http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1076 - 05.11.2026

Doctorul Dumitru Cristea este arhicunoscut în Galaţi ca fiind unul dintre cei mai buni ORL-işti din Spitalul Judeţean Galaţi. El a fost unul dintre fondatorii ideii de înfiinţare a unei Facultăţi de Medicină la Galaţi, alături de Aurel Nechita, Cosma Ţapliuc (pe atunci director al Spitalului Judeţean, chirurgul Octavian Maftei şi, desigur, avându-l ca vârf de lance pe prof. univ. dr. ing. Emil Constantin, pe atunci Rectorul UDJ Galaţi. Toţi aceşti şi-au publicat rapid lucrările prin reviste de specialitate, au tipărit tratate şi, astfel încât titlurile de conferenţiari doctor au curs urgent. La fel de la foc automat au curs şi titlurile de profesor universitar. Iată, de pildă, Dumitru Cristea obţine titlul de profesor universitar la venerabila vârstă de 67 de ani, la data de 20 mai 2005, prin O.M.Ed.C. nr. 4198/2005. Degeaba s-a ofuscat concurenţa medicinistă din Spitalul Judeţean, Ministerul a zis că dosarul de candidat pentru ocuparea postului de prof. universitar la Facultatea de Medicină Generală a fost avizat favorabil în urma concursului, iar menţinerea în activitate la o vârstă mai mult decât venerabilă, revine instituţiei angajatoare. Adică e la mâna decanului Aurel Nechita, via Costinela Georgescu. Din lista în care lui D. Cristea i-a fost acordat acest titlu, face parte şi Carmina-Liana Muşat, ea fiind prof. universitar la catedra de Educaţie Fizică şi Sport, Teorie şi Sporturi Individuale, Fiziologie, Fiziologie generală şi a efortului din cadrul Facultăţii de Medicină Galaţi. Dr. Cristea este încadrat la catedra de Medicină Generală şi Anatomie. Colegii nu au decât să-i sune pe ăia care omologhează recorduri.

Grig IONESCU 14 - decembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Gigantul chinez BYD

Stella Li, vicepreședinta executivă a BYD și unul dintre oamenii-cheie ...

Tsi mai fãtsã Nicu

Nicu Gheară este un nume de bombardier asociat cu Ibiza ...

OROARE și patrie!

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE / MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ORDINUL nr. M.999/666/2026 pentru aprobarea ...

Felicitări, Laura C

Peste 3.600 de investigații active și ordine de înghețare aprobate ...

Basarabia: Anul Doin

Astăzi, prim-ministrul Vasile Tofan a propus ca anul 2027, când ...