Un pic ofilit acum, termenul MIȘTO a făcut ravagii în vorbirea curentă de după anii 60 încoace ai secolului trecut. Părea argotic în interpretări infractoare, pitorești, dar îl foloseau și snobii ori intelectualii sadea, care afișau un aer ușor ostentativ în rostirea lui, ca să nu mai amintim de încântarea tineretului (elevi, studenți, nou-născuți).
MIȘTO – adj. invariabil (argou). (Foarte) bun, (foarte) frumos. (Substantiv în expresia) A LUA LA MIȘTO – a-și bate joc (de cineva), a-l ironiza – din țig. MIŜTO (DEXLR).
Intrat în clasicismul comunicării în prezent, MIȘTO a fost spulberat de noua vedetă incontestabilă în exprimare – popularul cu aspect nobil, un fel de cuvânt cu doctorat în regim de urgență, SUPER – element de compunere – „peste”, „deasupra”, „foarte” și care servește la formarea unor adjective și a unor verbe din lat., fr. SUPER.
Pe scurt, tot ce-a fost MIȘTO cândva a devenit SUPER acum: timp SUPER, film SUPER, covrig SUPER, artist(ă) SUPER, cântec SUPER, ciorbă SUPER, dans SUPER, proiect SUPER, țoale SUPER, concurs SUPER, înghețată SUPER, meci SUPER…
În procesul amplu de iubire al limbii române, prin folosirea în exces, ambele cuvinte conduc entuziast la falimentul ei, prin deteriorarea, restrângerea și banalizarea sensului, precum și prin înlăturarea sinonimelor nuanțate.
Din laboratorul rostirii uzuale, tot mai impertinente în consemnarea de către DOOM, se anunță un nou termen reformist: SUPERMIȘTO!
Nu-i așa că e așa?!… 
18 - noiembrie - 2023
