http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1057 - 25.04.2026

Despre acest subiect am început să scriu mai aplicat încă din 2014 când au apărut sâmburii actualului conflict, imediat după izbucnirea ”revoluţiei portocalii” care a dus la schimbarea lui Ianukivici.
Încă de atunci vorbeam despre intervenţiile ”filozofice” ale lui George Friedman fondatorul Strafor, despre legăturile Rusia- Germania, despre jocul privind creerea unui nou subiect de intervenţie a SUA în Europa, cu un conflict creat artificial, despre folosirea Ucrainei şi României ca teatru de operaţii în crearea unui nou cap de pod al SUA, de data asta la Marea Neagră.

La trecutu-i mare

Încă de atunci vorbeam despre trădarea intereselor naţionale în favoarea intereselor strategicilor, de către conducerea statului român, care era alta la vremea aceea. Ei bine, lucrurile au evoluat de atunci, multe din lucrurile despre care vorbeam atunci şi pe care unii le considerau aberaţii sau teorii ale consipraţiei, au devenit realitate.
-Scutul de la Deveselu despre care guvernanţii dar şi strategicii ne spuneau că ne va apăra de iranieni sau coreeni, are acuma în sfârşit declarat duşmanul împotriva căruia fusese destinat;
– România s-a umplut de baze şi comandamente americane şi încă nu s-au terminat, unele se vor extinde altele se vor înfiinţa;
– Armata României a ajuns nu doar cenuşăreasa şi sclavul politicienilor români, ci şi batjocora lor iar acuma se transformă în carne de tun pentru interesele SUA în zona Mării Negre;
-Conducerea statului nu îşi mai ascunde servilismul faţă de lideri şi interese străine ba, acuma se laudă cu asta;
– Resursele ţării nu mai sunt ala ţării, au fost împinse către locuri mai ”ferite” de viitorul focar de război, ”din dorinţa de a fi protejate”: lemnul a fost trimis în Austria, gazele şi petrolul în Ungaria, Austria şi SUA, energia nucleară a fost predată SUA, aurul ajuns pe la englezi, forţa de muncă dar şi potenţialii apărători ai graniţelor prin Spania, Italia, Portugalia, Germania, Anglia, medicii prin Franţa, Danemarca, Suedia, practic tot ce avea România de valoare sau folositor a fost externalizat, ”pentru a nu fi distruse de viitorul conflict”.
– Industria, atât cea civilă cât şi cea militară este inexistentă, luăm praf de puşcă de la sîrbi, tehnică militară second hand de la cine are de aruncat, dar ne lăudăm că ”vom munci şi vom lupta, pacea o vom apăra”. Cu cine, cu ce ?
Recent, câteva declaraţii de intenţie ne arată în ce stadiu ne aflăm acuma şi cât preţ putem pune pe articole şi declaraţii ale marilor aliaţi.
Acelaşi George Friedman care acum 9 ani ne spunea că trebuie să ne pregătim singuri pentru apărarea graniţelor, că soldatul american nu va veni să lupte pentru noi, doi ani mai târziu, ne nezvăluia pe şleau mai direct şi mai clar decât ar fi putut crede cineva, politica americană.
Cu ocazia participării la Consiliul de la Chicago privind Afaceri Globale din februarie 2015, mister Friedman, a răspuns unor întrebări, explicând sintetic dar şi cinic cum e cu democraţia şi intenţiile politicii americane. Nu este o scenă din ”Yes prime minister” al lui Antony Jay and Jonathan Lynn, la care se mai poate spera că este vorba doar de glume seci şi umor negru britanic, este vorba de răspunsuri date de un guru al politicii externe şi un fin analist şi bun cunoscător al politicii americane un fel de promotor, sfătuitor, ”off record” al diplomaţiei americane, o voce prin care se spun adevăruri pe care administraţia SUA nu le poate spune dar care trebuie să ajungă la anumite urechi.
Răspunsurile lui George nu mai au nevoie de comentarii pentru cei care trebuie să le ştie, iar pentru cei care nu le înţeleg sau nu le cred, nici nu mai contează. Iată câteva din cele spuse de Friedman încă de acum 7 ani.
Nici o ţară nu poate trăi în pace mereu, nici măcar SUA.
În Europa nu vor începe războaie mari, presupun că nu se vor întoarce acum 31 de ani, dar se vor întoarce la ”umanitate”. Ea va avea răzoaie, va avea pace, va pierde vieţi . Nu vor fi sute de mii de morţi ca la ultimul război, dar ideea europenilor că sunt excepţia, cred că este până va apărea primul deces.Vor fi conflicte în Europa, ca cel din Iugoslavia, sau din Ucraina. (???????)
Relaţiile SUA cu Europa? NU AVEM RELAŢII CU EUROPA. Avem relaţii cu România, CU FRANŢA, nu există o Europă cu care să avem relaţii.
(terorismul islamic) reprezintă o problemă pentru SUA, dar nu o ameninţare existenţială. (atunci de ce SUA a stârnit întreaga lume pentru a luptă împotriva afganilor spunând că SUA şi întreaga lume sunt ameninţate de Osama Bin Laden?)
Interesul primordial al SUA de peste un secol, în Primul şi Al Doilea Război Mondial, cât şi în războiul rece, a fost RELAŢIA DINTRE GERMANIA ŞI RUSIA deoarece unite reprezintă singura forţă (europeană, NA) care ne poate pune în pericol şi trebuie să fim siguri că asta nu se va întâmpla. (aşa că dezbină şi stăpâneşte)
Săptămâna trecută, sau acum 10 zile, generalul Hodges comandantul forţelor terestre din Europa, a mers în vizită în Ucraina. A anunţat oficial că instructori militari ai US vor veni în Ucraina. DE FAPT A FOST ACOLO SĂ ATRIBUIE MEDALII MILITARILOR UCRAINIENI deşi protocolul US spune că medaliile USA nu pot fi acordate străinilor DAR A FĂCUT ASTA PENTRU A ARĂTA CĂ (ARMATA UCRAINIANA) ESTE ARMATA NOASTRĂ. După ce a plecat, a precizat că în ţările Baltice SUA are pre-poziţionate arme, artilerie şi alte echipamente. (reţineţi, aceste declaraţii erau făcute în 2015, când SUA spunea că nu are niciun amestec în conflictul din Ucraina)
Ţările Baltice, Polonia, România, Bulgaria, reprezintă puncte strategice interesante. (Deci SUA NU IUBEŞTE România, o foloseşte doar ca punct strategic care în caz că se împut treburile poate fi abandonat. NA)
SUA A ANUNŢAT IERI CĂ VOR LIVRA ARME, IAR ÎN SEARA ASTA, AU RETRACTAT, DAR ÎN REALITATE VOR LIVRA.(şi au livrat, cu ajutorul României)
În toate aceste operaţiuni, SUA a acţionat ÎN AFARA CONTEXTULUI NATO.
Ruşii au impresia că SUA vrea să rupă federaţia Rusă. Deşi ne -o dorim, nu vrem să îi omorâm, doar să îi rănim un pic, să le facem pierderi: ( interesantă declaraţie. Prost este însă că se folosesc de alţii pentru a provoca pierderi ruşilor, printre care şi românii,CARE VOR SUFERI PIERDERI ŞI EI. Însă liderii noştri fac jocul perfidului
. partener strategic. Americanii o declară deschis, conducătorii noştri se fac că nu ştiu. NA) .
Dacă întrebi un polonez, un ungur, un român, ei trăiesc într-un univers total diferit pentru un german, iar germanii într-un univers diferit de al unui spaniol . DECI NU EXISTĂ O EUROPĂ COMUNĂ.
SUA AU UN INTERES FUNDAMENTAL, CONTROLEAZĂ TOATE OCEANELE LUMII. Nicio altă putere nu a făcut asta, iar din acest motiv noi putem invada popoarele lumii iar ei nu ne pot invada pe noi. Este un lucru foarte bun, pentru că menţinerea supremaţiei pe apă şi în spaţiu e fundamentul puterii noastre. Cel mai bun lucru ca să nu fim atacaţi de flota duşmanilor este să nu îi lăsăm să o formeze. Englezii au aplicat strategia învrăjbirii europenilor între ei, ca să nu construiască flote.
Politica pe care o recomand eu, este cea folosită de Regan în Irak şi Iran. A FINANŢAT AMBELE PĂRŢI, CA SĂ SE BATĂ ÎNTRE ELE, NU SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA NOASTRĂ. Este cinic, nu este moral, dar a funcţionat. (Sprijinul financiar şi în tehnică militară şi specialişti din Irak şi Iran a produs multe pierderi de vieţi omeneşti nevinovate, dar America a stat liniştită. Aşa se va întâmpla şi cu Ucraina, strategia va funcţiona ca unsă, este deja patentată. NA)
Aici e şmecheria. SUA nu poate să ocupe toată lumea, căci în momentul în care cizmele noatre ating pământul, suntem total depăşiţi numeric. Putem învinge o armată, dar nu ocupa o ţară. Deci nu avem trecere politică peste tot, dar AVEM ABILITATEA SĂ SUSŢINEM VARIATE FORŢE CARE SE CONFRUNTĂ ÎNTRE ELE, PRIN SPRIJIN POLITIC, ECONOMIC, MILITAR, SFATURI, IAR ÎN CAZURI EXTREME PROCEDĂM CA ÎN JAPONIA, VIETNAM, IRAK, AFGANISTAN PRIN ATACURI PENTRU A PROVOCA DISTRUGERI. ( ASTA FACE SUA ACUMA CU UCRAINA, SUSŢINE UN CONFLICT INTERN ÎN UCRAINA, CONFLICT ÎNTRE RUŞII ŞI UCRAINIENII DIN UCRAINA, ÎNTRE PRORUŞI ŞI PROOCCIDENTALI CARE FACE DIN AMBELE TABERE TRĂDĂTORI AI INTERESELOR PROPRIULUI STAT.NA)
Problema pe care o avem este că suntem atât de proşti, încât după ce destabilizăm inamicul, statul, în loc să spunem ”ok, am lucrat bine, acuma hai acasă”, spunem ”wow, a fost simplu, haideţi să instalăm democraţia aici” Ăsta e momentul când demenţa vine.
Aici este momentul cel mai cinic, DEMENŢIAL al intervenţiei domnului Friedman. Pe lângă faptul că la plecare într o nouă misiune, DUPĂ CE A RIDICAT O CRUCIADĂ PLANETARĂ ÎMPOTRIVA UNUI STAT SAU LIDER DE STAT fluturând steagul implementării democraţiei, nu numai că nu realizează ceea ce a declarat, dar consideră că este o prostie fără margini, un act de demenţă.
Să fim serioşi, Friedman nu este naiv, el ştie foarte bine scopurile oricărei intervenţii, dar nu poate spune nici chiar el că SUA DE FAPT PESTE TOT URMĂREŞTE HEGEMONIE, RESURSE, INFLUENŢĂ. Dar ce a spus legat de ”reconstrucţie şi instaurarea democraţiei”, ar fi suficient să dea de gândit nu liderilor lumii sau şefilor statelor slugi, ci măcar celor care până acuma mai credeau în înaltele idealuri ale democraţiei.
Mă opresc aici cu prezentarea expunerii domnului Friedman, cine doreşte să audă tot poate să asculte singur.

Cert este că în ceea ce priveşte Europa, SUA, aşa cum spune Friedman, se teme că o Europă, cu Rusia şi Germania unite, i-ar pune în pericol nu independenţa, căci nimeni nu e suficient de nebun să încerce să cucerească America, ci HEGEMONIA politică, economică, militară în lume şi Europa. De aceea, pentru că nu poate ataca Germania, o poate doar supraveghea, inclusiv interceptând telefoanele cancelarului german, mai ales că este o ţară membră NATO, dar nu poate ataca nici Rusia în mod direct pentru că Rusia nu este Afganistan ( deşi până şi vietnamezii, coreenii şi afganii le-au dat peste bot) SUA atacă indirect provocând conflicte interne în ţările aflate la graniţele Rusiei, pentru ca apoi să intervină pentru a ”salva” sau ”proteja” democraţia recent instaurată prin revolte portocalii. În felul ăsta SUA se asigură nu doar că ruşii nu vor mai privi spre Germania sau Franţa ca posibili aliaţi, dar îi vor privi ca duşmani declaraţi care nu numai că au limbariţă dar îşi şi trimit trupele sau tehnica în apropierea graniţelor Rusiei. Germania nu va pune botul, dar Franţa deja a făcut-o, nu pentru că are ceva cu ruşii, ci pentru că are ceva cu nemţii. Pe aceste a”afinităţi” seculare mizează şi şarjează şi SUA sub steagul pericolului rusesc asupra democraţiei instalate de SUA în Ucraina cu ajutorul lunetiştilor, aşa cum a fost instalată în 89 şi în România cu efectele care se văd azi.

Vuvuzeaua şi limbricul

Pentru că tot am pomenit de fraţii noştri de limbă latină, franţujii, o vuvuzea că altceva nu are ce să fie, a serviciilor secrete care l-au decorat fără probleme de conştiinţă sau procedurale, fost premier şi actualmente şef de partid, ţine să ne informeze, ca şi cum am fi aşteptat asta cu sufletul la gură, că musiu Ma(c)ron ”intenţioneşte” să trimită şi el trupe în
România, ca să sprijine conflictul din Ucraina cu ”specialişti”, nu că i-ar fi cerut (sau o fi cerut liderul PARTIDULUI CARE VREA SĂ SALVEZE România şi nu ştim noi) cineva, ci doar aşa, ”just în case”, dacă pică ceva să fie şi ei la o împărţeală, mai ales că Mutherlandul va da pas şi are şi ea, Francia, ocazia să îşi mai lărgească imperiul cu o bucăţică de pământ nu contează de unde. Ulii, şacalii, au şi văzut oportunitatea de a se aşeza la masa tratativelor de post conflict, sau măcar de a le organiza, că e plină istoria de tratate semnate la Paris, Versailles, prin Tuillery sau alte zone pitoreşti.
Eu sunt sigur că ”iniţiativa” macaroniană nu e pornită din căpşorul cârlionţat ci vine din ograda cenuşie a partenerului OTAN, dar asta e mai puţin important. Cert este că trebuie să ne aşteptăm la o avalanşă de astfel de oferte deşănţate care aruncă România nu la marginea Europei ci la marginea Galaxiei, pentru că numai o planetă nelocuită având condiţii vitrege, nepopulată, necivilizată, poate fi tratată în acest fel, numai o ţară fără oameni, fără istorie, fără mândrie, fără conducători, fără suveranitate, fără independenţă, poate fi tratată la acest mod, să se autoinvite orice cârnăţar să îşi pună taraba şi să vândă ca la el acasă. Vine Macron îşi postează soldaţii undeva printr-o staţiune balneoclimaterică şi le spune ucrainienilor că dacă au nevoie de ceva să îi spună. Dacă mai avea cineva dubii că am ajuns proştii Europei acuma bănuiesc că s-a clarificat.
Dar uite că până acuma nimeni nu a reacţionat, ca şi când Franţa a decis să organizeze parada ţinutelor militare la noi în ţară şi noi vom prezida jurizarea. Ba mai mult, omicronul nostru naţional, limbricul ( am spus limbricul? Am vrut să spun ombilicul, dar acuma lasă aşa) politicii externe româneşti solicita pe 10 decembrie senilului Biden ( na că iar am greştit, fir-ar mama ei de tastatură, am vrut să spun .. nici nu mai ştiu cum) să sporească numărul de ţinute militare americane la
expoziţia cu vânzare din România organizată de Macron.
Acuma eu chiar nu înţeleg, ce caută trupele astea în România? Să ne apere? De cine ? Ruşii nu ne vor ataca, pentru că ştiu ce înseamnă asta. Sau ne vor ataca pentru că ştiu că nu va interveni nimeni, cum nu au intervenit nici Franţa şi Anglia când a fost ocupată Polonia deşi aveau şi ei câteva articole 5 semnate????? Aoleo!! Dar nu, cert ruşii nu vor trece de Ucraina sau mă rog, zonele populate de ruşi de la graniţa cu Ucraina. Şi atunci de ce şi pentru cât timp să stea pe aici trupeţii străini ? DAR MAI ALES, CU A CUI APROBARE?

O alianţă cu scop ascuns

Abia acuma se vede de ce Iohannis a cerut insistent o coaliţie PSD-PNL- UDMR la guvernare şi o majoritate zdrobitoare în Parlament. Domnul Iohannis fusese informat ce urma să se întâmple şi faptul că trebuie să aibă o majoritate care să nu creeze probleme în ceea ce priveşte măsurile care se vor lua pentru implicarea României în conflictul din zona Mării Negre. Marea Neagră era una din puţinele mări pe care SUA NU LE STĂPÂNEA şi vrea să o ţină sub control dar nu din teama de a nu fi atacată ci doar aşa ca să mai bage un spin în coasta Rusiei.Îi doare pe americani de ucrainieni sau români cum mă doare pe mine de influenţa razelor de soare asupra stelelor de mare.
Prin formarea majorităţii cu PSD, Iohannis nu numai că îşi asigură voturile pentru toate măsurile antinaţionale care vor urma, dar va face ca românii adevăraţi să îi urască la fel de mult pe PSDişti, ca şi pe PNLişti pentru trădarea lor. Iar asta se va vedea la alegeri. Astfel, STS-îştii vor putea ”număra”voturile în voie, nu va mai contesta nimeni nr mic de voturi pro PSD, pentru că scăderea în procente va fi justificată de trădarea la care a fost părtaşă. UDMR-ul oricum ar fi votat pentru implicarea României în conflict, pentru că abia aşteaptă să înceapă cineva să rupă din România. Prin terenurile pe care cetăţenii de naţionalitate maghiară pe au în România, plecând din Covasna până la Oradea, Transilvania nu poate fi a altcuiva. Şi asta tot cu sprijinul guvernelor care s-au format cu majoritatea atinsă prin UDMR.

Întrebarea care se pune acuma, după ce toate lucrurile sunt clarificate, este nu ce vor face guvernanţii, ci ce vor face românii, pentru că în guvernanţi nu ne mai putem pune speranţa, sunt cumpăraţi cu medalii, ca armata ucrainiana.

https://www.agerpres.ro/politica/2022/01/19/ciolos-presedintele-macron-a-anuntat-ca-franta-e-pregatita-sa-contribuie-cu-trupe-nato-pe-teritoriul-romaniei-salut-decizia–850403

Neacsum 24 - ianuarie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Să dezescaladăm î

În declarația de presă din 22 aprilie, Nicușor Dan a ...

Nihil sine Pesedeo

Pe 28 octombrie 2025, președintele a declarat că stabilitatea nu ...

În nemernicia mea,

Are dreptate Rareș Bogdan să nu vrea curcubeu pe sediul ...

Gânditorii liberali

Ludovic Orban și-a clădit toată filozofia de fost premier și ...

Bonnie și Clyde din

Amândoi au un potențial criminogen îngrijorător de ridicat. Amândoi au ...