
Deputata PNL, Cătălina Ciofu, a subliniat miercuri, în cadrul ședinței plenare a Camerei Deputaților, că condițiile de trai și de muncă ale românilor au cunoscut o îmbunătățire semnificativă sub guvernarea liberalilor, atât atunci când au fost la conducere exclusivă, cât și când au colaborat cu PSD. Ciofu a argumentat că această evoluție a făcut ca nivelul de trai din România să fie comparabil cu cel din străinătate, un motiv pentru care zeci de mii de cetățeni au ales să se întoarcă în țară.
“Când vezi că românii din străinătate se întorc acasă, ştii că echipa din care faci parte şi pe care o susţii face treabă bună. Documentându-mă zilele acestea, m-am bucurat să întâlnesc un articol cu adevărat dătător de speranţă. În acest articol am citit despre întoarcerea în România a câtorva zeci de mii de români cu studii superioare, care au studiat şi/sau au lucrat în străinătate, dobândind cunoştinte şi experienţe importante pe care acum le vor utiliza în România, pentru beneficiul lor şi al întregii societăţi.
M-am întrebat ce generează acest fenomen şi cum se face că are loc acum când suntem atât de bombardaţi mental de ştiri care mai de care mai apocaliptice, dar nu întotdeauna desprinse din realitate. Şi, analizând lucrurile, am realizat că în colegiul meu, vorbind cu oamenii, mulţi dintre ei îmi spun, ce e drept nu de mult timp, două lucruri principale: că nu mai sunt atât de mulţumiţi cu viaţa din străinătate şi că, în ultima vreme, în România, au început să aibă parte de condiţii care până de curând le găseau doar în străinătate”, a precizat liberala.
De asemenea, Ciofu a susţinut că PNL este responsabil de faptul că România a devenit în prezent mult mai ofertantă:
“România a devenit mult mai ofertantă şi, fără modestie, pot afirma că a devenit astfel datorita eforturilor făcute de PNL, singurul partid care, fie că a deţinut sau a participat la actul de guvernare, a ţinut cu tot dinadinsul să direcţioneze resursele nu doar spre cheltuieli ci în special spre dezvoltarea României”.

