Doamne, Iisuse Hristoase…
„Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcașul Tău și nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea. Și, acum,îndură-Te, Doamne, și spune Îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!”.
Este ultima Rugăciune pe care a spus-o Sfânta Parascheva, înainte să-și dea sfârșitul, la numai 27 de ani, în anul 1050 și a fost înmormântată apropape de malul Mării… În urma unor minuni la mormântul ei, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ și s-au pus în Biserica Sfinților Apostoli din satul Epivat, spre cinstire și închinare. Aici au stat aproape 175 de ani! În 1223, Țarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea(1218-1241) a strămutat moaștele Sfintei la Târnovo, capitala Bulgariei, și au stat aici 160 de ani! La 1393, cîzând Bulgaria sub turci, moaștele au fost dăruite pentru puțin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. După trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le strămută la Belgrad, unde rămân alți 125 de ani! În 1521, turcii ocupă Serbia și iau din nou ostatice moaștele Sfintei Parascheva, pe care le duc în Palatul Sultanului din Constantinopol. Sunt răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducați de aur și rămân în Catedrala Patriarhală din Fanar timp de 120 de ani! În anul 1641 , Patriarhia de Constantinopol este datoare la Poarta Otomană mari sume de bani( defapt birul imens impus de turci asupra Bisericii), iar Patriarhul Partenie a dăruit moaștele Cuvioasei Parascheva, drept recunoștință, Domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol și Ierusalim pe mai mulți ani. La 13 iunie, 1641 moaștele maicii noastre Parascheva au ajuns la Iași și au fost așezate cu mare cinste în frumoasa Biserică proaspăt zidită, a Mânăstirii Sfinților Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie 1888, când au fost scăpate prin minune Dumnezeiască de marele incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași. La 14 octombrie, este prăznuită Sfânta Parascheva de la Iași, de tot Neamul românesc!( Extras din Patericul Românesc, Arhimandrit, Ioanichie Bălan, ediția a v-a, 2005).
Minunate și de vrednică pomenire sunt faptele Cuvioasei Parascheva, plină de iubire a fost este și va fi pentru Neamul românesc…
Nu ne opriți, oameni buni, din vrerea noastră cea sfântă, nu ne cereți să renunțăm la pelerinajele ce ne-au adus doar bucurie, sănătate și mai multă dragoste pentru Neam și Țară!
Sfântă Cuvioasă Parascheva, iartă-ne, iartă-i și pe cei ce nu sunt vrednici de închinare la Sfintele tale moaște, și dă-le și lor minte curată, suflet bun, să înțeleagă credința acestui Neam, durerile acestui Popor!
15 - octombrie - 2023