http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1058 - 03.05.2026

Am fost dispusă mereu să cumpăr orice, oricât. Nu am ştiut niciodată să aleg cu grijă, să fiu cumpătată, să gândesc orice fel de investiţie ca pe o sursă de profit sau de bucurie ulterioară. Cel mai mult am pierdut timp. Şi dacă timpul mi-ar aparţine doar mie, poate mi-ar fi mai uşor să înţeleg şi să accept colapsul măsurat în secunde, falimentul unor investiţii neinspirate. Am pierdut timp preţios pe care l-aş fi petrecut cu cei dragi mie, cu cei apropiaţi, cu cei care mă iubesc cu adevărat şi mă acceptă exact aşa cum sunt. Îi datorez tatălui meu timp. Tatălui meu  care nu mai e lângă mine şi nu va mai fi niciodată pentru a putea să i-l înapoiez. Azi l-aş pune bucuros în mâinile lui tandre şi blânde, care mi-au şters de atâtea ori lacrimile şi mi-au alinat durerea de copil sau de adolescentă neînţeleasă. Îi datorez tatălui meu timp.
Datorez timp fratelui meu, cumnatelor mele pe care le iubesc mult şi poate nu am ştiut să le fiu alături întotdeauna aşa cum mi-a dictat inima. Îmi datorez chiar şi mie timp. Timp să înţeleg ce vreau de la mine, încotro tot fug, unde îmi tot caut alinare şi împlinire. Timp de o vacanţă în care să învăţ să nu mai investesc fără rost în vorbe frumoase, în promisiuni, în cei care mă vor lăsa oricând în urmă pentru a-şi continuă propria viaţă. Timp să reînvăţ să spun Nu. Nu vreau bunuri materiale. Nu vreau laude sau aprecieri de o clipă. Vreau doar timpul meu înapoi. Însă, ştiu că nu-l voi mai avea niciodată, nu-l voi putea răscumpăra cu nimic.
De aceea azi sunt foarte sigură că nu mai am nimic de vânzare,mai ales timp. Stocul s-a epuizat complet. Şi nici nu mai am cu ce să cumpăr iluzii ale unor împliniri deşarte.
Timpul nu are preţ. Doar dacă te face fericit. Iar eu  scriu azi, investind timp, pentru că mă face foarte fericită acest lucru. Şi sper să nu simţiţi că v-aţi irosit timp preţios, citind.

Hey!!! trezeşte-te!!!

Gabriela Filimon 15 - iulie - 2016

One Response so far.

  1. basil spune:

    LIKE ! ! !

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Un Nimeni cu bani a

RISC MAJOR DE ALUNECĂRI DE TEREN PE FALEZA SUPERIOARĂ A ...

Ultimul elefant din

Credeați că elefanții s-au stins în urmă cu 10.000 de ...

Război Ucraina - 29

În noaptea de 29 aprilie, SBU a efectuat un raid ...

Politrucii noștri a

Nu vă mai amăgiți. Noi, cei care vrem o țară ...

Series: «Union of B

«Element» Acrylic on canvas 50.5 × 50.5 cm 2026 The series was born from ...