logoImpact EST nr. 850 - 30.11.2020
logo

logo

durbacaDa, oameni buni, dragi cititori, în acest număr al ediţiei noastre ne vom opri asupra unor aspecte ale actului politic gălăţean, asupra unor reprezentanţi al acestuia, a modului de manifestare şi a amprentei puse pe viaţa noastră cotidiană. Iată, bunăoară jupân Durbacă, un personaj despre care s-a scris încontinuu timp de 25 de ani post-decembrişti şi care prin şulfăreală, viclenie, demagogie, tupeu, se menţine de atâta amar de vreme la putere fără a face în fapt nimic deosebit pentru comunitate, pentru populimea votantă şi prostită, nu mai este băgat în mă-sa!

Cele mai mari calităţi ale acestuia sunt cele de „acumulare” şi cea de avariţie, aproape inegalate de alţii, ceea ce a realizat în fapt în tot aceşti ani fiind o avere uriaşă, demnă de un urmaş de seamă al „burgheziei clasei muncitoare”, cea pe care a reprezentat-o chipurile şi înainte şi după ’89.

Benzinării fără număr (vreo 3 sau 4, sau cine mai ştie), proprietar de clădiri, cu nemiluita, pe Brăilei sau Coşbuc, spaţii comerciale, apartamente, locuri la cimitire, terenuri intravilane, terenuri extravilane, vreo 350 ha în exploatare agricolă şi multe altele. Cu o excepţională artă a disimulării, a manipulării a reuşit ca toate acestea să fie ascunse cu grijă pe numele copiilor, nepoţilor, firmelor cu mai mulţi acţionari de paie etc. El fiind de fapt rodul naivităţii noastre şi al instituţiilor specializate ce nu au oprit ci au fost complice în toţi aceşti ani la raptul şi jaful averii naţionale, a ROMÂNIEI.

Pe acelaşi palier, cu un nivel puţin mai jos se află progenitura lui Durbacă (săracul Ciucă), după chipul şi asemănarea şefului, un individ avid de putere, cu un discurs populist, ieftin. Care sărac? Păi nenumărate proprietăţi şi matrapazlâcuri în domeniul imobiliar, afaceri dubioase până la „a pute”, inclusiv implicarea până în gât în afacerea AVIASAN care tot se judecă şi iar judecă, până când s-o fâsâi cu totul.

Ceva realizări pentru Galaţi? Pentru populaţia amărâtă şi decepţionată? Canci, (adică degetul arătător în sus).

Aceştia sunt PC-iştii, de frunte, crema şi spuma.

La UNPR-ul lui Chebac, această superbă adunătură de indivizi, neadaptaţi, dezorientaţi, trădători, de „Gică contra”, venirea lui Stan în echipă este cea mai mare realizare în plan de imagine şi atât. În rest „vacs albina”, interese meschine, dat la gioale, sforării, îmbârligături, un arsenal specific lor.

Pe-se-de-ul lui Nica încă se află sub anestezie (deh! îl au pe Bacalbaşa), toţi sunt amorţiţi de frica a ceea ce poate să însemne cu adevărat o remodelare, o reaşezare din temelii, o restructurare şi o modernizare a partidului. Elefanţii din pe-se-de răspunzători de toate şi de tot nu se vor da cu un pas înapoi în veci, iar ăştia curaţi, harnici şi dornici de schimbare nu pot sau nu vor să înţeleagă că „puterea se ia şi nu se dă”. Pericolul cel mare cu adevărat este ca puterea să fie luată de tupeişti, aroganţi, nehaliţi, violenţi, neînţărcaţi politic, hiene cu carnet de partid ce stau la pândă doar pentru a accede cu orice preţ, gen alde Pîslaru, Marin, Popa, Fotea şi alţi rahaţi.

Se va rupe aţa sau mâţa în două, atunci când se va hotărî „ce şi cum” cu Nica, moment care poate să declanşeze războiul în partid, intifada cu consecinţe nefaste, drept urmare.

Uite, de aceea, oamenii deştepţi şi cu scaun la cap din acest partid ar trebui să se gândească foarte serios la un posibil astfel de moment şi cum anume ar trebui el gestionat. Despre… Bacalbaşa, numai de bine şi la fel, adică ne menţinem punctul de vedere că este cea mai mare eroare politică a pe-se-deu-lui, iar Nica fără supărare, ar trebui să şi-o asume în mod public.

În rest, inventariaţi-vă oamenii valoroşi din partid, simpatizanţii, cei ce simt şi gândesc social-democratic şi construiţi un altfel de partid. Alegerile interne nu o vor face în veci, pentru că noi ştim cum sunt ele „organizate” spre a legitima pramatiile şi clientela.

Opoziţia politică gălăţeană „doarme” în papuci, nu se trezeşte şi nu acţionează la nivelul orizontului de aşteptări declanşat de alegerea lui Johannis, la care într-adevăr, ei nu au nici o vină. Fiţi, măi PNL-işti, mai activi, mai agresivi (în sensul bun), mai bătăioşi, mai constructivi, mai gălăgioşi, taxaţi greşelile puterii că aveţi materie primă cât cuprinde. Organizaţi-vă intern, întăriţi-vă cu oameni valoroşi, atrageţi elite, alergaţi ca nişte furnicuţe împletind pânza de păianjen a structurilor viabile şi funcţionale în tot teritoriul judeţului. Uite, noi nu credem, şi avem serioase reţineri cu privire la construcţia unui mare partid de dreapta prin contopirea-fuziunea dintre PNL şi PDL şi asta datorită unor persoane marcante, reprezentante ale celor două entităţi politice, ale orgoliilor, ale intereselor, ale necompatibilităţii unora din punct de vedere caracterial, moral, comportamental. Să dea Domnul să fiţi înţelepţi şi să reuşiţi în această tentativă de contopire, dar cum draku’ o să se unească „hoţii lor” cu „hoţii voştri” sau cui o să daţi AFDJ-ul sau APDM-ul, când aveţi clienţi pe „viaţă” la conducere, de o parte şi de alta.

Cert este că deocamdată altă cale nu există, dacă vreţi ca pe-se-de-ul local să aibă o încetare de supremaţie în politichia gălăţeană. Chestia cu copreşedinţii trebuie să înceteze, e o prostie, faceţi alegeri şi desemnaţi-vă conduceri adevărate, validate şi certificate. Altfel, e o lipeală de conjunctură, cu un anume scop, temporar, o construcţie şubredă, cu o faţadă spoită şi ATÂT, pe care într-un viitor nu prea îndepărtat o pot rupe şi pune la pământ Băsescu şi Lenuţa cu a lor Mişcare Populară.

Gânditorul de la Hamangia 9 - ianuarie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...

Situaţia sectorului

Ministrul Adrian Oroş a participat la şedinţa de lucru organizată ...