logoImpact EST nr. 844 - 28.10.2020

Da, cică pământul, agricultura, oricâte pierderi s-ar înregistra într-un an nefavorabil, tot îţi aduc bani, cu condiţia să nu fii prost, sau tâmpit. Bani care îţi acoperă cu siguranţă toate cheltuielile şi-ţi rămâne şi pentru existenţă, oricât de nefast ar fi anul agricol. Şi dacă în paralel mai deţii şi o bancă în sistem cooperatist, cum au fost atâtea până la transformarea în IFN-euri (Instituţii Financiare Non – bancare), şi mai şi practici o dobândă de până la 35%, tot se adună ban peste ban încât să ai de unde pune jos 1,4 milioane de euro. Bani cu care banchero-agricultorii noştri au cumpărat clădirea Institutului Judeţean de Proiectări, o bijuterie până în 1989, dar distrusă după privatizarea prin păguboasa metodă MEBO, căderea definitivă venind odată cu moartea lui Mircea Chiriac, fostul director general al Proiect SA, dar şi unul dintre cei mai importanţi acţionari ai fostului IJP.

În Impact-est de acum două ediţii, un coleg de-al meu a greşit agricultorii care au cumpărat clădirea. Acum revenim şi vă spunem că în tratative avansate pentru cumpărarea activului sunt reprezentanţii firmelor CAR Covurlui, Covcredit IFN Galaţi, Agrocov şi Baza, firme cu activitate în sistemul cooperativelor de credit, IFN, CAR, agricultură şi depozite materiale de construcţii.

Numele lor: Andrei Banaga şi Ion Bujor, inşi care crapă muncind pe coclaurii de la Pechea, Costache Negri, Independenţa… unde, pe lângă zecile de hectare de teren agricol în proprietate, sunt şi unii dintre cei mai mari arendaşi, din judeţ, suprafeţele sărind de 6000 de hectare.

După ce tranzacţia va fi încheiată, aici trebuie ras totul până la structura de rezistenţă, recompartimentat, reamenajat, schimbate absolut toate instalaţiile … amenajarea parcării din spatele clădirii, chestiuni care ar putea însemna investiţii de circa două milioane de euro puse peste cele 1,4 milioane de euro. Dacă vrei să-ţi iasă hotel peste Vega şi Mercur, cu care va fi format un triunghi hotelier. Mă, dar mă gândesc, nu ieşeau alde Banaga şi Bujor mai uşor şi mai repede la vopsea, dacă ar cumpăra Hotel Faleza? Aşteptăm răspunsuri, căci luni, 16 iunie, l-am sunat pe Ion Bujor, între 18,30 şi 20,30 de 10 ori, dar … agricultura pe bune se face zi – lumină.

Aşteptăm să ne spună varianta întreagă.

Grigore CORBU 20 - iunie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...