Orban şi Cîţu cutreieră ţara în lung şi-n lat, în ideea de campanie electorală pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al PNL. Diferenţa este că fiecare a venit la pachet cu minciunile proprii.
Alături de nişte mici, câteva gogoşi şi o ladă cu lăudăroşenii, care mai de care mai halucinante. Cîţu, de exemplu, premierul nostru S.F., declară cui are timp să-l asculte că e cel mai vechi liberal, Brătianu venind după în partid. Orban, pe de altă parte, nu mai trebuie să declare nimic. El este infecţia nosocomială din pereţii, duşumeaua, acoperişul şi WC-ul PNL-ului, stafilococul zurbagiu care a rezistat până şi la tratamentul cu DNA.
Cîţu a învăţat câteva şmecherii de la multinaţionale. Cea mai importantă, şi pe care o aplică consecvent, este să ţipe. Am făcut, am dres, nu contează dacă existăm sau nu. Iar dacă este cu adevărat, e făcută de altul. Cu alte cuvinte, cine ţipă mai tare, are dreptate. O altă şmecherie însuşită în anii de impostură prin sistemul bancar este să respecte articolul cu „nu ridica glasul la şef, că scapi caşcavalul din cioc”. Orban, în schimb, are altă şcoală. Şpriţul şi dansul pe mese, sau uneori chiar sub ele.
Se spune că premierul Cîţu s-a înconjurat de umili şi incompetenţi, în timp ce Orban face casă bună cu petrecăreţi şi scandalagii.
După ce a pierdut alegerile, ajutat fiind la maximum de Verner de la Cotroceni, Orban cel mic şi-a dat seama că pelteaua lui se cam taie. Dar, şi-a permis să stea la masă până se vine cu măturatul. Şi aşa, toţi confraţii de chiolhanuri, care, la un moment dat au stat în para focului pentru micii, cârnaţii şi fripturile şefului, când au simţit că bossul îi poate lăsa pe drumuri, fără funcţii şi fără influenţă, imediat au început, după ce le-a trecut mahmureala, să se reorienteze. Cîţu, deşi nu se consideră dator cu nimic faţă de micul Ludovic, pentru ascensiunea sa în politică, ajungând în situaţia de a-l înfrunta pentru un os mai consistent, îi face sâc-sâc, banii sunt la mine, creând o luptă tembelă între nişte piraţi, care până mai ieri dansau de gât pe aceeaşi covertă sub pavilionul cu cap de mort şi două oase încrucişate, pe care le promisese, unul la pensionari, iar celălalt la amărâţii cu salarii minime pe economie.
În atare situaţie, lupta fratricidă din Partidul Naţionale Lacome (PNL) pentru câştigarea prăjiturii cu multă frişcă, din păcate, aceasta va avea sare în loc de zahăr. Ca să nu mai spun că perioada de garanţie va fi (dacă dă Dumnezeu) până în anul 2024, an în care, indiferent de ceea ce-şi închipuie peneliştii, s-ar putea să păţească precum PMP-ul, ca să nu mai amintim de PNTCD.
Dar mai sunt trei ani până atunci (OARE?), dar rodnici din punctul lor de vedere, timp în care conturile trebuie umplute până la refuz, bătrâneţile asigurate, şi nu trebuie uitată nici bunăstarea descendenţilor. Asta profitând şi de faptul că PSD-ul sforăie pe după sobă, Ciolacu mulţumindu-se cu ameninţarea făcută şoriceilor din subordine.
28 - iulie - 2021
