logoImpact EST nr. 843 - 22.10.2020

Auziţi, oameni buni, cică ăştia de la CJ-ul local în frunte cu Sergiu Dumitrescu zis şi „Bolovanul Popii” au pus-o de un proiect european specific nouă gălăţenilor, adică un muzeu al Peştelui, al PISCICULTURII. Banii sunt de la UE, proiectul ţac-pac cât ai bate din palme l-a făcut Laura Angheluţă împreună cu „mintoşii” pe care-i coordonează, aprobare de la Consilieri fără probleme. Numai că există un DAR? Mare de tot, cât casa, de te apucă durerea de burtă rău nu glumă. Ideea nu este rea, chit că în Republicuţă nu mai este mare lucru legat de acest domeniu de care s-a ales praful şi pulberea, ca de multe altele, sau că avem singurul Institut de Cercetare Piscicolă din ţară (vai de mama lui cum a ajuns şi acesta).

Problema care te lasă cu gura căscată este amplasamentul aprobat pentru acest stabiliment făcut pe banii noştri şi ai cetăţenilor europeni. La câte tâmpenii şi bani aruncaţi de pomană avem, iată continuăm seria acestora, prin hotărârea ca acest muzeu să se construiască la Gârboavele. Ce are pădurea cu piscicultura? Numai tovarăşul Bacalbaşa poate să ne spună. Ori se ştie că mai avem construit acolo un Muzeu al „Satului”, la care vizitatorii pot fi număraţi pe degete. Să spunem că vara, haide, se mai duc câţiva indivizi acolo, dar din septembrie şi până în aprilie bate vântul şi te papă  câinii sălbăticiţi care umblă în haite prin pădure.

Băi, alde consilieri locali de paie, de ce draku’ nu v-aţi gândit să amenajaţi un astfel de muzeu în Galaţi, pe malul Dunării, pentru că de meritat a face o astfel de instituţie nici nu se discută.

Uite, noi vă propunem un amplasament la care voi nici  că aţi fi îndrăznit să vă gândiţi.

Există aici,  la noi, pe malul Dunării, în stare de conservare şi degradare continuă fosta Fabrică de Conserve de Peşte, mândria Galaţiului pe vremea „răposatului”, locul unde acostau vasele româneşti de pescuit oceanic POLAR 1 sau 2 sau 3 şi tot aşa, unde de asemenea era adus peşte din Lunca Dunării, din Deltă din bălţile şi locurile de primprejur. De fapt, Fabrica funcţiona în vechile hale pescăreşti construite cu peste o sută de ani în urmă, care mai apoi au fost modernizate şi transformate. După evenimentele din decembrie 1989, această bijuterie a pisciculturii româneşti a încăput pe mâna unui politruc, convertit politic social-democrat, ce a primit ca sinecură ditamai unitatea economică.

Prin incompetenţă, rea credinţă şi  jaf, a reuşit să o pună pe chituci,  după care individul a prosperat beneficiind de mulţumirile şi preamărirea partidului,  trimiţându-l în PARLAMENTUL ROMÂNIEI.

Şi, uite aşa, muzeul PEŞTELUI, a ajuns în pădurea Gârboavele şi nu pe malul Dunării, acolo unde îi este locul, pe frontiscipiul stabilimentului trebuind să  fie trecut numele lui Florin Pâslaru, ca gropar al pisciculturii gălăţene.

 

Observator 7 - iunie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...