logoImpact EST nr. 893 - 03.12.2021

Nu suntem ignoranţi, dragă UE, ci ignoraţi…
Prin capitalele tale din Nordul Bogat se tot construiesc teorii pe seama Poporului şi Neamului românesc…
Mai este puţin şi ne faceţi proştii-proştilor, ignoranţii-ignoranţilor, doar pentru că, aşa cum se observă, avem cea mai proastă conducere de „Partid şi de Stat” de când fiinţează România!
Marea Ta ipocrizie, dragă UE este că ne impuţi nouă o stare de fapt pe care au construit-o cei susţinuţi de tine la PUTERE…
În numele unei democraţii care să-ţi facă doar ţie pe plac l-ai transformat pe românul de rând în cel mai umil cetăţean al Planetei…
Ne-ai luat petrolul, pădurile, grâul, floarea soarelui, porumbul, energia electrică, ne-ai luat tot ce era de luat şi ne dai cu porţia, la preţuri exorbitante, prin propriile tale reţele de desfacere, produsele finite din propria noastră marfă…
Ne-ai promis iubire şi bună-credinţă şi ne-ai oferit doar sărăcie şi umilinţă…
Nici bolşevicii, după Război, nu s-au comportat mai mizerabil…
Ai făcut din noi simpli executanţi ai zilei…
Conducerile tuturor Partidelor politice îţi sunt aservite, este suficient să-ţi salţi puţin fusta şi te pupă în DOS toţi liderii acestor fantoşe…
Cei mai zeloşi propagandişti ai actualei noastre democraţii sunt de fapt ucenicii ideilor tale parşive, idei ce ne vor duce, ca Neam, la autodistrugere…
Cel mai bine iese în evidenţă starea asta cu epidemia de coronavirus…
Chiar dacă ne-ai vândut o imensă cantitate de vaccinuri, printr-o criminală lipsă de organizare suntem Ţara cu cei mai puţini vaccinaţi…
Mor românii ca la război!
Nu mai avem loc în cimitire…
Gropile morţilor sunt săpate cu excavatoarele!
Unde s-a mai pomenit o aşa grozăvie?
N-avem guvern, n-avem spitale moderne, n-avem cadre medicale suficiente, n-avem nimic…
Faptul că ne ignori, dragă UE mă duce cu gândul la patimile lui IOV!
Neamul meu de azi este IOVUL modern al zilei, suferinţele acestui Neam sunt opera ta de căpătâi, dragă UE, altfel spus, te-ai ascuns cu iscusinţa nebunului sub sutana Satanei…
Ce te faci dacă Bunul Dumnezeu se opune planului tău de distrugere al acestei Ţări şi acestui Neam?
Dacă se trezesc românii la realitate? Pe unde scoţi cămaşa, dragă UE?
Te rog să te mai gândeşti la ce ţi-am spus la început: Nu suntem ignoranţi, ci doar ignoraţi…
Sătul de promisiunile tale mincinoase, promit solemn să mă salvez din strânsoarea iubirii tale parşive şi, într-un viitor cât mai apropiat, dacă nu-ţi schimbi atitudinea, să mă retrag singur, aşa, pe persoană fizică, din marasmul pe care-l conduci…
Decât milog în Împărăţia ta, mai bine Stăpânul absolut pe iarba din Curtea mea…

George Rizescu 26 - octombrie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Primarul şi cei 15

Aceşti izmenari stau toată ziua cu stufu-n gură şi calcă ...

HARTA COLINDELOR ROM

HARTA COLINDELOR ROMANESTI  

Andrea Chiş candide

Judecătoarea Andrea Chiş, plecată în CSM de la Curtea de ...

Gabriela Baltag, can

• „Mi-aş dori să redau CSM transparenţa de odată. Trebuie ...

Informare contribuab

INFO-Solicitarea certificatelor de rezidenta din SPV de catre PF