Interesul pentru limba latină în învățământul românesc este pe moarte. Latina a deranjat, iritat și enervat până când a sfârșit exilată din trunchiul comun obligatoriu și redusă la statutul de cenușăreasă opțională în noile planuri-cadru.
În 2025, ministrului Daniel David i-a cășunat să elimine complet latina ca materie obligatorie din licee. Motivele invocate de David sunt stupide și au apelat la o pretinsă schimbare de paradigmă adaptată secolului XXI.
Dacă există cumva, rădăcinile nu trec prin schimbări de paradigmă. Daniel David nu mi-a lăsat nicio clipă senzația că ar fi un om dezrădăcinat, întrucât pentru aceasta ar fi trebuit să aibă mai întâi rădăcini.
Deși românii au avantajul unei limbi materne de origine neolatină, nivelul real de stăpânire a termenilor și a culturii clasice în rândul publicului instruit este devansat de cel din Ungaria.
Aici, studiul latinei beneficiază de o tradiție istorică instituțională profundă. Latina a fost limba oficială a statului ungar timp de peste 800 de ani, din anul 1000 sub Ștefan I și până în 1844, când a fost înlocuită definitiv de limba maghiară.
Limba oficială de stat, folosită în administrație, biserică și actele diplomatice ale Țării Românești și ale Moldovei în perioada medievală a fost limba slavonă. Începând cu secolul al XVII-lea, slavona a fost înlocuită treptat de limba română în documentele oficiale și în liturghie.
În Ungaria, vreme de peste 800 de ani, toate legile, documentele oficiale, decretele regale și procedurile judiciare au fost redactate exclusiv în latină. Ca stat catolic apostolic, Ungaria a folosit latina în toate structurile ecleziastice, în liturghie și în cronicile medievale.
Nobilimea ungară și intelectualii vorbeau și scriau fluent în latină, aceasta fiind un simbol al statutului social înalt și al apartenenței la spațiul cultural occidental. La noi nobilimea vorbea slavonește, rusește și turcește.
Deși maghiara face parte din familia limbilor fino-ugrice, ea a împrumutat un vocabular bogat din latină, în special termeni juridici, religioși, politici și academici.
La noi, cei care pretindem fără s-o dovedim că de la Râm ne tragem, latina mai este prezentă obligatoriu doar ca o singură oră pe săptămână în clasa a VIII-a.
Publicul larg și o parte din factorii de decizie, în frunte cu detestatul Daniel David, consideră latina o limbă moartă și inutilă, generând o reacție de respingere sistemică.
În Ungaria, rețeaua extinsă de licee confesionale și secțiile de profil umanist din gimnaziile de elită mențin standarde riguroase de predare a limbilor clasice, depășind componenta filologică din România.
Deși vocabularul uzual al unui român instruit conține nativ circa 70-80% cuvinte de origine latină, înțelegerea conștientă a conceptelor și maximelor juridice, medicale sau filosofice nu este superioară celei a unui maghiar instruit.
În Ungaria, asimilarea acestor termeni este rezultatul unui efort academic asumat, pe când în România, suprapunerea lexicală cu limba maternă creează adesea o falsă impresie de familiaritate, fără o stăpânire structurală reală.
Culmea stupizeniei este că pentru profilul teologic din învățământul românesc, latina și nu slavona rămâne o disciplină de specialitate obligatorie, având o programă dedicată pentru clasele IX-XI.
Asta în timp ce un creștin ortodox spune duh, iar unul catolic zice spirit; cel ortodox zice taină, iar cel catolic, sacrament; cel ortodox spune slujbă, iar cel catolic, sfânta masă;
cel ortodox zice prescură, iar cel catolic, ostie; cel ortodox zice maslu, iar cel catolic, ungere; în fine, cel ortodox spune sobornicească, cu referire la biserică, în crezul creștin, pe când cel catolic spune universală, deci catolică.
–––
Reprezentarea regelui Ștefan I pe mantia de încoronare maghiară din anul 1031. Broderie cu fir de aur pe mătase întocmită pe mantia de încoronare, Muzeul Național Maghiar, Budapesta
13 - august - 2026
