Îl folosim la plural în expresia „a da târcoale”, a te învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. Provine din bulgarul tărkalo – тръкало -, „cerc”, „roată”, „ocol” moștenit din slava veche. Verbul a târcoli, a umbla de jur împrejur, are același sens cu bulgarul tărkaljam, „a se roti”, „a se învârti în jurul a ceva”.
A târcoli era un act ritual, magic, în care trasai un cerc de protecție fizică și spirituală, de obicei cu un plug, pentru a delimita un spațiu lipsit de forțele haosului, ale bolii sau ale spiritelor rele. Spre deosebire de brazdă care este trasată în linie dreaptă, târcolul era trasat în cerc, de obicei în sensul acelor de ceasornic.
Încercuirea repetată concentra energia sacră în interiorul cercului și crea o barieră impenetrabilă dinspre exterior. Când creștinii înconjoară biserica în noaptea Învierii, trasează o brazdă sacră și pun stavilă forțelor malefice din exterior. Înconjurarea Kaabei la Mecca de către musulmani sau rotirea în jurul stupelor în budism are aceeași conotație.
Târcolul era trasat prin ritualul de izolare magică a brazdei sacre în jurul comunității la epidemiile de ciumă sau holeră. Doi frați gemeni despuiați complet înhămau doi boi gemeni la un plug și înconjurau întregul sat în miez de noapte, trăgând o brazdă adâncă de jur împrejurul așezării.
Ei duc cu gândul la dioscurii Castor și Polux, zei ai luminii, care simbolizau alternanța dintre zi și noapte, lumină și întuneric, viață și moarte. Roma a fost fondată după ce Romulus a târcolit cu un plug de bronz cercul – circumambulația – în interiorul căruia va fi durată cetatea eternă.
În trecut, bunicile dădeau târcoale casei sau grajdului în nopțile de Sfântul Andrei sau de Sânziene, presărând mac, usturoi sau tămâie, trasând o barieră invizibilă împotriva strigoilor și lupilor. Apa Sâmbetei dă târcol pământului în spirală înainte de a coborî în Iad.
De Stretenie, podgorenii din sudul țării dădeau ocol viei de trei ori, tăiau corzi, turnau vin și puneau mâncare ritualică la colțurile plantației pentru a asigura rodul și a goni grindina și dăunătorii. Arezanul, numele sub care este cunoscut ritualul este moștenit de la traci.
Târcolul mai este și masa olarului. Târcolul mesei desemnează piesele circulare, târcolul de sus sau capul roții și târcolul de jos, pe care îl acționezi cu piciorul, pentru a imprima rotația, care compun instalația pe care se fac oalele.
––––
Ab urbe condita – Fundarea Romei”, miniatură din manuscrisul anluminat „Histoire ancienne jusqu’à César”, ms. 1139 (U. 005), f. 258v, cca. 1470-1480, Bibliothèque Municipale, Rouen

21 - mai - 2026

