logoImpact EST nr. 839 - 25.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Se fârşi primul an de mandat al lui Primar Marius Stan. Ar fi fost cazul unui bilanţ, despre starea municipiului şi despre cheltuirea banului public. Cu siguranţă că nu va fi. Ar fi fost cazul unei conferinţe de presă cu public, sau măcar cu nişte găozari din presa de provincie. Nu va fi nici asta. Nu va fi nici o comunicare publică deschisă, sinceră. Astea nu sunt caracteristice pentru purtătorul de veşti pe şestache Mihai Costache. Nu-i stă în obicei nici lui Marius Stan să vorbească populimii votante, a şi spus-o pe şleau, conferinţele de presă şi audienţele sunt o mare pierdere de timp. Aşa o fi şi scrisul la ziar, dar orşicât, la un an de tocat banul public ce mai contează încă o pierdere de timp pentru un articolaş de bilanţ (incomplet şi fugitiv) despre chestii şi socoteli la Primăria Stan.

 

Să lungim memoria scurtă a bizonului comunitar scârbit

 

Stan, al doilea cel mai îndatorat primar! Asta scriam la începutul anului, ca să explicăm scârba cu care imediat după înscăunare, Primarul şi haitele de funcţionari reorientaţi şi regrupaţi la Primărie au început marea vânzoleală bugetară. Se făcea pe fondul unei chestii de context – clasamentul celor mai datori primari. Galaţii-pe primul loc la datorii de returnat la bănci, pe locul doi la categoria „Primarul cu cele mai mari datorii după alegerile locale”. Primarul Stan  era al doilea cel mai îndatorat Primar, după cel din Giurgiu. Din cei 41 de primari generali, doar 24 au datorii, restul de 17 figurând cu zero lei la rubrica datorii. Dar cei care au datorii nu stau deloc rău! În total, datoriile celor 24 depăşesc 11 milioane de lei (peste 2,5 milioane de euro). Din aceştia, cel mai îndatorat primar este cel dinGiurgiu, independentul Nicolae Barbu. Acesta este singurul independent care a învins un candidat USL. Pare chiar veridică îndatorarea, să câştigi contra curentului, chiar dacă Barbu datorează o sumă de peste 700.000 de euro! El este urmat de Marius Stan, de Galaţi. Stan are o datorie de 275.000 de euro. Acum începe diferenţa, băi cetăţeni şi alţi naivi. În timp ce banii voştri sunt banii băncii, banii noştri sunt la bugetul din pixul lui Stan. Tocmai aţi fost ciuruiţi în noiembrie de 500 000 de euro, cică ca (excelentă cacofonie) să vă scălâmbăiaţi bine la Serbările Galaţilor. Se cheamă că datornicul Stan a rambursat prima tranşă cu parandărătul recuperat din (dez)organizarea Serbărilor? Cam da, dar niciodată nu s-a intrat în detalii, Stan nu dă detalii decât în mers, de la scaunul de la şedinţele CL spreuşă. Până şi acest amănunt spune cam totul despre personaj şi despre desconsiderarea fraierilor care votează enormităţi de candidaţi, ca cei propuşi de Micul şi Marele Dobre cu toţi manoliii şi ispasii lor.

 

Primarul Stan este fruntaş la datorii şi la plăţi prin sifonare

 

Ne miram pe la începutul anului că Galaţii sunt fruntaşi la incapacitate de plată şi Primarul Stan este fruntaş la datorii. Treaba lor, treaba lui Stan am spus desigur cei mai mulţi. Da, dar treaba era oablă, căci banii noştri sunt la pixul lui Stan şi debitele la cămătari se închid prin plăţi cu dedicaţii. Care dedicaţii? Păi, ălea din Cluj, alea din Braşov, alea de la Bucureşti etc. Nu că ar fi, dar aşa pare, pe fondul unei aroganţe şi suficienţe a Primarului Stan. Primăria ca un club de fotbal ceva mai mare şi banii publici numai buni de sifonat? Dacă privim uşurinţa cu care sunt activate contractele dubioase cu societăţi private din Galaţi, dar şi din alte judeţe ale ţării, asta pare. Nişte politicieni din Opoziţia PDL vor să treacă la exerciţii penale. Plângere penală împotriva primarului Marius Stan, pentru abuz în serviciu, întrucât edilul-şef a încredinţat în mod direct contracte de sute de mii de euro, fără a organiza licitaţii publice. S-a depăşit plafonul stabilit de lege cu un contract încheiat cu o firmă din Cluj, pentru Serbările Galaţiului, al cărui buget a fost de 960.000 de euro. Apoi, o firmă din Braşov a subînchiriat, tot de Serbările Galaţiului, după ce a închiriat de la Primărie spaţiile de vânzare, cu trei euro pe metru pătrat şi a închiriat, la rândul ei, şi cu 2.000 de euro spaţiul comercial. Nici pomeneală de licitaţie. Primăria se pregătea de evacuare din Grand Hotel, dar prioritatea era Gala de Box. Publicitate căcălău pe postul Discovery, de parcă asta lipsea cioarsei de municipiu, distrus şi răpciugos. Chichirez abscons şi cu sponsorii. De unde dracu atâţia sponsori pe criza care bântuie Galaţii? În prezent, în zona centrală, se fac reabilitări de drumuri pentru care nu a fost făcută achiziţie publică. Tot prin încredinţare directă se face şi aici. Aţi auzit de vreo licitaţie pentru auditul făcut de Pw&C? Las că merge, doar nu e de la Stan! Şi s-au dus pe audit 160.000 de euro, fără TVA, şi care s-a făcut tot prin încredinţare directă, iar raportul nici măcar nu este public. Deşi există un audit intern, deşi a existat o descărcare de gestiune făcută de Curtea de Conturi, care a efectuat, de asemenea, un audit în cadrul Primăriei. Şi care a ridicat acte, despre care cu siguranţă vom mai auzi şi vom mai vorbi. La alegerile anticipate de Primar?

Silviu VASILACHE 14 - iunie - 2013

3 Responses so far.

  1. Stan in mare mincinos sii las spune:

    Stan este un las care si-a păcălit toți sponsorii.Acum se pare ca este finanțat de un viceprimar care a preluat si comanda,Stan fiind marioneta lui.Asa se aude prin târg.I-a păcălit pe Bors,Dobre,Radu Călin si multi alții.Se pare ca PSD ul il va pune la punct pe escroc.

  2. Sper sa răspundă Stan cu averea personala spune:

    Sper ca organele statului sa demonstreze hotiile comise sub mandatul lui Stan sa-l trimită acolo unde merita,la pușcărie si sa-i confiste averea făcută dubios,incepand cu Otelul,Rocar,Iași,Otelul,Primaria Galați.Poate verifica cineva si combinatiile lui Mihai Istrate care se da mare șef in Primărie de vreun an,fara sa aibă angajare.

  3. Sa vedem daca noua sefa de la CC are curaj sa demaste hotiile lui Stan spune:

    Sa vedem daca noua sefa de la Curtea de Conturi are curaj sa verifice in mod corect si sa se sesizeze organele de ancheta in ceea ce privește jaful comis de Stan si echipa lui de hoti cu organizarea diverselor asa zise evenimente de fapt escrocherii prin care se fura banii publici.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...