Căldura din Buenos Aires m-a alungat la nord de oraș, în Delta Tigre, un labirint de peste zece mii de insule, canale și pârâuri, una dintre puținele delte interioare ale planetei. Rio Tigre se varsă în Paraná, al doilea cel mai lung fluviu din America de Sud, se împreunează cu Rio Uruguay, formează Río de la Plata și debușează în Atlantic printr-un gigantic estuar.
Are un cu totul alt tip de spectaculozitate decât al Deltei Dunării, casele pe piloni, uriașii timbó care își răsfiră umbrelele de la peste 30 de metri înălțime și caimanii pitici – yacaré – care mișună pe canalele mai puțin umblate. De ce Tigre? Este denumirea locală pentru jaguar. În alte părți ale continentului, puma a fost botezată tigru. Aici, jaguarii au dispărut, dar a rămas numele lor local argentinian.
Aproape zece mii de isleños – insulari – câte unul pentru fiecare insulă, descendenți ai emigrației italiene, germane și spaniole, cultivă lămâi și nuci pecan pe care le vând în coșuri mari din răchită în Puerto de Frutos. Indienii de odinioară s-au transformat în șoaptele, murmurele, susurele și foșnetele graiului argentinian: yacaré, mate, guata, nahuel, timbó, maipú.
Catamaranul în care străbat canalele este copleșit de tineri zgomotoși. Înercările mele de a distinge sunetele naturii au eșuat. Îmi imaginez că joc șotron și mă las purtat de imaginea non-lineară a noutății de gen a lui Julio Cortázar, publicată în 1963, care a revigorat structurile înțepenite ale literaturii universale, „La Rayuela” – „Șotron”.
Acțiunea din „Șotron” începe la Paris, domeniu pe care Cortázar l-a numit „De cealaltă parte”, se mută la Buenos Aires, „De partea aceasta” și se rătăcește în capitolele de care te poți lipsi, pe domeniul botezat „De alte părți”, croit din materiale secundare, note, decupaje și reflecții care întregesc viziunea asupra lumii, dar nu sunt esențiale pentru intriga liniară.
Simetria personajelor din Buenos Aires par a fi dublurile celor din Paris, creând un joc metafizic al identităților pierdute și regăsite. Nu mai ești un receptor pasiv al unui dicteu ordonat de mintea creatorului literar, ci complicele viu, empatic și activ al lui Cortázar. Ai liberul arbitru de a-ți alege parcursul lecturii. Cele 155 de capitole scurte pot fi rearanjate.
Ceaiul de mate pe care îl comanzi garsonului de pe puntea catamaranului îți înviorează căutările. Vezi case albe pe malul drept, perdele de lauri de râu și coroanele în flăcări roșii ale arborilor ceibo. „Șotron” nu oferă o soluție unică, ci o experiență spirituală și intelectuală continuă. Mai comanzi un mate. În pampasul argentinian, este un ritual gauchesc să bei ceaiul mate. Nu zici niciodată, hai să bem ceaiul, ci hai să opărim niște mate.
Imediat după pagina de gardă, chiar și în edițiile în spaniolă ale romanului „Șotron”, Cortázar îți oferă ca în zilele lui cele mai generoase, un tabel de instrucțiuni, care propune două modalități principale de lectură: cea liniară, în care citești de la capitolul 1 până la capitolul 56. Restul capitolelor sunt ignorate. Povestea se termină ca în sacramentul cununiei: până când moartea ne va despărți.
Urmărești evoluția lui Horacio Oliveira din Paris în Buenos Aires ca pe un roman psihologic clasic, construit pe căutarea lui existențială și pe relații țesute după formule verificate în timp. Prima parte este o melancolie lină despre pierderi și rătăciri, văduvită de zgomotul de fundal al notițelor filosofice din partea a treia.
Finalul rămâne deschis, în ciuda încărcăturii dramatice, dar vei rata nuanțele metafizice pe care Cortázar le-a presărat în capitolele de care te poți lipsi. Te desparți de carte cu sentimentul că mariajul nu a fost o experiență nici dureroasă, nici funciarmente necesară. A fost să fie, că așa se face.
Adevărata lectură de tip șotron începe de la capitolul 73 și urmează ordinea indicată la finalul fiecărui capitol. De la 73 sari la 1, apoi la 2, apoi la 116 și așa mai departe. Varianta șotron prinde toate cele 155 de capitole și îți dă sentimentul aventurii, că ai trișat, înșelat, mințit, lipsit noaptea de acasă pe motivul că ai avut de rezolvat o problemă de bilanț la biroul companiei, când tu ai dormit, evident, în patul roșcatei pe care ai cunoscut-o cu o seară înainte.
Catamaranul s-a oprit în ancoră în fața unei case din lemn, în formă de cruce grecească, adăpostită sub un sarcofag de sticlă. Este casa de vacanță a președintelui Argentinei între 1868 – 1874, scriitorul Domingo Faustino Sarmiento, mare educator și profund reformator care a promovat educația publică, modernizarea armatei și dezvoltarea infrastructurii de comunicații.
Vasul a ridicat ancora. Cortázar rămâne fermecător ca profilul afumat de yerba mate. Până la el, nimeni nu ți-a lăsat șansa de a renunța la lectura unui capitol dacă ți s-a părut prea greoi sau prea nepotrivit cu ceasul zilei, în favoarea altuia. Când sari ca la șotron de la un capitol la altul, simți pe cerul gurii aroma subtilă de fum a ceaiului mate, care îți aduce aminte de mirosul lemnului ars de bruyeră din care se fac pipele.
La al treilea ceai băut pe puntea catamaranului care mă purta în labirintul Deltei Tigre mi-am amintit de casa din Sighișoara a lui Dan Panaitescu, traducătorul nuvelelor scurte ale lui Cortázar pentru revista „Vatra”, în care am băut în 1985 prima dată mate, și gustul pământiu și amărui de ciocolată și humă reavănă pe care mi-l lăsase pe limbă zile întregi după aceea.
––-
Casa de vacanță din Delta Tigre, Buenos Aires, a scriitorului și președintelui argentinian Domingo Faustino Sarmiento. Are 45 de metri pătrați și este un model universal al modestiei și bunului simț de care ar trebui să dea dovadă elitele politice ale planetei. Este adăpostită sub un sarcofag de sticlă, pentru a rezista în climatul umed al deltei
30 - aprilie - 2026
