Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Şi-a încălecat
Pe-un cal învăţat,
Cu numele de Graur,
Cu şeaua de aur,
Cu frâu de matasă,
Cât viţa de groasă.
Şi în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arăt şi semănat.
Şi-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arăt,
În lungiş
Şi-n curmeziş
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coada cu dalbei,
În frunte ţintatei.
Mânaţi flăcăi: hai, hai!
Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră a răsturnat
Şi prin brazde-a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.
Şi când lucrul a sfârşit
Iată, mare, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Şi sămânţa a-ncolţit
La lună, la săptămână
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roada
Şi de-i grâul răsărit
Şi de-i spicul aurit.
Mânaţi flăcăi: hai, hai!
Traian iute s-a întors…
Şi din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdravan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Şi oţel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Şi să facă seceri mici
Pentru copilaşi voinici.
Şi-a strâns fine şi vecine
Şi vreo trei babe bătrâne,
Care ştiu rândul la pane;
Şi pe câmp i-a dus
Şi pe toţi i-a pus,
La lucrul pământului în răcoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Şi cu dreapta secerau
Şi prin lan înaintau
De părea că înotau.
Mânaţi mai: hai, hai!
Alţii în urma lor legau
Şi clăi mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Şi pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc făceau
Şi grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Şi la moară le porneau.
Şi turnau deasupra-n coş
Grâu mărunţel de cel ros,
De sub piatra în covata
Curgea faina curată.
Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Şi voios se înturna.
Iară mândră jupâneasa
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârţâitul carelor.
Mânaţi mai: hai, hai!
În cămara ea mergea
Şi din cui îşi alegea
Sita mare şi cam deasă
Tot ca pânza de matasă
Şi cernea, mare, cernea,
Ninsoare se aşternea;
Apoi pane plămădea
Şi-o lăsa până dospea;
Colăcei că învârtea
Pe lopata mi-i culca
Şi-n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea şi… gata!
Atunci ea-mpărţea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Şi-mpărţea trei colăcei
La copiii mititei.
Mânaţi mai: hai, hai!
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Astfel să dea şi la voi
Ca s-avem parte şi noi.
Să vă fie casa, casa;
Să vă fie masă, masă;
Tot cu mesele întinse
Şi făcliile aprinse.
Şi la anul să trăiţi,
Să vă găsim înfloriţi,
Ca merii,
Că perii,
În mijlocul verii,
Că toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!
