Omul care spre ghinionul nostru conduce cel mai numeros partid din țară nu vrea cadouri de ziua lui. Plocoanele trebuie declarate, majoritatea ocupă spațiu, sunt inutile și repetitive,
ceasuri, tablouri kitsch cumpărate din fața cazinoului constănțean, vaze de porțelan cehești, chinezării pentru ăla micu’, seturi de lenjerie de pat imprimate cu ciumăfăi tropicale.
Așa că cel mai bine îl scoatem pe Răducu la produs, îl echipăm în oșan, îl încingem cu bentițe tricolore pe piept, ca pe călușari, îi deschidem două conturi, unul în lei că suntem suveraniști,
ce chilu’ Saftei, și îi poftim pe invitați să-și deșerte pungile, fiecare după atașamentul față de conducător, fiecare după nevoi, fiecare după așteptări.
Aici-șa nu mai vorbim despre legalitate, nu mai batem apa în piuă despre patrie și suveranism, nu mai tăiem frunză la câini despre partid și doctrină.
Acilea perorăm despre ceva mult mai adânc, loveaua, în ce credem, în înmulțirea biștarilor și ce anume ne mână în luptă, cum să pierdem adică urma mălaiului.
Dacă mangotul intră în contul țâncului, acesta nu mai este cotat drept cadou primit de demnitar în exercițiul funcției, ci ca sumă dobândită de un minor.
Sumele primite cu titlu de moștenire sau donație nu sunt supuse impozitului pe venit. Simion poate extinde experimentul și îl poate scoate pe țângău la cerșit,
sub pretextul atragerii de donații pentru partid. AUR a început timid, ca o întreprindere familială de zlătari și cocalari și a cuprins ca o pecingine, părți semnificative din societate.
Din fericire, mult nu înseamnă și bun, și cantitatea nu are nimic de-a face cu calitatea. Tot ce pot să concluzionez, este că cine se aseamănă se adună.
–––
Charles Sprague Pearce, Giuvaergiul arab, Metropolitan Museum of Art, New York
24 - septembrie - 2026
