logoImpact EST nr. 869 - 06.05.2021

Nonconformist, Gelu Ciorici – Şipote a fost dintotdeauna. Nu s-a împiedecat niciodată de dogme, de principii, de convenţii. De-ar fi trăit în alt veac, ar fi jucat, probabil rolul cavalerului fără lege, fără modele şi fără înţelegeri constrângătoare. Libertatea pentru el, libertatea de creaţie prin excelenţă, dar şi dreptul la diferenţă şi la individualitate nu-s deloc nişte vorbe goale, ci însăşi esenţa genuină şi firească a firii omeneşti. Poetul despre care vorbim refuză să străbată teritorii bătătorite, să se înscrie într-un cadru bine articulat epistemic. Nici o ramă nu-l cuprinde integral şi nu-l reprezintă în toate aptitudinile sale.

Aşa stând lucrurile, cum ar fi putut rămâne conformist în poezie? Furnizor el însuşi de noime şi principii imperiale, ca orice creator care ştie de funcţia ziditoare a Cuvântului, de ce-ar asculta de nesăbuinţele altora când le are pe ale sale. Înţelesesem acest fapt încă de la volumul de versuri din 1996, Carte de muncă, dar în cei 18 ani care au trecut de la debut, nonconformismul poetului s-a radicalizat, a devenit mai îmbufnat, mai prăpăstios şi cu mai productive implicaţii poetice. A sesizat bine Mihai Gălăţeanu în decalogul său prefaţatoriu. Deşi este om cuminte, în genere, chiar şi în excese, din el rezultă un poet insurgent, care nu este de acord să se subordoneze nici unei convenţii: de aici şi arta sa de a sparge geamuri de biserici, pentru care, totuşi, nu este calificat, fiind un om prea blând la inimă, chiar şi atunci când îl imită pe Ioan Botezătorul.

Are dreptate. Din azimutul unde şi-a făcut culcuş priveşte lumea vultureşte, vede curgerea diluvică, dar şi prăpăstiile neantului producător de vertij.

Spuneam despre autorul gălăţean că revine în poezie după 18 ani de tăcere. Ce-a făcut în tot acest răstimp? O mărturiseşte singur. Între timp nu am trăit nici cât voi aţi murit/ doar femeile – minciuni cu poalele ridicate/ mi-au transformat femeia în acte/ pe voi vă căutam cuvinte de un lirism înăsprit/ dar prea repede dădeaţi ochii peste cap electrocutate de orgasme/ blestemat mereu eram să încep o poezie sătulă de cât a stat la scris/ mă spălam de ea până la sânge în fiecare minut/ faţa mea îi stătea oglinzii ca un os în gât/ fotografia mea dinspre mine era mereu cea mai recentă/ dar nu în cuvinte/ ci în rune fosforescente peste nitratul de argint (Am scris cu hârtia pe scris).

Descins din Ţepu – locul de unde Tudor Pamfile a privit prima dat cerul şi s-ambăiat în lumină, Gelu Ciorici – Şipote poartă nostalgia satului aruncat printre coaste şi coline dulci, legănat de legende şi snoave. Câteva din poeziile sale dau sama de această lume şi evocă patriarhalitatea ei ocrotită de Dumnezeu. între doi vişini/ funia de rufe/ ceva cer/ păsările de curte/ cu tot felul de vedenii/ prevestind cam tot ce se poate întâmpla/ într-o viaţă de om (tablou de ţepu).

Gelu Ciorici-Şipote nu are subiecte privilegiate pe care să le desfăşoare în portativ liric. Transformă în pretext liric tot ceea ce-i oferă lumea şi viaţa şi nu refuză nici unui gând, nici unei idei dreptul de a căpăta formă poetică. Una dintre poezii chiar este intitulată existenţa, cu paşii ei mărunţi. azi, mihai gălăţeanu te ruga să te baţi pentru viitoarea ta carte./ îţi silabisea suferinţele lui J.J. datorită unor oameni din dublin./ priveai pe fereastră cum frunzele cădeau direct în foc. toamna stătea murdară şi obosită cu genunchii la gură/ încuviinţa cele de mai sus. (existenţa cu paşii ei mărunţi). Se vede bine că imaginarul poetic nu se mai află în raport invers proporţional cu realul, ci în prelungirea acestuia. Nonconformist în viaţă, autorul rămâne la fel de nonconformist şi în poezie. Versuri de câte 20 de silabe alternează cu cele de câte 6-8 silabe, fără să altereze în vreun fel ţinuta poetică a textului.

Nu lipseşte, bineînţeles, din repertoriul poetului, poezia de dragoste, scrisă tot aşa, într-o formulă personală, care nu anulează, totuşi suflul emoţional. în afară de tine/ nu este pâine şi felul doi/ în care mă tot visează/ bigudiurile tale prefăcute// de aia intru şi tac/ în fasolea cu cârnat/ până când odată din tine/ va ieşi ulei de răsărită// poate aşa te mai cred/ încet şi mâncată – bucată cu bucată/ în timp ce rămân, iar tu eşti plecată/ după statuia de pâine sărată/ şi-n forma căreia şezi/ nefeliată (dragă).

Încă ceva. Poetul şi-a împănat cartea cu imagini stilizate, reprezentând figurine modelate de poet, cum ne explică singur în pagina de gardă: Cele reprezentate color în primul ciclu sunt idei în lemn – din vremea când autorul a avut timp să se adauge naturii şi cu dalta.

Îl înţelegem. Fibră de artist, era firesc să caute şi să experimenteze mai multe modalităţi de exprimare – pentru tumultul ce-i răscoleşte fiinţa. Oricum, eu îi apreciez prestaţiile artistice, îl creditez ca poet şi cred în furia cu care vrea să aerisească imaginarul poetic românesc. Rămân cu ochii pe el.

I. Nec. 25 - iulie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fundaţia „Andreia

Se ştie de când limba română că prost nu-i ...

Se vor mări pensiil

Nu de puţine ori am auzit despre erorile de calcul ...

La puşcărie şi di

Este greu în sistemul penitenciar românesc doar pentru deţinuţii slabi ...