logoImpact EST nr. 866 - 15.04.2021

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi seară, că nu se poate spune că situaţia este controlată în ceea ce priveşte răspândirea pandemiei, mai ales în unele zone ale ţării. „Clar că situaţia nu este sub control” afirmă Arafat, precizând că avem lucruri de îmbunătăţit la efectuarea anchetelor epidemiologice. Întrebat dacă sistemul medical din România ar putea intra în colaps, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a precizat că „fără nici o discuţie”, dacă nu se reduce numărul de cazuri, se poate ajunge la o presiune mare asupra sistemului. La modul scolastic, şi dovedind încă o dată că face parte din corul guvernamental, a afirmat prin repetare, la modul panicard (dacă aceşti indivizi nu pricep că folosind exemple apocaliptice, ajutaţi masiv de anumite posturi TV, dovedesc o crasă lipsă de comunicare, pentru că pe om înfricoşându-l, mai tare îl înrăieşti). Ca să nu mai spun că toate legile pe care le rosteşte poticnit Ludovic Orban, de parcă s-ar certa cu poporul, sunt prost concepute, şi ca să nu le dea CCR-ul cu ele în freză se roagă de parlament ca să le aprobe. Când am votat PNL-ul am avut aşteptări mari. Nici o clipă nu mi-am închipuit că vor scoate pe tarabă un guvern de nulităţi, demn de predecesoarea Dăncilă. Şi-apoi, cum să ne explicăm contradicţiile dintre membrii cabinetului (Vezi Vela-Arafat) decât prin prostie. Cum să pricepem când Orban susţine că nu se vor lua măsuri restrictive suplimentare, iar Tătarul moldovean ne ameninţă că dacă „nu stăm cuminţi în bancă, ne scade nota la purtare de urgenţă. Făcând pipi pe el de emoţie după ce s-a întors de la Bruxelles, dom profesor de fizică, abia trăgându-şi sufletul, a scos din joben, sub forma unui iepuraş costeliv, vreo 80 de miliarde de parai (care se vor desăvârşi materialiceşte) într-o perioadă de 7 ani, dar pentru care vor trebui o grămadă de proiecte, pe care nu prea văd când le va putea concepe şi mai ales susţine. Dar, până atunci, de parcă îi avea într-unul dintre apartamentele de la Sibiu, Iohannis deja le distribuia imaginativ în tot felul de infrastructuri rutiere, companii multinaţionale (unde teşchereaua PNL-ului nu trebuie uitată nici ea), ferme agricole (doamne ajută, dar nu cred), şi tot ce i-a trecut prin cap, dar despre amărăşteanul care nu ştie la ce să renunţe, la hrană sau la medicamente, nici o vorbulită. Acuză PSD-ul de populism. Dar dacă pensionarii, care sunt o armată numeroasă şi pe care oricum, la ora actuală îi priveşte cu scârbă, şi familiile cu copii, care au o alocaţie de doi biscuiţi şi un covrig, nu ies să-i voteze, s-a rupt filmul. Degeaba vor trage cu sănătatea şi salvarea de vieţi, din mai multe motive. În primul rând, că dacă populaţia nu mai vrea, sare din schemă chestia cu salvarea, şi apare cea cu izoleta. Dar dacă apare – şi nu-i exclus de loc – marea pandemie a foamei şi a sărăciei?
Atunci pe unde veţi mai scoate cămaşa Cîţule, Orbane, Iohannisule? Fără a fi sub nici o formă acuzat de partipris cu PSD-ul, voi pune şi eu acelaşi întrebări preşedintelui Iohannis şi guvernului său.
1.- Dacă în propunerea Comisiei Europene România ar fi primit 31 de miliarde de euro pentru politica de cazare şi acum primim circa 26,8 miliarde, ce fel de negociatori au trimis acolo?
2. România a acceptat să crească contribuţia la bugetul UE cu 2 până la 5 miliarde euro. De ce?
3. România nu beneficiază de fonduri pentru regiunile mai puţin dezvoltate (Nord Est cu 39% din media UE şi Sud Vest cu 45% din mediul UE/PIB pe locuitor) spre deosebire de alte ţări (Bulgaria, Cehia) etc.
4 – În propunerea iniţială a comisiei România avea alocate 33 de miliarde pentru relansarea economică din care 2/3 erau granturi. Acum primim 33,5 şi doar jumătate din granturi, iar pentru cele 16 miliarde care pot fi accesate în următorii ani trebuie să returnăm 12 miliarde. De ce?
5. În 9 luni de zile Guvernul PNL nu a propus nici un proiect pentru atragerea fondurilor europene. Cum va reuşi cu ZERO PROIECTE să acceseze cele 70% dintre fonduri în următorii 2 ani.
Şi dacă credeţi că nedumeririle se opresc aici domnilor PNL-işti, că liberali nu vă pot spune, vă înşelaţi. Vom reveni.

DIP - DIP 14 - august - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Pelicanii de la AJVP

Un grup de membri ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi ...

SIDEX-Liberty Galaţ

Din nou presa internaţională alocă prima pagină combinatului Liberty Galaţi. ...

Terenul ELNAV nu put

Aflăm că terenul de circa 11,4 hectare (nu nouă hectare) ...