video]

A murit Bernard Pivo

Mai jos, un text despre bătrânețe... "Bătrânețe Aș fi putut spune: Îmbătrânirea ...